vineri, 7 septembrie 2012

Deja-s 14 ani...

...acuș 15 de când naționala de fotbal a României n-a mai participat la un turneu final de Campionat Mondial.
Aveam jumătate din înălțimea și greutatea actuală când Adrian Ilie îngenunchea Columbia pentru a doua oară consecutiv în meciuri directe și când jucătorul lui Chelsea, Dan Petrescu, i-o dădea frumos printre picioare lui Seaman pentru un 2-1 de povestit nepoților, ornat cu o sarabandă de ratări de dat cu capul de pereți al lui Viorel Moldovan.

În urmă cu 16 ani și câteva zile, România debuta în campania de calificare la București tot împotriva unei țări baltice - Lituania. Așa cum a făcut-o și-n campania pentru Euro 2010. Însă dacă în campania pentru Euro2010 meciul s-a jucat la Cluj și am fost bătuți măr cu un năucitor 0-3, în 1996 pe 31 august România nu stătea la povești cu Lituania. 3-0 și lituanienii după meci mulțumeau cerului că n-au luat-o mai rău. A urmat apoi un dublu 4-0 cu Islanda, un 8-0 și un 8-1 cu Lichtenstein, un 3-0 și 4-2 cu Macedonia și un 1-0 cu Irlanda și Lituania. Problema s-a rezolvat la Dublin după 1-1 scos lejer cu echipa a doua spre a treia. Așa mergea România la mondial în urmă cu 15 ani. Fără emoții, fără stress. Ne uitam la meciurile din preliminarii numai dacă n-aveam ceva mai bun de făcut. Nu se punea problema decât dacă dăm 4 boabe și de data asta sau ne relaxăm după 3-0. Meciurile care contau erau cele de la turneul final.
Iar la turneul final ne permiteam să ne facem calcule indiferent cu cine cădeam în grupă - Căci ratarea ieșirii din grupă se considera un eșec de proporții. O înfrângere cu Anglia se considera o surpriză de proporții, iar un egal cu Irlanda un accident.
Dar asta era atunci...

Acum se consideră o mare victorie dacă batem Louxemburg în care Mario Mutch ne face Mutch apărarea fără să clipească iar Lars Gersom e un fel de Messi la cum se mișcă la orice oră prin defensiva naționalei României. Pe vremuri, dacă o echipă liliputan îndrăznea să tragă un șut pe poarta noastră (nu mai vorbim de cazul extrem să înscrie) - era penalizată cu minim 7 goluri pentru nesimțirea asta.
În prezent tremurăm cu Insulele Feroe la 2-1 pentru noi, iar Mikkelsen (portarul naționalei Insulelor Feroe) devine brusc un portar mare - mai mai că Juventus l-ar lua în locul lui Buffon. Samuelsen, Bo și Benjaminsen sunt un fel de Ibrahimovic, Messi și Higuain.
În prezent nu suntem capabili să batem Belarusul și Bosnia Herțegovina se pișă pe noi la orice oră din zi și din noapte. Da, știu, i-am fript și noi o dată - dar asta după ce i-am scos din minți cu un „Free Mladic” în tribune. E drept că și ei ne-au făcut „țigani” la Sarajevo.

Țigani n-om fi in corpore toți. Dar de țigănit fotbalul, îl țigănim masiv.
Să reținem aceste nume: Serghei Alexandrovici Kornilenko (Belarus), Jakobsen(Insulele Feroe), Lars Gersom (Louxembourg), Joachim (Louxembourg), Salihi, Lala, Cana(toți de la Albania). Rețineți-le pentru că oricare dintre aceștia sunt la momentul actual puțin peste sau la același nivel cu naționala României!
Când selecționerul Louxembourgului își permite la o conferință de presă în România să spună că echipa sa are șanse să scoată minim un punct cu România și când publicul din Feroe aclamă frenetic împigând echipa de la spate și noi tremurăm pentru 1-0 jenibil - atunci știi că n-ai voie să vorbești.
Când Estonia este peste tine în clasamentul FIFA - când în urmă cu mai puțin de 10 ani nu stăteai la discuții cu astfel de echipe - atunci e cazul să taci.

În această seară începe un nou drum. Cu același deziderat ca-n 31 august 1996 - turneul final al Campionatului Mondial. Acum însă nu țintim spre Franța ci spre Brazilia și adversarul nu se numește Lituania ci Estonia și nu jucăm acasă primul meci ci la Talinn.
În poarta Estoniei e probabil să fie portarul titular de la Concordia Chiajna(locul 12 în România). Ăsta e nivelul Estoniei.
Dar astea-s detalii nesemnificative. Detaliul semnificativ e că suntem sub Estonia în ierarhia mondială. Ceea ce-nseamnă că adversarele din grupă nu mai sunt ca-n 1996. Turcia și Olanda sunt echipe tari - care nu țigănesc fotbalul așa cum o facem noi. Nici Ungaria nu (mai) e de neglijat. Ungaria e formația care dădea 3 boabe Olandei la Amsterdam. Noi am jucat de două ori acolo și nu cred că ne-am apropiat de poarta adversă de 3 ori în două meciuri - darămite să marcăm.

Diseară la Talinn și marți acasă cu Andorra - vom vedea naționala României în compania a două echipe cu care are șanse să scoată câteva puncte. Câteva - nu toate. La cum arată lucrurile acum, consider optimist să sperăm că vom avea 6 puncte după primele două etape. Și 4 puncte mi se par cam multe - dar oricum mai realizabil obiectivul.
Unii, mai experimentați decât mine, sunt ceva mai optimiști - deși nu cu mult.
Cu toate că indubitabil m-aș bucura s-o facem, pariul meu e că România nu va avea emoții la tragerea la sorți a grupelor Campionatului Mondial de la Rio. Ca să ai astfel de emoții trebuie să ajungi acolo - lucru care în prezent este mai degrabă aproape de existența lui Moș Crăciun în termeni de realizabilitate.

E timpul să fim realiști! Estonia e un adversar foarte greu pe teren propriu. O victorie la Talinn - dacă nu acum, peste 4 ani sigur dacă vom continua în ritmul ăsta - va scoate oameni în stradă. Așa cum o făceam acum 12-13 ani când ne ștergeam la cur cu Anglia pe unde-i prindeam.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

Un comentariu:

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails