joi, 18 octombrie 2012

Hai să votăm partide insignifiante! Nu glumesc!

Ieri seara, în timp ce aveam cu totul altă treabă, doi prieteni mă abordează „pă net” și mă-ntreabă ce părere am despre „demonstrațiile de forță politică” ce-aveau loc la București.
Deși am locuit acolo, Bucureștiul mi se pare acum parcă de pe altă planetă pentru că sunt ani buni de când s-a întâmplat ultima dată ceva în București care să aibă sens și consecvență din punct de vedere logic.
Așa că m-am pus pe citit știri, update-uri peste update-uri și am încercat să mă uit și la televizor - deși asta nu prea mi-a reușit decât în măsura în care m-am umplut de nervi după vreo 50 de secunde. Așa că am rămas doar la citit știrile.

Astfel am aflat că Uniunea Social Leftistă(USL) chiar și-a dus la bun sfârșit parada de inspirație nord-coreeană pe Arena Națională unde „și-a prezentat candidații”. Toți, unul și unul adevăru-i că. Atât de unici încât nu știi de care să fugi primul.
Adevăru-i că „demonstrația de forță politică” a social-leftiștilor a fost atât de interesantă încât cred că aș putea-o rezuma pe un capăt de hârtie igienică folosită.

De partea cealaltă ARD (în flăcări) s-a gândit că e koșer să cheme adevărații conducători ai acestei țări - numai indivizi unul și unul, adevărate simboluri ale democrației - mai ales Herman Van Rompuy (care are 0 voturi populare la activ - dar e președintele Uniunii Europene) și Jose Manuel Durao Barroso, care a fost votat ultima dată de public acum mai bine de 5 ani însă e de facto primul ministru al UE în condițiile în care a candidat singur pentru funcția asta fiind ales de un Parlament European care conține semi-analfabeți și foști agenți KGB cu o majoritate de tip Marea Adunare Națională.
Sigur, n-are nicio relevanță că domnul Barroso e un maoist (n-a condamnat niciodată comunismul și nu a retras nimic din ce-a spus în anii săi de activism maoist - ba chiar a încercat să-i cenzureze pe cei care i-au cerut clarificări pe tema asta). Nu. Domnul Barroso o arde acum democratic - chiar dacă pentru el n-a votat practic nimeni și cel puțin jumătate din cetățenii UE nici măcar nu-i știu numele complet sau naționalitatea.
Oricum, sunt convins că Barroso s-a simțit ca acasă având în vedere că întâlnirea a avut loc în chiar unul din simbolurile comunismului în București după cum chiar și presa internațională a remarcat cu ironie.
Ultima oară când a fost Barroso ales pe bune a ajuns prim-ministru al Portugaliei. Se vede clar că a făcut o treabă minunată și Portugalia acum, la aproape 8 ani de la măsurile lui revoluționare, o duce excelent și e motorul economiei europene. Unde mai pui că încă două guverne după ce a plecat el din Portugalia erau conduse de fapt tot de el și unde mai pui că Barroso este de facto acum prim-ministru și în Grecia și în Italia.
Ce să mai, adevărate simboluri ale democrației domnule, nu alta!

Deci... să recapitulăm:
A venit un maoist și un belgian de care n-a auzit nici dracu dar e președintele UE (și cu antecedente dovedite de suprimare a democrației în țara sa) alături de câțiva nimeni-pe-lume plus Angela Merkel, găzduiți de un Băzeus care trebuia să fie OUT de mult - să ne spună de ce trebuie să luăm mai multă m.U.E.
În paralel, Uniunea Social-Leftistă țopăia pe Stadionul Național pe care România a luat-o marți rău de la Olanda. Simpatizanții și membrii USL țopăiau de bucurie de parcă ar fi bătut ei Olanda la fotbal sau ar fi câștigat ceva.
Și ăștia chiar se așteaptă să fie votați!?
Partea mai tristă e că chiar vor fi votați.
În realitate, ca să votezi pe bune cu USL sau cu ARD(în flăcări) - tu fiind cetățean care nu ai de câștigat direct de pe urma victoriei unora sau altora - trebuie să fii puțin căzut în freză.
Unii spun că votanții PD-L (ARD) sunt ma inteligenți decât votanții PSD (USL). Da, sunt de acord! Chiar și după manifestarea de ieri generatoare de triple-facepalm.
Practic, ca să votezi cu PSD-ul îți trebuie IQ de 2 puncte - în vreme ce ca să votezi cu ARD, după demonstrația de ipocrizie de astăzi, îți trebuie 3.
Nu știu în ce măsură un om cu IQ 2 e chiar cu mult sub un om cu IQ 3 - dar mă rog... să zicem.

Adevăru-i că eu p-ăștia nu i-aș vota nici tăiat mărunt cu lama, violat cu fierul roșu și îngropat în sare!
În martie anul ăsta întrebam cititorii: cu cine mama dracu să votez? și, deși articolul a fost citit de peste 1800 de oameni, am primit sub 50 de răspunsuri (comentarii plus facebook și e-mail) - din care minim 40 complet nesatisfăcătoare sau pe lângă subiect.

Îmi mențin predicțiile pe care le-am făcut atunci. Practic, singura diferență notabilă față de acum 7 luni când am scris articolul ăla e că UNPR și Becali Party au „întors armele”. Ah da,... și între timp Remus Cernea s-a făcut socialist cu acte în regulă (că ideologic oricum era de peste doi ani de zile). Recunosc că nu sunt nici șocat și nici surprins. Ba dimpotrivă, sunt tentat să întreb de ce le-a luat așa de mult timp.

Soluția mea e să votez partide mici venite de nicăieri și care se duc niciunde.
Să nu mă prezint la vot nu este o opțiune pentru mine. Iar să-mi anulez votul nu știu cât e de productiv căci anulându-mi votul practic las să se contorizeze doar voturile activiștilor de partid de o parte sau cealaltă.
Având în vedere că sistemul electoral de anul ăsta va contoriza și voturile pe partide la nivel național și astfel vor apărea mandate și pentru partidele mici care n-au câștigat niciun colegiu dar au scos la nivel național minim 5% (sau cât o fi pragul electoral).
Așadar, întrebarea e: Care partid minuscul ar merita să-l votăm, noi ăștia care nu punem botul la vrăjeala social-leftistă și la fanfaronada maoistului Barroso și omului cu o carismă de cârpă umedă, Herman van Rompuy?!?!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

8 comentarii:

  1. Soluţia nu este hai să votăm partide, ci hai să alegem dintre iniţiativele legislative prezentate de candidaţi.

    Vă rog să citiţi acest comentariu al meu pe alt blog. Este ceva mai lung şi e mai simplu că-l citiţi acolo:

    http://decablogulmuschetarilor.wordpress.com/2012/10/17/un-drept-periculos/#comment-13214

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu la locale am facut la fel. M-am dus la vot ca sa nu-mi treaca aia din oficiu stampila pe vreun candidat, dar, intrat in cabina, m-am gandit cine este mic de tot si fara sanse. Si am votat cu partidul verde, asa, ca-mi place mie culoarea asta si tin cu natura. Nu stiu cine sunt astia cu verdele la rever, iar data viitoare voi vota cu alt partid minuscul, asa, pentru variatie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe bune ca nu stiu cu cine as putea vota! Cred ca o sa ma duc la alegeri, o sa ma uit pe lista, si o sa caut un partid de care nu a auzit nimeni si pe ala pun stampila. Aliante si partide precum USL, ARD, UDMR sau alte dejectii de genul asta nu o sa vada un vot de la mine cat oi mai avea eu drept de vot!

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu daca as fii in tara as vota cu PPDD sau Alianta Crestina, orice in afara de partidele mari si socialiste si nu, nu as vota nici partidele de ecofascisti.

    RăspundețiȘtergere
  5. PP-DD. De cateva zile urmaresc OTV.(da, nici mie nu-mi vine sa cred). Constat ca este frecventabil. Discutii normale, cu oameni normali. Ma duc cu ei. Nu mai am nimic de pierdut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am nevoie de mai mult (de muuult mai mulT) decât „este frecventabil”.
      Nu de alta dar tratez cu maximum de scepticism o afirmație de tipul „Discutii normale, cu oameni normali” când aceasta se referă la partidul condus de omul care analiza cum s-a pișat Tolea Ciumac în boscheți când a tras pe dreapta sau care promova vrăjitoria ca fapt real făcând audiențe enorme în râdurile sectorului (gros) de populație cel mai needucat.

      Pot să înțeleg atitudinea „nu mai am nimic de pierdut”, însă nu sunt la fel de receptiv la faptul că Dan Diaconescu în direct, în reluare și înregistrat poate fi cu adevărat o soluție politică.

      Nu zic că Dan Diaconescu e un om prost - nu, nici pe departe. Să faci banii pe care i-a făcut el folosind prostia în cea mai pură formă e o chestie greu de făcut - cu-atât mai puțin aproape de unul singur, așa cum a procedat el.

      Ștergere
    2. Am trait sa aud si pe asta, OTV "frecventabil". Prima si ultima oara cand m-am uitat la OTV a fost cand adunau babe din nu stiu ce naiba de catun izolat de restul lumii si le lua interviu.

      Haideti sa fim seriosi, omul asta umbla cu un sac de bani (chipurile) prin Bucuresti de 3 zile incercand sa plateasca pentru Oltchim (din nou, chipurile). Eu nu cred ca statul ar fi vrut sa traga de timp in privatizarea Oltchim, mai ales ca is ordine de sus, omul asta sigur a mintit la licitatie ca are suma asta.

      Cand spun ca nu mai am nimic de pierdut, nu inseamna ca merg pe mana lui Dan Diaconescu. Tipul si-a manifestat mereu tendintele sale relativ anarhice, iar faptul ca omul, pe canalul lui, promoveaza prostia la rang de virtute, nu e un lucru care poate sa-mi provoace simpatie. Ce-s Antenele, ce-i B1 TV, dar ce OTV-ul, primele te fac sa vomiti, ultimul sa iti moara ficatul de la atat prostie.

      Parca promova si emisiuni ezoterice inainte, (nu stiu acum, nu m-am mai uitat la TV de luni de zile) cu maestri lu' peste si cu tot felul de personaje bizare si dubioase cazute din salcam.

      Ștergere
    3. Putinele dati cand 0TV mi s'a parut "frecventabil" a fost cand l-a invitat pe Pavel Corut. Nu zic ca Pavel Corut este solutia cu atat mai mult cu cat partidul domniei sale s'a autodizolvat si nici nu apreciez atitudinea lui pro-europeana, cu toate ca nu a mentionat direct structura soviet-unionala actuala.
      Este insa totusi unul dintre putinii care au avut curajul sa spuna ca solutia nu e sa stam sa pupam moaste si sa dam bani Corporatiei Ortodonte Romane pentru ca de undeva de sus cineva sa ne ajute asa pe toti la gramada, ca stam acolo in jurul sediilor cu cupola deasupra si nici sa asteptam 20-a-12-a-2012 cand zice-se ca s'ar termina lumea pe motiv ca acolo s'a oprit masinaria de preziceri a mayasilor. Nu, solutia e sa ne descurcam singuri si sa ne rupem de basmele si superstitiile primitive si sa gandim pozitiv.
      Nu am vazut ca el sa vina cu o solutie concreta pentru situatia actuala, dar a sugerat ca solutia trebuie sa vina din interiorul nostru. Vorba unui partid istoric: "Prin noi insine".
      S'ar putea sa ma insel, dar daca ar avea un partid insignifiant, ar avea un vot de la mine.

      Despre DD, complimentele mele. Este un excelent om de televiziune si de afaceri. Senzational, in direct. Dar nu as merge pe mana lui la alegeri.

      Ștergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails