duminică, 21 octombrie 2012

Pușca din cameră

Doamnelor, ce faceți în legătură cu pușca din cameră?

Recent am luat parte la o serie de discuții despre situațiile din societate în care apare violența. În special, violența împotriva bărbaților comisă și inițiată de femei. Acum câteva luni un număr semnificativ de politicieni și celebrități din SUA și-au unit vocile într-un clip publicitar pentru a pune în gardă toți bărbații că indiferent de situație, subgrupul umanității modelat cu cromozom Y nu trebuie sub nicio formă să ridice mâna în apărarea lor în fața violenței inițiată de femei.
Evident, nu s-au exprimat așa - ci au folosit clișeul standard „niciodată să nu lovești o femeie” pe care l-au repetat în terțe feluri alături de tot felul de asocieri deja previzibile și plictisitoare că orice bărbat care îndrăznește să-și imagineze că are dreptul la legitimă apărare când este atacat de o femeie nu este un „bărbat adevărat”.
Sau poate că în lumea fantastică a celebrităților, femeile nu sunt niciodată violente și că agresiunea fizică este rezervată celui mai oribil aspect al identității umane - masculinitatea.

În ciuda propagandei constante făcută de mass-media, idea fantezistă cum că violența are sex e una care pică fără probleme la prima examinare în lumea reală sau comparație cu zecile de ani de statistici colectate despre violența domestică. Dar simpla inconsecvență în fața verificării faptelor nu e cea mai mare problemă cu această perpetuare a unui mit.
Mitul că violența are sex e mai rău decât simpla ură cultivată pe un aspect al identității biologice a unor indivizi. Problema este întreținerea și reconfirmarea prin propagandă a ideii false cum că femeile nu sunt ființe umane reale. Formularea destul de comună, „violență masculină”, pe lângă că atașează un sex lângă o acțiune pe care o întreprind toți oamenii de orice sex, aduce cu sine conceptul mult mai sinistru cum că identitatea feminină ar fi cumva unică și specială, angelică, perfect și pură.

Pentru aceia dintre voi care sunteți noi pe acestă planetă, creaturile divine pline de grație pură nu există. Femeile, contrar propagandei din reclame, sunt doar ființe umane. Se pârțâie, se scobesc în nas, se descurcă prost în conflice - exact ca toți ceilalți de pe planeta Pământ. Mâncarea intră pe-un capăt, căcatul iese pe celălalt. Femeile sunt ființe umane - iar ființele umane sunt agitate, irascibile, reacționează emoțional și sunt animale semi-inteligente.

Acest joc în care pretindem că femeile sunt cumva mai inocente, mai pure și speciale este o farsă grotescă ce scuză și pepetuează un carnagiu uman în desfășurare în lumea reală. Acel carnagiu, apropo, afectează și femeile și bărbații. Acest joc mai include în conceptele sale și o idee complet depravată care deseori rămâne complet neadresată - respectiv ideea că femeile nu sunt parte din acțiune și nu au voință.

Ideea de inocență, bunătate și minunăție înnăscută în femei este doar o față a monedei false - cealaltă față fiind că femeile cumva nu sunt ființe umane complet realizate. Acesta este de fapt mitul cum că femeile sunt ca niște păpuși - niște obiecte ce nu acționează. Și, într-un mod de-a dreptul bolnav, parțial și din cauza modului cum ne creștem fetițele, deja există un segment uriaș și în creștere în populația feminină care e gata să perpetueze și să mențină această ficțiune - așa zise adulte fără capacitatea aparentă de acționa. Evident, capacitatea de a acționa există, însă aceasta este exercitată prin altceva despre care nu vorbim, dar care e atât de evident în lumea reală încât toată lumea o știe - hipo-capacitatea de acționare, sau acționarea prin interpuși sau prin împuterniciți.

În cultura noastră se neagă constant relația dintre percepția cultivată de hipo-capacitate și inițierea prin interpuși a violenței în numele celor pe care-i percepem ca fiind incapabili de violență. În orice interacțiune simplă dintre un bărbat și o femeie în această cultură ajungem până la urmă să ne întrebăm ce facem cu pușca din cameră.

Despre ce pușcă e vorba?

Este pușca pe care o aduce orice femeie cu ea într-o conversație. Este pușca ce în orice situație în care un bărbat vorbește cu o femeie - este orientată către el.

Acum,... până la acest punct al discuției deja sunt familiarizat din conversațiile precedente cu câteva dintre obiecțiile standard. Prima dintre ele este o variație de: Nu știu despre ce vorbești! sau... Ești ridicol și isteric!
Realitatea este că o femeie poate, pur și simplu rostind câteva cuvinte, iniția violență cu ajutorul poliției sau a altor bărbați cu rol de cavaleri albi. Cea mai simplă e acuzația de viol sau de agresiune sexuală - sau, mai simplu (și imposibil de dovedit) - hărțuire sexuală, și-așa mai departe. În cultura noastră, aceasta e o metodă foarte eficientă de folosire și îndreptare a puștii pe care orice femeie o are cu ea la orice coversație cu un bărbat. Uneori există și consecințe pentru folosirea abuzivă a puștii, dar prin comparație cu consecințele asupra bărbatului, acestea sunt minore.

Steven Berkimer și Pierce Harlan mențin un site care colecționează articole din mass-media exact pe acest fenomen - și sunt zeci de mii de evenimente despre care s-a scris în presă și care descriu invocarea puștii sub forma de acuzații false. Domnul Berkimer și domnul Harlan adaugă noi cazuri descrise cu lux de amănunt în presă în fiecare săptămână. Și rețineți - ei adaugă doar cazurile de la suprafață ajunse în ziarele mari în care acuzațiile false ale femeilor au dust la distrugerea vieții (și chiar uciderea) a mii de bărbați.

Da, există o pușcă în cameră. Să negi că există înseamnă fie să admiți că ești mânat(ă) de prostie, fie lipsă de onestitate intelectuală.

Următoarea cea mai des întâlnită obiecție este că: Majoritatea femeilor n-ar face niciodată asta. Pentru asta, arăt din nou înspre numeroasele articole din presa internațională de pe site-ul mai sus amintit. Judecând după numărul de povești deja acumulate pe acel site și pe altele care sunt deja cu miile - toate copiate din presă - și care demonstrează că femei obișnuite din toată lumea au invocat și continuă să invoce pușca din cameră pe care o dețin pe motiv că sunt de sexul feminin - e destul de evident că multe femei n-au niciun fel de problemă să lanseze acuzații false. Citind printre poveștile colectate, era plictisită e un motiv destul de popular și des întâlnit.

Așadar, pentru oricine sugerează că majoritatea femeilor n-ar face așa ceva, în această afirmație este inclusă deja recunoașterea că pușca este totuși în cameră. Prin urmare, le-aș sugera acestor indivizi să mă scutească.
Următoarea obiecție, care de regulă vine de la o femeie care aude această explicație, este: Oh Doamne, EU n-aș face niciodată așa ceva!
Oh,... serios?! Dacă-i așa, atunci de ce ai o pușcă? De ce taci când ții pușca în mână, încărcată și orientată către orice bărbat cu care stai de vorbă?!

Când apar tot felul de reclame la televizor care pretind că încearcă să reducă problema violenței domestice - dar în același timp portretizează o imagine falsă cum că această violență se manifestă în forma sa simplistă în alb și negru cu bărbați violenți, furioși și bețivi care victimizează femei gingașe, incocente și cu ochi blânzi ca de căprioară - practic armăm și ochim cu pușca. Le reamintim tuturor de la polițiști la copii și îi punem în gardă pe bărbați că pușca este ațintită către ei.

Când vorbim despre „cultura violului” - ca și cum ar fi un fapt - ne asigurăm că pușca este îndreptată către bărbați. Astfel, orice femeie de oriunde, prin simplul fapt că zice (fără nicio dovadă) că e amenințată, că e speriată, că a fost agresată sexual, etc. - bărbați în uniformă și cu insigne și arme vor acționa fiind informați și încrezători că armele lor sunt orientate către „bărbatul rău” care, desigur, este orice bărbat pe care ea îl indică.

Această neîntreruptă perpetuare a poveștii cum că femeile-s tot timpul victime și bărbații sunt Dracu' - nu face decât să armeze pușca - iar pușca este în cameră, în orice cameră în care un bărbat și o femeie se întâmplă să stea de vorbă, sau doar să se uite unul la celălalt.

Iar pentru o femeie, și totodată un adult în această lume, care nu reacționează împotriva aceste minciuni, fie prin acțiune, prin luări de poziție sau activism - nu putem să conchidem decât că astfel de individe sunt mulțumite ca pușca să existe și să rămână acolo și-s foarte bucuroase să aibă controlul asupra armei și să o orienteze oricând înspre orice bărbat cu care binevoiește să vorbească sau la care să se uite.

Prin urmare, se impune o întrebare: Îmi doresc eu cumva o putere care să contrabalanseze situația? Altfel spus, îmi doresc, metaforic vorbind, propria mea pușcă?!
Nu. După cum am mai spus-o, și sunt convins că va mai trebui s-o repet, violența îmi repugnă - și nu sunt deloc încântat de ea. Însă nu vreau să mai pretind că încerc să formez o prietenie, o legătură amoroasă sau chiar să am o conversație sub prezumția că acea relație e bazată pe afecțiune, iubire, respect sau altă valoare - totul în timp ce această prezumție este contrazisă flagrant de faptul că este o pușcă în cameră.
Pușca din cameră este motivul pentru care, pe lângă alte chestii pe care le evit, nu ies la întâlnire în sensul convențional. Sigur, vor exista unele care vor pretinde că nu înțeleg despre ce-i vorba, sau vor nega, sau vor pretinde că metafora nu e potrivită sau vor spune - Ce? Eu n-am nicio armă!
Asta e însă ca și cum un ucigaș ar sta cu mâna pe trăgaci țintind înspre un butoi în care și-a înghesuit victima și, chiar înainte de a trage, îi șoptește la ureche duios: Ai încredere-n mine.

Așadar, se impune o întrebare ce trebuie pusă oricărei femei capabile să înțeleagă această discuție. Tu ce faci și ce vei face ca să iei arma din cameră și s-o arunci?

Și singurul răspuns care n-o să surprindă pe nimeni, este liniștea...

Traducerea și adaptarea: Lucian Vâlsan
Autor: JohnTheOther (canal youtube)
Articol original: AVoiceForMen.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails