luni, 29 octombrie 2012

După dealuri

Atenție! Acest articol poate conține spoilere! (sursa foto: Wikipedia)

Am fost sâmbătă să văd și eu coproducția româno-franco-belgiană „După dealuri” (Au-delà des collines) în regia lui Cristian Mungiu - fără îndoială Dumnezeu pe pământ în materie de regie în România la ora actuală.
Filmul este, după cum deja cred că știți, bazat pe povestea reală a uciderii prin crucificare întru exorcizare a unei femei la mânăstirea ortodoxă de la Tanacu, jud. Vaslui pentru care s-a plătit cu câteva luni de pârnaie.
Recunosc că în primă fază n-am fost exagerat de impresionat însă cel mai probabil s-a întâmplat asta pentru că știu prea bine cum gândește popa ortodox de la țară din județul Vaslui, cum reacționează săteanul din jud. Vaslui când îi spune popa ceva și în general sunt mâncat de contextul zonei după ce am stat peste 10 ani în zona aia.
Pe de altă parte, însă, nu înțeleg de ce s-au supărat mai marii popilor ortodocși pe filmul lui Mungiu întrucât Daniel Corogeanu este portretizat mult mai rațional decât este el în realitate. În plus, filmul specifică în mai multe rânduri că preotul nu era în grațiile mai marilor Corporației Ortodoxe Române (renunțase la salariul de popă din bani publici și episcopul Hușilor îl hârjonea și nu vroia să-i sfințească biserica găsindu-i constant nod în papură). Cu alte cuvinte - filmul chiar nu pune în lumină proastă BOR-ul - poate chiar dimpotrivă.
Știu că filmul îl prezintă pe Corogeanu mai rațional decât e el în lumea reală pentru că am stat de vorbă cu cadrele și cu directorul penitenciarului unde a fost „cazat” Corogeanu. Având în vedere c-a stat un pic pe-acolo - înclin să cred că opiniile cadrelor care l-au văzut aproape zilnic și au stat la palavre cu el sunt destul de bine fundamentate - sau în orice caz mai bine fundamentate decât ale autoarei romanului non-ficțional după care indică Mungiu că s-a inspirat.
Însă probabil ăsta e singurul minus al filmului. În rest, filmul portretizează foarte bine contextul locului, mentalitatea oamenilor locului, practicile destul de curente ale unora dintre familii - aceea de a lua copii recent deveniți adulți care nu mai pot sta în casele de copii și de a-i exploata, precum și modul cum îi percep localnicii pe cei care au fost plecați o vreme și acum s-au întors și-s foarte nervoși de putreziciunea pe care-au găsit-o acasă.
Pentru cei care cunosc bine zona de nord a județului Vaslui (sau județul Iași - că nu-i mare diferență, oricât ar zice unii c-ar fi), acest film poate părea pe alocuri plictisitor și prea lung (are totuși două ore și jumătate) însă fără-ndoială aceste momente sunt mai mult decât necesare pentru cei care n-au ieșit niciodată din Cluj sau București, cât, mai ales, pentru cei care habar n-au nimic despre România și despre unul dintre cele mai sărace județe ale țării și oamenii de-acolo.
Dintre personajele principale fără-ndoială Cristina Flutur (Alina - „posedata”) joacă magistral, deși personal am fost impresionat și de Valeriu Andriuță (în rolul lui Daniel Corogeanu). Însă, nu mă pot abține să nu remarc și evoluția foarte bună a celor din rolurile secundare, mai ales a lui Ion Sapdaru (în rol de căpitan în Poliția Județeană Vaslui care anchetează cazul), a lui Costache Babîi (în rolul doctorului Solovăstru - psihiatru) și a Ceraselei Iosifescu (doctorul care constată decesul Alinei) - ultima dintre ele cu o atitudine excelentă și atât de des întâlnită în lumea reală.
Recunosc însă că n-am fost foarte impresionat de prestația Danei Tapalagă (în rolul de maica stareță), însă, din fericire, acest lucru nu afectează prea mult prestația per total a celorlalți.

Filmul are, după cum spuneam, 150 de minute însă înțeleg pe deplin dorința regizorului de a reprezenta cât mai bine și mai detaliat contextul evenimentelor - și fără-ndoială asta i-a și adus succesul de care s-a bucurat la nivel internațional.

De la începutul filmului când vedem plăcuța de la intrarea în mânăstire cu inscripția: „Aceasta este casa lui dumnezeu. Accesul strict interzis celor din alte religii. Crede și nu cerceta!”, trecând prin momentul în care preotul refuză să o arunce pe Alina în stradă știind că n-are pe nimeni și până la momentul în care Alina decedează ca urmare a practicilor pur medievale și barbare ale preotului - ai tot timpul senzația că povestea nu se va termina așa cum știm că s-a terminat în realitate. Ceea ce îi dă o aliură de thriller cum din ce în ce mai rar vedem prin filmul românesc.
Și, pe lângă asta, filmul predă și o lecție esențială cu privire la faptul că intențiile așa-zis „bune” nu garantează niciodată un rezultat pozitiv.
Ba mai mult, Cristian Mungiu nici nu încearcă să portretizeze pe cineva ca fiind vinovat în toată povestea - ceea ce reprezintă un argument în plus pentru nedumerirea mea vis-a-vis de supărarea popilor pe filmul ăsta.

Filmul rulează în continuare în cinematografe.
În Cluj Napoca poate fi văzut la Cinema „Florin Piersic” până joi inclusiv de la orele 14:00 și 20:00 la prețul de 8, respectiv 10 lei (5 lei pentru studenți). Tot până joi inclusiv poate fi văzut și la Cinema City (Iulius Mall) la orele 15:30, 18:30 și 21:30.
În Iași rulează tot până joi inclusiv la Cinema Victoria începând cu orele 12:00, 14:30, 17:00 și 19:30.
În București sunt cel puțin 7 cinematografe care rulează acest film, toate până joi inclusiv, de cel puțin două ori pe zi și, per ansamblu, cam la toate orele - ceea ce-nseamnă că nu există scuza că „n-ai avut cum s-ajungi la film” dacă stai în București.
Filmul mai poate fi văzut și în Timișoara, Brașov, Constanța, Târgu-Mureș, Ploiești, Craiova, Pitești, Arad, Baia Mare, Brăila, Bacău și Tulcea.
Din luna noiembrie, filmul va ajunge și în cinematografele din Piatra Neamț, Sibiu, Oradea, Deva, Botoșani, Alba Iulia, Bistrița și Râmnicu Vâlcea - deși distribuitorii dau asigurări că într-un final, până la sfârșitul anului 2012, toate județele vor avea minim un cinematograf care va rula măcar o dată filmul ăsta. Așa cum e cazul unor orașe fără cinematograf precum Miercurea Ciuc, Slobozia, Lugoj, Alexandria sau Călărași unde proiecțiile vor fi organizate în case de cultură sau alte locuri.
Așadar, numai dacă nu vreți, nu vedeți filmul ăsta - deși eu-l recomand cu fermitate. Vă recomand pagina oficială a filmului unde se va actualiza constant lista cu orașele unde filmul va fi proiectat - și vor fi incluse multe orașe fără cinematograf!
Vă las mai jos și trailer-ul. Vizionare plăcută.


Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

P.S.: Aparent filmul a rulat în avampremieră la Vaslui și Câmpina la finalul lunii septembrie - însă mărturisesc că n-am văzut nicăieri o mențiune a acestui eveniment înainte de a se fi întâmplat.

Un comentariu:

  1. ATENŢIE! Acest comentariu poate conţine FLAPSURI!

    Am căutat cu mare atenţie pe unde aş putea găsi prin articol un "volet pentru frânarea aerodinamică și diminuarea portanței aripii, în scopul pierderii rapide a înălțimii" sau un "panou deflector montat pe autoturism" sau orice altceva ar însemna în limba română cuvântul "spoiler", dar n'am găsit şi nici altă definiţie n'am găsit prin vreun ceaslov tipărit sau de prin pânza din lumea'ntreagă zisă şi world wide web.
    În schimb trebuie să recunosc că articolul mi-a dat aripi să văd filmul, aşa că am aterizat în cinematograf să-l văd şî după ce l-am văzut mi s'o făcut aşa un dor di dulşile grai di prin zona aşeia.
    De spus nu mai am nimic de spus, decât că într'adevăr totul este prezentat mult mai raţional decât a fost în realitate, iar aşa cum e în film nu e de mirare ca un avocat bun să-l fi scos pe prea-sfinţitul personaj fară o zi de pârnaie, precum alţii pe şerban huidu (puneţi-i voi litere mari când le-o merita). De asta şi filmul se termină precum elefantul fără coada: brusc, că apoi cazul ăsta n'o clinti el un fir de păr din mentalităţile oamenilor.
    Dar totuşi mă întreb dacă băietul acela, fratele Alinei, s'o duce oare la înmormantare tot cu hainele cu care a umblat în tot filmul, că şi de dormit dormea într'însele.

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails