duminică, 2 septembrie 2012

De ce pensia de stat e de porc

România se numără printre statele care au introdus deja pilonul II de pensie și, cel puțin pentru moment, se află pe făgașul tranziției de la un sistem de pensii unic și obligatoriu patronat de stat la un sistem diversificat patronat și administrat privat.
Pașii sunt mărunți și rezultatele spectaculoase nu vor apărea foarte curând, în special din cauza faptului că procentele de creștere graduală de transfer de fonduri către companiile private sunt foarte mici. În fine, asta contează mai puțin acum.
Contează însă să înțelegem de ce sistemul de stat de pensii - așa cum este el în forma aceasta în România sau în alte state - nu este deloc o idee bună pentru oricine câștigă mai mult de 600 de lei pe lună. (deși se poate discuta în termeni realiști că nici pentru cei cu venituri sub 600 de lei nu e chiar o idee bună sistemul de stat)

1. Argumentele generale și situația actuală

Argumentul standard împotriva sistemului de pensii unic și obligatoriu deținut de stat este că acest sistem este o schemă Ponzi care necesită obligatoriu mai mulți investitori decât beneficiari - întrucât pensionarii actuali sunt plătiți din banii celor care muncesc acum, în vreme ce eu, de exemplu, ar trebui teoretic să primesc pensie din banii celor care vor munci în 2055 când voi ieși eu la pensie (dacă mai trăiesc).
Argumentul este valid întrucât anul 2008 coincide aproape în toată Europa cu declinul sistemului de pensii. Anul 2008 a fost ultimul în mai multe țări europene (printre care și România) în care sistemul de pensii a ieșit pe 0 - adică banii strânși au ajuns la fix pentru a plăti toți beneficiarii.
Începând cu anul 2009, toate guvernele europene s-au trezit în fața realității și au constatat evidența: Populația îmbătrânește și sunt pur și simplu prea mulți beneficiari și prea puțini contributori.
Sistemul a funcționat pe vremea lui Ceaușescu și câțiva ani după pentru că se turnau plozi într-o veselie și astfel stabilitatea era cât de cât asigurată.
Problema e că acest sistem era sortit eșecului de la bun început întrucât nu te poți aștepta, realist vorbind, la o creștere la nesfârșit a populației. În plus, standardele de viață ale contribuabililor s-au îmbunătățit semnificativ din 1909 (când a fost implementat prima oară în Marea Britanie) și până astăzi. Speranța de viață a crescut foarte mult, activitățile s-au diversificat și, foarte important, natalitatea a scăzut constant - exceptând Polonia și România, dar asta totuși pe o perioadă scurtă.
Mihai Șeitan (unul dintre mulții foști miniștri ai muncii din România) a comandat și coordonat un studiu care a scos la iveală mizeria despre care oamenii ca mine vorbesc de mult timp.
Și stăm cam așa, conform concluziilor domnului Șeitan:
- pana in 2060 numarul de contribuabili va scadea cu 15%, iar cel de pensionari va creste cu 16% - adica ne vom apropia de un raport de 1 contribuabil la 2 pensionari!!;
- pana in 2050 deficitul sistemului public de pensii va ajunge la 12% din PIB – complet nesustenabil!!!
- pentru a deveni cat de cat sustenabil, rata de inlocuire nete a pensiei va scadea la mai putin de jumatate din cat este in prezent (de la 48,9% la 23%) sau varsta de pensionare va trebui sa creasca dramatic (peste 70 de ani).
Oricum, trebuie sa intelegem cu totii ca primul mare hop va veni chiar mai repede: intre 2030 si 2035 va iesi la pensie segmentul de varsta cel mai consistent de populatie: “decreteii” nascuti intre 1967 si 1970.
Studiul este citat de un autor care e adeptul pensiilor de stat.
Modelul propus de autorul de pe avocat.net nu este nici ăla la rându-i sustenabil - dar asta-i deja altă poveste.
Ideea e că o dată ce vor începe să iasă la pensie „decrețeii” - totul se va duce de râpă. Iar vina nu o poartă ultimul guvern, sau penultimul guvern. Vina e împărțită între toate guvernele din 1992 încoace.
Un alt argument des întâlnit și foarte valid este dat de faptul că sistemul românesc de pensii are ceea ce se numește „stagiu minim de cotizare”. Deci nu doar că îi pasă de cum obții banii cu care plătești, dar îi pasă și de câți ani plătești.
Conform acestei reguli, dacă eu câștig vreme de 10 ani 100 de mii de euro pe lună din salariu - după care nu mai muncesc deloc până la 65 de ani - sunt eligibil pentru pensia minimă - întrucât nu am stagiul minim de cotizare de 12 ani și 10 luni - care va fi ridicat la 15 ani din 2014.
Această regulă de exemplu afectează fotbaliștii profesioniști (dar nu cei de top) care câștigă relativ bine pe perioada activității sportive dar care nu ajung antrenori prolifici sau conducători de club. De exemplu Mihai Guriță. Vreme de câțiva ani Mihai Guriță a fost plătit cu lefuri între 5000 și 10 mii de euro net/lună. Acum că s-a retras - probabil nu câștigă mai mult de 2000 de lei pe lună. Perioada în care însă a cotizat mult la fondul de pensii nu-l va ajuta prea tare pentru că sistemul actual de pensii nu ține cont doar de cât ai plătit.
Sau poate un exemplu mai bun este Mihai Neșu - fostul fundaș stânga al Stelei și al lui FC Utrecht (club din Olanda). El a câștigat salarii între 5 de mii (la început) și 80 de mii de euro plus prime și sporuri de performanță. Însă, o accidentare urâtă l-a lăsat handicapat. Mihai Neșu sigur n-are stagiul complet de pensionare. Așa că e eligibil doar pentru o pensie de handicap de maxim 1300 de lei - chiar dacă el a plătit cu vârf și îndesat la fondul de pensii de stat.

2. Probleme mai puțin dezbătute

Din păcate cele două argumente de mai sus nu sunt singurele hibe ale sistemului de pensii de stat.
O altă problemă a sistemului de stat e aceea că este foarte-foarte greoi - ticsit de o birocrație mai mult decât inutilă și generatoare de foarte multe inechități.
De exemplu, în România, pensiile se plătesc și în funcție de modul în care ai câștigat banii. Astfel se face că cei care au fost parlamentari de exemplu vor avea o pensie mai mare decât un director de vânzări - chiar dacă directorul de vânzări a contribuit cu mult mai mulți bani și a avut un venit mai mare decât parlamentarul.
Mai mult, numărul impresionant de reguli și absența individualizării - face sistemul aproape incomprehensibil pentru foarte-foarte mulți oameni.
Pe lângă asta - sistemul românesc de pensii are și foarte mulți beneficiari care n-au contribuit deloc. Și aici includem „pensiile de urmași militari”.
Și, ca să fie cât mai complicat cu putință - sistemul actual de pensii nu ia deloc în considerare faptul că o bună parte din pensionarii actuali au plătit în termeni reali maxim 500 de dolari de-a lungul vieții - iar acum primesc o pensie cuprinsă între 150 și 200 de dolari lunar. Ceea ce-nseamnă că ceea ce au cotizat ei n-ajunge nici pentru un an de pensionare.

De altfel, în general, calculul pensiei în România are foarte-foarte puțin de-a face cu cât a cotizat viitorul pensionar și foarte mult cu tot felul de reguli total rupte de realitate.
De exemplu în România contează la calculul pensiei dacă ești căsătorit(ă) sau nu. Ce legătură are asta cu cât a contribuit contribuabilul? Absolut niciuna.
Tot în România contează la calculul pensiei ce acte ai la „dosar”. Practic, poți pierde bani din viitoarea pensie dacă nu poți face rost de un rahat de adeverință de la firma la care ai lucrat în 1995. Sunt mulți pensionari din România cărora nu li s-au luat în calcul anumite locuri de muncă pentru că nu aveau nu-știu-ce adeverință „la dosar”. Asta deși dânșii au plătit contribuție la fond în acea perioadă.

Pe lângă toate astea, mai e și problema numărului foarte mare de persoane care ies la pensie anticipat. Problema nu rezidă însă neapărat că ies ei anticipat la pensie - ci că primesc beneficii aproape identice (Sau chiar identice) cu cei care au un stagiu complet de cotizare - chiar dacă n-au cotizat cât aceștia.
De pildă în 2008 (anul cheie de declanșare a conștientizării faptului că pensia de stat nu mai funcționează), doar 1,7% dintre cei care au ieșit la pensie aveau stagiul complet de funcționare și vârsta împlinită.
Din acelaşi articol cităm:
Cum pe site-ul Ministerului Muncii, datele detaliate privitoare la numarul pensionarilor cu stagiu complet de cotizare sunt disponibile doar pentru anii 2006- T3.2009, am solicitat CNPAS informatii pentru restul perioadei, iar raspunsul a fost ca in sistemul public de pensii nu se mai face diferenta intre pensie pentru limita de varsta cu stagiu complet, respectiv incomplet de cotizare.
Cu alte cuvinte, statul ascunde gunoiul sub preş - ba chiar îl mai şi accentuează.
Vă recomand să citiți tot articolul de pe businessday.ro. Sunt acolo toate dovezile de care aveți nevoie să vă convingeți în ce rahat s-a băgat statul - rahat pe care-l vom plăti noi toți. De fapt nu noi toți - ci noi 3,ceva milioane care mai producem ceva în țara asta și plătim impozit 42% la stat pentru a trăi restul pe spinarea noastră.
Până și Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a explicat clar ceea ce era deja evident: Că e matematică de clasa a IV-a. E imposibil ca 3,ceva milioane de salariați să suțină 5,4 milioane de pensionari. Nu e chirurgie pe creier! E matematică de clasa a IV-a.
Oricât ai mări vârsta de pensionare, tot nu poți face această schemă Ponzi sustenabilă.
Pe lângă toate aceste probleme - mai există și problema că statul poate decide arbitrar să taie sau să crească pensiile fără niciun fel de justificare individuală.
De exemplu bunicul meu, care a lucrat contabil peste 40 de ani - s-a trezit cu pensia tăiată deși a muncit mult și după vârsta de pensionare, plâtind după 1990 sume consistente la fond. Motivul a fost „nu sunt bani” - dar, pe de altă parte, ce vină avea bunicul meu că statul s-a hotărât să crească niște pensii fără să țină cont de contributivitate sau că statul s-a gândit să încadreze în pensie o grămadă de oameni care n-aveau nici pe departe stagiul complet de cotizare și nici vârsta? Și nu numai asta, dar pe aceștia din urmă i-a încadrat și într-un regim de pensionare mult-mult peste ce contribuiseră. Cu ce era de vină bunicul meu care a fost conștiincios de toate mizeriile astea? Cu nimic. Dar ca orice lucru făcut de stat - lovește în cei productivi și-i ajută pe cei neproductivi.

3. Principiul solidarității e o mizerie

Majoritatea problemelor enunțate la punctul 2 se bazează pe principiul pe care funcționează toată târășenia. Conform legii, sistemul de pensii din România „se bazează pe principiul solidarității intergeneraționale”. Așa scrie-n lege!
Nu spune nimeni că solidaritatea în general - luată cumva în modul - e un lucru rău. Însă solidaritatea impusă și după reguli rupte complet de realitate este de mare-mare porc și o mizerie care va sărăci milioane de români în anii ce vor urma.
Eu de exemplu poate nu vreau să-i plătesc pensia de 10000 de RON lui Augustin Zăgrean sau Aspaziei Cojocaru. Și nici pensia de 8000 de ron procurorului care l-a condamnat nevinovat și l-a ucis indirect pe Marcel Țundrea. Însă, statul mă obligă să fiu „solidar” și cu astfel de gunoaie umane.
Mai mult, matematic vorbind, șansele sunt foarte mari ca eu să nu primesc nici măcar un leu pensie de stat - deci nu voi câștiga nimic din această „solidaritate”.
Însă pe lângă faptul că acest „principiu” neglijează complet individul - ca orice emanație stângistă care se respectă - și pe lângă nesustenabilitatea economică (din aceleași motive), mai există și problema multelor inechități pe care le crează (inechități pe care cică ar vrea să le corecteze).
Fără să mă-ntrebe nimeni dacă-s de acord sau nu, termenul scadent pentru pensia mea e în 2055. Prietena mea, născută în același an, are termenul scadent în 2053 (după legea nouă) - nici pe ea n-a-ntrebat-o nimeni dacă e de acord sau nu.
Ce fel de „solidaritate” e aia când acorzi unei jumătăți din populație în medie 5 ani de pensie și celeilalte jumătăți în medie 15 ani de pensie?!
Când s-a pus problema așa, fostul președinte al României, Traian Băsescu, s-a opus. De ce? C-așa a vrut el - că-i un mare șmecher natural. Și e puțin probabil ca acest lucru să se schimbe prea curând, indiferent cine vine la putere.
Tot cu principiul solidarității s-a argumentat și creșterea pensiilor sub 350 de lei la valoarea de 350 de lei. Sunt de acord că 350 de lei/lună e o sumă foarte mică - dar în același timp nu sunt de vină eu pentru asta și nu consider drept ca eu să plătesc mai mult pentru a corecta o problemă de care nu sunt responsabil.
Se mai pune deseori problema pensionarilor de CAP - care au pensii foarte mici, dar care n-au contribuit cu un leu la fondul de pensii. Aceștia sunt cumva „foști muncitori la negru”. Ei practic au lucrat la negru pentru stat. E o situație foarte urâtă din punct de vedere juridic cu pensionarii de la fostele CAP-uri.
Însă, aceștia nu mai sunt foarte mulți și numărul lor e în scădere continuă. Așadar această problemă va dispărea cu mult timp înainte ca sistemul de pensii să înceapă să aibă probleme reale.

4. Studiu de caz - Adaptare după „cazul Gigel”

Circulă pe net o povestioară aproape adevărată și se numește „pensia lui Gigel”. O găsiți peste tot la o simplă căutare pe Goagăl.
O să parafrazez acea povestioară (care habar n-am cui aparține) însă am să modific un pic sumele și am să nuanțez calculul.
Să presupunem că inflația e relativ stabilă și creșterile și/sau scăderile de prețuri sunt neglijabile.

Gigel e un tânăr care tocmai se angajează. Ca orice tânăr, salariul lui net de încadrare nu e nici prea prea, nici foarte foarte: să presupunem că e de 1100 de lei. Gigel are 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura multă vreme de acum încolo, hai să zicem că Gigel e nătâng și în 2017 leafa lui Gigel va fi tot de 1100 de lei net (1525 lei brut).
La o leafă de 1525 de lei brut, Gigel ia 1100 de lei - dar patronul cheltuiește în total 1952 de lei. De-aici vine cifra pe care o tot avansez eu: Și anume că în România statul îți ia 42% din venit. Asta cu „alea le plătește patronul - n-ai tu treabă” e o gogoriță. Tot tu ca angajat produci banii ăia. Singura diferență e că statul îl trece pe patron la plătitor - dar banii îi produci tot tu angajatul ultra jefuit de către stat.
Iar CAS-ul plătit de angajator e plătit tot din banii tăi - așa că-l includem și pe ăla.
Și ia să vedem însă câţi bani plăteşte Gigel CAS-ul timp de 5 ani (adică 60 de luni) la o leafă de 1100 de lei. Păi la valorile actuale va plăti 491 de lei x 60 de luni, 29.460 lei.
Ei, aici e buba.
Gigel are numai 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată suma pe care statul i-ar returna-o în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de ani şi ar mai trăi încă 3-4 ani, cât e speranţa de viaţă a bărbaţilor din România.
Cum aşa? Păi să facem un mic calcul.
Pensia medie din România e undeva pe la 750 de lei (sau 780 - depinde ce sursă folosești și de ce agendă are partidul politic aflat la putere). Din contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar putea primi (presupunând că timp de 37 de ani banii săi vor sta undeva într-o valiză, nu într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă) o pensie medie timp de 29.460 lei /750, 39,28 de luni.
Adică peste 3 ani. Păi e numai bine, tanda pe manda: iese la pensie la 65 de ani, mai trăieşte 3 ani şi la 68, după cum zic statisticile, moare!
Totuşi, statul nu îi explică lui Gigel, şi nici nouă, ce se întâmplă cu CAS-ul pe care Gigel îl plăteşte între 28 şi 65 de ani, adică timp de 37 de ani. Adică 444 de luni.
Presupunând că Gigel va rămâne toată viaţa un tâmpit căruia nu i se va mări niciodată salariul, asta ar însemna că timp de 444 de luni va vărsa în buzunarul statului încă 444 x 491 lei, 218.004 lei. Destul de mult, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Şi dacă Gigel, totuşi, e un ins dezgheţat, leafa i se va mări şi cotizaţia la stat va fi pe măsură.
Există voci care contestă cifra de 491 și spun că în medie Gigel plătește cam 335 de lei pe lună CAS, restul până la 491 fiind „alte taxe”. Aceste voci au dreptate parțial. Însă să nu uităm că singurul beneficiu real din partea statului pentru „Gigel” e pensia de stat. Statul nu te ajută să faci bani (dimpotrivă - te sărăcește) și nu-ți oferă niciun fel de facilitate pentru banii mulți pe care-i plătești. Ca să nu mai vorbim de rectificările bugetare care tot mută bani din „alte taxe” tot în fondul de pensii. De-aia cred că cifra de 491 de lei e corectă.
Dar să presupunem că nu e corectă. Cu 335 ieșim la 20100 plătiți în 5 ani pentru pensie. Adică pensia plătită pe 2 ani și o treime. Cu cifra de 335 de lei tot ieșim că în 8 ani Gigel și-a plătit integral pensia și tot rămân 34 de ani „lipsă” - ani în care Gigel muncește pentru alții, nu pentru el - în numele „solidarității intergeneraționale”.
Și dacă mergem pe cifra de 335 în continuare - tot ies 335x408 luni (34 de ani) = 136680 de lei - bani pe care Gigel îi produce dar de care nu va beneficia vreodată.
După cifra de 335, Gigel plătește în total până la 65 de ani 156780 de lei - din care va beneficia de 20100 de lei - adică de 12%.

Vă rog să mă scuzați dar... ce fel de „solidaritate” mai e atunci când ți se impune să fii solidar luându-ți-se 88% din ce economisești spre a fi dată altora care n-au muncit?!
Calculul e luat strict după datele oficiale statistice. Evident, există o serie de variații. Unii muncesc până la 70 de ani - alții până la 45. Unii nici nu apucă 65 de ani. Însă, în practică, în mai puțin de 10 ani ai plătit mai mult decât suficient ca să beneficiezi de pensia medie - după sistemul actual.

5. Problemele sociale create

Pe lângă inechitățile de care am vorbit mai sus și pe lângă faptul că e o schemă Ponzi nesustenabilă, acest sistem crează și o serie de probleme sociale despre care se vorbește destul de puțin spre deloc.
De regulă când auzi de „probleme sociale” când se vorbește despre „pensionari” - automat te gândești la imagina pensionarului cu o pensie mică ce se zbate să supraviețuiască și la imaginea lacrimogenă plină de apeluri la emoție oferită de ideologia socialistă prevalentă.
Însă, pe lângă apelurile la emoție și micile sau marile minciuni spuse de politicienii noștri mai mult sau mai puțin socialiști și mai mult sau mai puțin hoți - există și un alt gen de probleme sociale de care se face direct și indirect responsabilă această schemă Ponzi.
În 2008, „Fondul ONU pentru Populație” - o altă subsidiară a unei instituții ce-mi provoacă greață - a realizat un studiu încercând să înțeleagă cum percep tinerii vârstnicii și rolul acestora în societate. Studiul poate fi consultat integral aici.Vă puteți orienta și în versiunea pe scurt.
Evident, autoarea studiului Constanța Mihăiescu, profesor universitar la ASE, la rândul ei în vârstă (nu știu cât de în vârstă căci e singura din ASE căreia nu-i pot găsi CV-ul pe site-ul facultății) a conchis că tinerii sunt „nemiloși” cu vârstnicii și că aceștia sunt „ipocriți”.
Ei uite de-aia nu-s bune universitățile de stat. Eu n-aș vrea să-i plătesc salariul doamnei ăsteia. La fel cum dacă îmi înjur patronul mă poate da afară - deci nu poate proceda și contribuabilul la fel când angajații lor (adică toți bugetarii) procedează la fel? În fine.
Ideea e că studiul a arătat că 26% dintre studenții români (cu vârste între 19 și 21 de ani) sunt de părere că pensionarii trebuie să trăiască din ce au agonisit pe parcursul vieții - și nu din pensie obținută prin furt de la cei ce muncesc (pag. 11 din studiu).
Autoarea studiului îi numește „conservatori” pe cei care doresc menținerea status-quo-ului. Personal am alt nume pentru ei: cretini. Sper că din cei care doresc menținerea status-quo-ului nu sunt studenți la ASE. Căci dacă da, e grav tare dacă n-au reușit să priceapă nici măcar atâta lucru - că schemele Ponzi nu funcționează la nesfârșit și cei care o pățesc cel mai rău sunt ultimii veniți - adică taman generația lor!
Nu mă îngrijorează însă prea tare cei care doresc menținerea status quo-ului ci cei care sunt numiți de autoare „partizani ai unei noi soluții”. Și nu-s deloc puțini - 39%. Aceștia propun soluții dintre cele mai comuniste - taxarea suplimentară a întregii populații cu un impozit fix pentru a susține pensionarii; sau dintre cele mai fasciste - să suprataxăm ceea ce deja e suprataxat - tutunul, alcoolul și combustibilii - ca să susținem pensionarii.
Mă rog, studiul conține mai multe date interesante - și poate le vom comenta cu altă ocazie.

Ceea ce contează acum însă - și e și motivul pentru care am citat acest studiu - e că acest sistem de pensii contribuie la adâncirea prăpastiei dintre generații. Sigur, nu e sistemul de pensii singurul de vină - nici pe departe. Însă este una din cauze.
Pentru că oricât de mult și-ar (fi) iubi(t) tinerii bunicii, mai devreme sau mai târziu tot se vor întreba: „dar de ce să muncesc ca sclavul pentru a întreține o grămadă de babalâci care toată ziua stau cu mâna-ntinsă tot la mine și mă mai și înjură?”. Pentru că da, foarte mulți bătrâni critică (de cele mai multe ori nejustificat) generațiile mai tinere - uitând că ei trăiesc exclusiv datorită acestora.
Altfel spus, generația actuală de pensionari are, în medie, un „sense of entitlement” mult prea mare și nerealist. Sigur, această problemă își are rădăcinile în reminescențele din regimul predecembrist precum și în tendința generală a multora de a aștepta ca statul să aibă grijă de ei.

O altă problemă creată indirect de sistemul de pensii rezidă în micile „programe” inițiate de unele primării din România - în special primăriile din orașele mari. Aceste programe crează la rândul lor niște mici scheme Ponzi. În Constața de pildă există magazine în care eu sau 99% din cititorii de-aici n-au acces. Sunt magazine alimentare deținute de stat cu prețuri subvenționate de stat și în care au acces doar pensionarii pe baza unei legitimații sau cupon de pensie - și în care se vând produse alimentare „mai ieftin” (în realitate la fel ca peste tot - cu mențiunea că „diferența” o plătim tot noi).
Până și cel mai socialist tânăr constănțean care lucrează pe 1000 de lei/lună ajunge să se întrebe: Păi stai puțin, nu-i de-ajuns că pensia de 700 de lei i-o plătesc tot eu - acum să-i mai plătesc și 20% din ce mănâncă? Păi în ritmul ăsta ajung pensionarii să câștige mai mult decât mine.
Și așa și este! Pensionarii, în vasta lor majoritate, au un nivel de trai superior chiar și unor tineri de 30 de ani cu o carieră bună. S-ar putea argumenta că „merită după o viață de muncă...” - dar, după cum am arătat mai sus, majoritatea dintre ei sunt foarte departe de sintagma „după o viață de muncă” și foarte departe de situația de a fi cotizat serios.
În Cluj Napoca de exemplu încălzirea este subvenționată 100% din banii primăriei pentru pensionari. Cum se simte tânărul student care stă în chirie și lucrează part-time pe 600 de lei și cară mâncare cu spatele de-acasă când vede că rămâne fără bani iarna în timp ce pensionarul care a ieșit la pensie la 50 de ani după ce a vândut la „Alimentara” are o pensie de 700 de lei și nici măcar căldura nu și-o plătește?!
Tot în Cluj Napoca, pensionarii circulă gratuit cu toate mijloacele de transport în comun. Cum se simte oare tânărul agent de vânzări care trage pe rupte la comisioane dar care trebuie să dea 107 lei pe un abonament pe toate liniile? În plus, o dată cu introducerea acestei gratuități - în mai puțin de-o lună prețul biletului cu două călătorii a sărit brusc de la 3 lei la 3,5 lei (o creștere de ~16%).
Nu e destul că regia autonomă e plătită din bani publici (inclusiv ai celor care nu merg cu troleul) - acum tot din bani publici se subvenționează integral și trnasportul unei populații destul de mari.
În Brăila de exemplu, populația este foarte disproporționată. Practic, din 4 oameni pe care-i întâlnești pe stradă - 2 sunt sigur-sigur pensionari, unul e copil sau adolescent și al 4-lea sunt mari șanse să fie tot pensionar. Numărul de indivizi activi pe piața muncii e foarte mic - de-aici și numărul de plătitori de taxe foarte-foarte mic.
Dacă în Cluj Napoca de bine de rău pensionarii sunt maxim 10% din populație, în Brăila sunt lejer 50% din populație. Și în Brăila pensionarii circulă gratuit cu transportul în comun. Și-acum închipuiți-vă puțin ce-i în registrele contabile ale SC Braicar SA (societate cu capital de stat care operează liniile de tramvai, trolebuz și traseele de autobuze). În Brăila însă, spre deosebire de Cluj Napoca, li s-a dat o șansă și întreprinzătorilor privați. Ceea ce a înrăutățit situația financiară a Braicar întrucât Braicar vinde cu 1,5 lei biletul de o călătorie, în vreme ce privații vând cu 1 leu. Unde mai pui că microbuzele privaților vin din 2 în 2 minute - spre deosebire de cele ale Braicar care vin din sfert în sfert de oră - sau mai rar.
Și rezultatele s-au văzut. La un moment dat Braicar datora un munte de bani la furnizorul de electricitate. Bani care s-au plătit din buzunarul plătitorilor de taxe și-așa puțini - și care s-au plătit cu tot cu dobândă.

Unde vreau să ajung cu toate exemplele astea? La faptul că toate aceste situații - generate direct și indirect de sistemul de pensii de stat - creează, pe lângă dezechilibre economice, și o serie de tensiuni suplimentare în societate. Aceste tensiuni, pe termen mediu, generează o corodare a nivelului de coeziune socială - aceeași coeziune pe care tot statul se laudă c-o apără.

6. Soluția pensiei private

Argumentul standard împotriva pensiei private e că aceasta e nesigură - întrucât firmele pot da faliment, insinuându-se cumva că statul nu poate da faliment. În primul rând statul poate da faliment. Și-a și făcut-o, de mai multe ori - și-o s-o mai facă, de și mai multe ori în viitorul nu prea îndepărtat.
Pe de altă parte, există corporații care se ocupă cu treaba asta încă din secolul XIX și n-au dat faliment deși au trecut prin două războaie mondiale și crize mult mai dure decât asta. Chiar și-n România există o astfel de firmă care și-a început activitatea în secolul XIX pe meleagurile noastre și care și-a întrerupt-o în timpul regimului comunist și și-a reluat-o în 1990.
În plus, chiar și-n cazul falimentului - nu înseamnă automat că tu îți pierzi banii. Lehman Brothers - cel mai răsunător faliment din segmentul ăsta - a început deja să-și plătească din datorii (la mai puțin de 4 ani de la faliment) și ușor-ușor - în mai puțin de 5 ani - își vor achita datoriile față de beneficiarii direcți. Ceea ce e mult mai bine decât statul - care după ce constată că te-a furat prea mult - se scarpină de 10 ori până-ți dă înapoi ce ți-a furat și de regulă nu-ți dă tot iar ce-ți dă o face cu țârâita (Vezi retrocedările).
Cam atât cu argumentul nesiguranței.
Mai există argumentul potrivit căruia „nu e nicio diferență dacă dai banii statului să se folosească de ei, sau dacă-i dai unei firme private”. Argumentul ăsta e 10% valid. Într-adevăr, corporația se folosește de banii tăi ca să facă o investiție din care va scoate profit însă tu ca beneficiar rămâi cu mult mai mult decât rămâi la stat (nici într-un caz n-o să vezi într-o firmă privată de pensii că plătești 34-37 de ani pentru alții).

Marele avantaj al pensiei private este că aceasta este administrată individual. Birocrația e puțină și nu-i pasă nimănui ce ai muncit și cât ai muncit. Singurul lucru de care-i pasă firmei e cât ai plătit ca să știe cât îți restituie.
În plus, în cazul pensiei private, libertatea de alegere este mult mai mare. Nu te obligă nimeni să ieși la pensie la 65 de ani sau la 60/63 în funcție de prezența sau absența vaginului dacă tu nu vrei. Nu te pune nimeni să cari hârțoage „la dosar”. Și nu te pune nimeni să fii „solidar” decât cu tine însuți.
Firmele de pensii private au o ofertă largă din care poți alege în funcție de posibilitățile și dorințele tale. De exemplu, un programator de carieră are toate motivele să opteze pentru un fond privat de pensii - și nu pentru pensia de stat.
Meseria de programator - practicată la cele mai înalte standarde - e probabil cea mai grea și mai solicitantă meserie din lume. Cariera de programator rareori ține mai mult de 15 ani (uneori nici 15) - acesta fiind unul din motivele pentru care este foarte-foarte bine plătită. Celălalt motiv fiind, evident, faptul că sunt foarte-foarte puțini programatori suficient de talentați, muncitori și dispuși să lucreze într-un asemenea ritm.
De regulă „ieșirea la pensie” din cariera de programator se produce în jurul vârstei de 40-45 de ani cel târziu. După retragere, programatorul de regulă nu e un om foarte simpatic vreo doi ani - până-și revine - astfel că angajarea în alt domeniu iese din calcul.
Astfel, un programator poate opta pentru un plan de pensie cu contract pe 20 de ani în care plătește foarte mult și „iese la pensie” la 45 de ani.
Mai mult, formula de calcul a „pensiei” este cât se poate de clară și transparentă și trecută în contract. Astfel că poți afla în orice moment care va fi pensia ta dacă decizi să ieși la pensie în momentul respectiv.
Un alt avantaj e că un contract cu o firmă privată îți permite să treci un urmaș ca beneficiar - dacă cumva decedezi înainte să colectezi toate beneficiile ce ți se cuvin. De exemplu, în cazul lui Gigel din studiul de caz de mai sus, acesta ar beneficia de toată suma și ar primi o pensie lunară în funcție de contract. Poate opta pentru un venit lunar vreme de 20 de ani - sau vreme de 10 ani, sau chiar mai puțin. De asemenea, Gigel poate opta să direcționeze fondurile rămase în caz de moare la 68 de ani către copiii săi sau către altcineva din familie - sau către o organizație non-profit, sau cui vrea. În orice caz, opțiunea „să rămână firmei în fond” e ultima pe listă. În vreme ce la stat, aceasta e prima și singura „opțiune”.

Tranziția către un fond privat de pensie e clar că va dura. Și nu va dura deloc puțin. Însă e foarte important să se întâmple.
Și în timpul tranziției vor apărea efecte pozitive - pentru că presiunea de pe bugetul de pensii va scădea treptat. În plus, și tranziția ne va costa pe noi contribuabilii într-o oarecare măsură - deși ne va costa mult mai puțin decât întreținerea schemei actuale.
Practic, statul trebuie să nu mai promită de-acum încolo că mai dă pensii de stat - dar trebuie să-și respecte obligațiile asumate față de cei care au ieșit la pensie sau mai au foarte puțin până ies la pensie și ar fi de mare porc să se schimbe regulile la finalul jocului.
Însă, dacă planul adoptat pentru tranziție este ceva mai accelerat - toată lumea o să iasă mai bine din asta. Nu trag însă speranțe că se va întâmpla asta în România. E bine cât s-a făcut și până acum. Se putea mult mai rău.
Cât de rău? Păi de exemplu ca-n Marea Britanie care prin Pensions Act 2007 și mai ales Pensions Act 2008 interzice cetățenilor săi să renunțe la pensia de stat și să se orienteze spre un fond privat. Practic, în UK ești obligat să fii dependent de stat.
Când Viktor Orban a făcut ceva similar în Ungaria - toată m.U.E. (marea Uniune Europeană, desigur) a sărit în sus ca arsă - că vai, mais qu'est-ce que c'est ça? Că-i fascism, că nu e ok - că alea alea. Sigur, argumentele nu erau deloc false. Doar că atunci când a făcut-o UK - m.U.E. a tăcut ca peștele prăjit, s-a scărpinat în cur și s-a făcut că nu vede. Nu i s-a părut nimic inacceptabil fostului comunist Barosso - chiar dacă a măcănit din greu împotriva Ungariei.
Situația e similară și în Suedia.
Mai bine decât la noi e în Germania, Olanda, Finlanda și Estonia. Și mai e o țară unde lucrurile sunt cam în același stadiu ca la noi - Polonia.

7. Viziune de ansamblu și concluzii

Sunt foarte multe de spus pe acest subiect însă am căutat să mă concentrez cât mai mult asupra subiectului „pensii” - dar problema e chiar mai mare pentru că buba e intercalată și cu Codul Fiscal aberant de la noi care practic încurajează nefiscalizarea și evaziunea fiscală.
Codul Fiscal de la noi e făcut de-așa natură încât e practic imposibil să supraviețuiești ca firmă (darămite să mai faci și profit) fără să faci evaziune fiscală. Pur și simplu, matematic vorbind, e imposibil. Acest aspect de asemenea contribuie la prăbușirea schemei Ponzi. Însă n-aș vrea să fie „reparat” Codul Fiscal de-așa natură încât să se redreseze o schemă bazată pe hoție și umilire a individului muncitor.
Pe lângă asta, mai e și problema „pensiilor stranierilor” - deloc de neglijat având în vedere diferențele.
Puțină lume știe că dacă un doctor german decide să-și petreacă bătrânețile în România - pensia i-o va plăti statul român. Or... o pensie „modică” a unui neamț s-ar putea să fie mai mare decât orice „pensie nesimțită” a oricărui cetățean român care și-a plătit contribuțiile aici.
Sigur, se va putea și invers - un român să plece în Belgia (de exemplu) și să-i fie plătită pensia de statul belgian. Dar una e să trebuiască să plătească statul belgian 200 de euro pe lună în plus pentru românul nostru plecat acolo - și alta să plătească statul român 2500 de euro pe lună în plus neamțului venit aici.
Și sunt câțiva astfel de indivizi. S-au făcut și reportaje despre ei. Sigur, în toată România probabil n-or fi mai mulți de 1500, poate 2000. Dar 2000 de oameni cu pensii cuprinse între 700 și 2000 de euro - sunt o povară foarte grea pentru un buget care gâfâie și la pensii de 350 de lei.
Această situație - peste toate celelalte de le-am explicat mai sus - nu fac altceva decât să garanteze suplimentar prăbușirea sistemului de pensii.
Nu se mai pot face „ajustări” în așa fel încât să mai cârpești mecanismul ca să mai țină un ciclu generațional (adică exact ce s-a făcut în 1996-1997 - la precedenta problemă). Pur și simplu nu mai merge.
Tot ce se poate face acum e să se ia măsurile necesare care să asigure o prăbușire lină - care să afecteze cât mai puțini oameni de bună credință care au cotizat pe bune.
În paralel - românii trebuie să învețe responsabilitatea economisirii pentru pensie încă din tinerețe. Din fericire învață - însă nu suficient de repede.
Însă mai important, românii trebuie să învețe să-și asume responsabilitățile ce decurg din libertate. Ușor-ușor românii trebuie să învețe - și vor învăța - că responsabilitatea pentru bunăstarea lor le aparține lor exclusiv ca indivizi - nu „statului”, nu „corporațiilor” sau oricui altcineva.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

7 comentarii:

  1. Ma intereseaza ... poate ai surse de informatie ... care e situatia in China? Din cate stiu eu - s-ar putea sa ma insel - desi sunt "socialisti", ei nu cunosc asa ceva. Si evident, nici "varsta de pensionare" sau altele asemenea. Dar, s-ar putea sa ma insel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu m-am interesat despre China. Știu doar că niște colegi au încercat să obțină date și pare-se că nu-s prea multe. E drept, transparența nu e chiar punctul forte al guvernului de la Peking.

      O să încerc să caut și eu niște date și dacă găsesc, revin cu informații - eventual o să scriu separat un articol despre China - care e foarte interesantă de analizat ca țară. Însă succesul „comunismului” la ei se bazează pe faptul că au cam scos comunismul din economie experimentând o formă de corporatism ciudat.

      Până atunci, aș putea să-mi dau cu părerea.
      Nu știu care e vârsta de pensionare în China.
      Însă ce știu e că populația Chinei se încăpățânează să tot crească - în ciuda interdicțiilor dure la făcut copii. În plus, speranța de viață e ceva mai mare în China decât în România.

      Noi avem creștere demografică negativă de ani buni - chinezii nu. Or ăsta e un motiv pentru care schema Ponzi de la ei nu are probleme.
      În plus, nu trebuie să uităm de cât influx de capital beneficiază China (prin exporturi de bunuri). Și având în vedere controlul sporit al statului în economie - e ușor de făcut rectificări bugetare astfel încât schema să continue să funcționeze. Ceea ce iarăși nu e cazul în România - sau în Europa în general.

      Dar mă opresc aici cu presupunerile. Dacă găsesc date, comentez suplimentar. Dacă nu, îmi văd de treabă și cu-asta basta. Recunosc că nici nu sunt foarte interesat de „modelul chinez”.

      Ștergere
  2. Judetul Cluj sta chiar mai prost decat Braila la numarul de pensionari. Situatia e probabil mai buna in orasul Cluj-Napoca, cel care duce in spate practic toata economia judetului. In orase mici sau comune, fara firme importante, cum e Huedinul, situatia e dezastruoasa.
    http://www.econtext.ro/finante-banci/pensii/top-ponderea-pensionarilor-in-fiecare-judet-din-romania.html
    http://www.pensiicluj.ro/content.php?articolid=6

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă refeream strict la orașul Cluj Napoca și orașul Brăila. La nivel de județ, lucrurile stau așa cum spui tu. În plus, să nu uităm că județul Brăila are populație cât orașul Cluj cu tot cu studenți.
      Însă da, așa e - la nivel de județ lucrurile stau rău și în Cluj. Știu foarte bine pentru c-am bătut județul ăsta în lung și-n lat și am văzut de-aproape. Practic, după ce ieși din orașul Cluj Napoca - diferențele între județul Cluj și județul Vaslui sunt minime.

      Ștergere
  3. Recomand celor care se gandesc la o pensie in sistem privat... sa se mai gandeasca. Este mult mai rentabil sa manifesti disciplina si sa-ti depui banii intr-o banca. Eu mi-am facut o pensie privata si desi la semnarea contractului mi s-a spus ca dupa 3-4 pot sa-mi scot banii fara sa ies pe pierdere (adica costurile de gestiune ale contului meu vor fi acoperite de cresterea contului) la 4 ani mi s-a spus ca daca-mi scot banii pierd 30% dar ca in timp aceasta pierdere va scade.
    La 5 ani mi s-a spus ca pierd tot 30%, la 6 ani la fel, la 7 ani idem. Diferenta evident era ca cei 30% se aplicau la o suma din ce in ce mai mare. Pe cale de consecinta, desi nu a fost singurul motiv, am decis sa nu mai arunc bani buni dupa bani rai si am renuntat la minunata interactiune cu "consilierii financiari" ai institutiei.
    Stiu, scopul unui plan de pensie privata este sa lasi bani acolo pana la terminarea contractului. Insa n-am nici un chef ca in cazul in care am nevoie de bani cu 2 ani de expirarea contractului sa mi se opreasca 30% dintr-o suma.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Logosfera, există și contracte prin care poți scoate oricând bani din cont - nu doar la finalul contractului.
      Și, într-adevăr, exsită și varianta conturilor de economii - mai flexibile decât cele de pensie privată.

      Însă, după cum am demonstrat și în articol, de la stat nu-i poți scoate niciodată și la finalul „contractului” pierzi până la 88% din ce ai băgat. Deci oricum ar fi, ceea ce descrii tu e mult-mult mai decent decât varianta Casa Națională de Pensii.

      Ștergere
  4. You are a smart cookie! I like the stuff you wrote. Unfortunately not many Romanians will understand it. I believe this country has a real lack of financial education. After all why teach people? Much easier to rob them blind! LOL

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails