marți, 27 noiembrie 2012

Closer2Oxford Episodul 4: Victorie seacă, dar logică

Probabil ați remarcat că am trecut la episodul 4, fără să scriu nimic despre episodul 3. Asta pentru că episodul 3 a fost cam ca meciul Danemarca - România 2-2 în care România a jucat impecabil și a dominat cu autoritate partida iar arbitrul a decis că România nu trebuie să câștige.
Cam așa am pățit eu și destoinicul meu coleg de echipă Andrei Kiper în etapa a 3-a când am cedat 46-49 cu un adversar bun dar cu un arbitru care deși a admis că meciul a fost dominat autoritar de noi, a decis inexplicabil să-i proclame pe adversari câștigători. Firul etapei și cum am pierdut acum 3 luni în al treilea meci îl puteți urmări aici.
Am amintit de eșecul din al treilea meci pentru că acum, în a 4-a etapă, deși am învins la o diferență chiar mai mare decât o arată scorul (48-42), victoria nu ne-a mai propulsat atât de sus cum ne-am fi dorit, clasându-ne abia pe poziția a 7-a (din 17) în regiunea Iași și doar pe locul 2 în regiunea Cluj deși regiunea Cluj era până acum dominată autoritar de echipa noastră. În plus, la nivel național ne-am clasat pe poziția a 12-a, cu puțin mai sus decât în runda în care am pierdut, atunci clasându-ne pe 19 și fiind o mare surpriză având în vedere că noi eram formația care câștigaserăm două etape consecutiv (ceea ce nu s-a mai întâmplat în concurs nici până la noi și nici de la noi încoace).
Îi spun victorie seacă deoarece clasarea slabă are de-a face tocmai cu calitatea adversarului. Vă invit să urmăriți firul dezbaterii pe moțiunea „E timpul să interzicem publicitatea adresată copiilor” în care eu și Andrei ne-am constituit echipă negatoare într-unul dintre cele 22 de meciuri jucate în această etapă.

Meci: 'Doina si Loredana' (afirmatori) vs 'Andrei si Lucian' (negatori)

A1 (Loredana Alina Anghel) 

Tehnologia  din domeniul mass-media a evoluat atat de mult incat si numarul de programe difuzate la televizor a crescut. Problema care a aparut  o data cu aceasta evolutie este cea a reclamelor  care pe zi ce trece sunt tot mai multe si tot mai agresive.
Reclamele ridica o mare  problema in randul copiilor deoarece ei sunt un public tinta pentru multe companii.
Pentru a intelege mai bine problema trebuie mai intai sa intelegem conceptul de ”copil” si cel de ”reclama”.
Termenul de ”copil” este greu de definit deoarece definitiile lui difera de la o tara la alta, de la o zona la alta. In general ”copil” face referire la o fiinta umana care nu depaseste o anumita limita de varsta. De exemplu in Franta, Germania, Grecia se considera a fi copil, individul care are 14 ani sau sub. Conform Conventiei pentru drepturile copilului ONU ca 18 ani este varsta pana la care un individ este considerat a fi copil.
Publicitate este orice forma de promovare e unui produs, serviciu, cauza sau idee pentru a obtine profit.
Reclame pentru copii sunt  orice mesaj comercial platit care se adreseaza unui program pentru copii. De aseamenea poate cuprinde orice mesaj comercial care este clasificat de catre compania de televziune ca adresandu-se direct copiilor si sa fie difuzat pe orice program.
Reclamele adresate ar trebui interzise copiilor ar trebui cel putin limitate si trecute printr-un control strict daca nu chiar interzise de tot. Pentru a sustine acesta ipoteza avem urmatoarele argumente: mintea unui copil este usor de manipulat si nu poate distinge intre ce este necesar si ce nu, reclamele sunt prea multe si prea agresive si incurajeaza consumul excesiv de produse.
In primul rand pentru ca atunci cand un copil aude un slogan sau un joc de cuvinte acestea i se imprima in memorie si i se creeaza dorinta de a detine acel produs motiv pentru care isi preseaza parintii pentru a i se  cumpara acele produse. Un studiu efectuat in Qubec a aratat ca interzicerea reclamelor despre fast-food copiilor a dus la reducerea ratei obezitatii deoarece copii nu mai au acces la acele imagini sau sloganuri care sa ii convinga ca mancarea sau bauturile pline de zahar sunt cele mai bune sau le sunt vitale.
In al doilea rand companiile care produc produse pentru copii si chiar si companiile farmaceutice investesc in reclamele pentru copii doarece sunt constiente ca acest public  este unul dintre cei mai mari consumatori chiar daca nu sunt ei cei care face efectiv cumparaturile. Toate acele produse in forma de dinozauri sau figurine amuzante ii fac pe copii sa fie entuziasmati si sa le ceara parintilor sa le cumpere acele produse. De cele mai multe ori parintii se vad in situatia in care trebuie sa cumpere acele produse pentru ca un simplu ”nu” nu mai este suficient pentru a calma dorintele copilului.
In urma studiilor s-a dovedit ca atunci cand copilul creste si ajunge sa aiba bani de buzunar incepe sa consume produse din ce in ce mai nesanatoase. Astfel de rezultat a avut studiul facut de catre doctorul  Leah Lipsky si doctorul Ronald Iannotti de la Eunice Kennedy Shriver National Institute of Child Health and Human Development, studiul poarta numele de “Associations of Television Viewing With Eating Behaviors.
Prin urmare interzicerea reclamelor adresate copiilor ar fi un lucru benefic pentru ei deoarece nu ar mai fi predispusi la acele reclame agresive care ii manipuleaza si le stimuleaza simtul consumului fara control.

N1 (Lucian Vâlsan) 

În primul rând trebuie să menționăm că în România noțiunile de „copil” și „minor” nu coincid. Minorul este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani, în vreme ce copilul este persoana care nu este răspunzătoare penal. În România, minorii sunt răspunzători penal de la vârsta de 14 ani, şi de la 16 ani se pot căsători[1], pot munci și plăti taxe. A1 nu clarifică dacă de exemplu reclamele direcţionate către adolescenţi reprezintă o problemă sau nu. Şi dacă da, de ce?
În al doilea rând, echipa negatoare recunoaşte că nu izbuteşte să înţeleagă ce doreşte A1 să transmită prin următoarea frază: „Reclamele adresate ar trebui interzise copiilor ar trebui cel putin limitate si trecute printr-un control strict daca nu chiar interzise de tot.”. Ar trebui interzise sau doar limitate? Și dacă doar limitate, cât de limitate?
În al treilea rând, așa cum recunoaște și A1, părinții sunt cei care au ultimul cuvânt, nu copiii înșiși. Pe cale de consecință, considerăm că este responsabilitatea părintelui să aibă grijă ca al lor copil să nu piardă ore-n șir în fața televizorului și să se ocupe de o dezvoltare armonioasă a copilului. Propunerea înaintată de A1 încalcă atât libertatea economică ce dă dreptul agentului economic să-și facă reclamă așa cum dorește și în același timp prezumă că părinții nu sunt capabili să-și educe copiii de-așa manieră încât să discearnă realitatea de ficțiune și să îi facă să înțeleagă ce e bun și ce nu pentru ei.
În al patrulea rând, îi rugăm pe afirmatori să ofere o sursă pentru acel studiu efectuat în Quebec căci concluziile presupusului studiu nu sunt convingătoare. Doar pentru că printr-o măsură punitivă copiii nu mai văd niște imagini la televizor nu înseamnă neapărat că nu își vor mai dori unele produse. Să nu uităm că aceștia merg la școală sau grădiniță și ies în oraș singuri sau cu părinții și socializează, astfel luând contact cu alții copii (sau adulți) care au fost la respectivele restaurante fast-food și care le recomandă și lor. În plus, unele restaurante fast-food au reclame luminoase uriașe, ceea ce face interzicerea reclamelor pentru copii la televizor să fie oricum în mare parte inutilă.
În al cincilea rând, îi rugăm pe afirmatori să ne ofere măcar un exemplu de companie farmaceutică ce investește în reclame pentru copii. Și, pe lângă asta, îl rugăm pe A1 să aducă o dovadă pentru faptul că într-adevăr există un număr foarte mare de copii care-și presează părinții să le cumpere medicamente chiar și când nu sunt bolnavi.
Mai apoi, echipa negatoare este de părere că dacă unii părinți nu sunt capabili să-și convingă propriii copii cu un simplu „nu” că respectivul produs nu le este necesar, probabil că părinții înșiși ar trebui să caute ajutor și nici într-un caz statul să intervină în defavoarea tuturor pentru că unii părinți nu fac o treabă tocmai bună.
În al șaselea rând, rugăm echipa afirmatoare să detalieze care sunt studiile acelea care au dovedit că „atunci cand copilul creste si ajunge sa aiba bani de buzunar incepe sa consume produse din ce in ce mai nesanatoase”. Rugăm afirmatorii să facă aceste precizări pentru că singurul studiu pe care l-au numit în treacăt (fără să facă nicio referință clară) demonstrează doar că uitatul prelungit la televizor corelează cu săritul peste micul dejun și consum mai mare de fructe, suc și mâncăruri fast-food, obiceiuri pe care autorul studiului le consideră nesănătoase[2]. Însă studiul spune că simplul act de uitare prelungită la televizor corelează cu acest comportament, nu și conținutul programelor urmărite. Altfel spus, conform studiului, și uitatul la Discovery Science și uitatul la „Românii au talent” corelează cu acest tip de comportament.
Or, corelația nu implică neapărat și cauzalitate. Prin asta, demonstrăm că A1 se înșeală atunci când spune că acel studiu îi demonstrează afirmația.
Prin urmare, echipa negatoare consideră că reglementarea guvernamentală nu va avea niciun efect pozitiv asupra copiilor, însă va genera noi dureri de cap televiziunilor și-așa sufocate de reglementările din ce în ce mai multe și mai restrictive aplicate de CNA și de Stat în general.
__
[1] Codul Civil, art.272 alin. 2 - http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_civil_republicat_2011_noul_cod_civil.php
[2] http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22566548

A2 (Doina Goro) 

În primul rând, chiar dacă a fost adusă o clarificare a noțiunilor  de ,,copil’’ și ,,minor’’,informația nu este prea relevantă în contextul în care și adolescenții  în egală măsură ,de cele mai multe ori,sunt expuși publicității ,,bine fabricate’’ de agențiile de publicitate.În spatele fiecărui spot publicitar se află persoane cu un nivel de pregătire destul de înalt în domeniul psihologiei.Chiar dacă e posibilă o delimitare ,în acest sens,între termenii mai sus menționați,oricum acest public-copiii,adolescenții sau minorii ziceți-le cum vreți sunt direct influențați de reclamele,,copioase’’ și foarte bine,, programate’’.
În al doilea rând, ca să clarific fraza,citată de N1 ca fiind neânțeleasă,voi reproduce ideea:,,Reclamele adresate copiilor ar trebui limitate,trecute printr-un control foarte strict,iar ca ultimă măsură ar putea fi folosită interzicerea lor’’.
În al treilea rând,au părinții ultimul cuvânt dar nu întotdeauna.Cum rămâne cu copiii ai căror părinți nu sunt alături de ei din diferite motive(de ex:sunt plecați peste hotare și rămân în grija bunicilor),atunci nu ar fi bine să-și pună televiziunea umărul la educarea corectă a copiilor și la promovarea unui mediu sănătos pentru aceștia?Această idee mi se pare foarte indiferentă,și dacă ar crede  toată lumea la fel cum rămâne cu viitorul nostru?
În al patrulea rând,trebuie să recunoaștem că impactul reclamelor de la televizor este mai mare decât publicitatea care se face prin ,,viu-grai’’ ,a promovărilor care apar involuntar în procesul de socializare al oamenilor.Ideea e că până la o anumită vârstă copii sunt însoțiți peste tot și atunci nu neapărat dau tocmai peste acele panouri publicitare,în timp ce la televizor sunt foarte expuși,în timp ce urmăresc o emisiune sau un program preferat.Și aici...părinții nu pot sta ca jandarmii,nu pot interzice,pentru că se lezează personalitatea copilului.
În al cincilea rând,poate nu e vorba neapărat de o companie farmaceutică ,ci de toate farmaciile ce au promoții la tot felul de produse îndeosebi  la vitamine,mai colorate,mai rotunde,mai alungite-de tot felul,și când zic asta mă refer la vitaminele efervescente,prezentate ca supliment alimentar și care pe lângă toate,,beneficiile’’prezentate,au în compoziție prea multe  E-uri. Prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi, Director Stiintific al ,,Institului de Cercetare Alimentare’’ , - R&D București   afirmă că organismul stochează și inactivează temporar unele E-uri în grăsimea corpului, acumulându-le în timp. De aceea, s-a constatat că sub influența E-urilor, mai ales a conservanților, cadavrele nu mai putrezesc. De asemenea, susține faptul E-urile care sporesc gustul și aroma alimentelor pot astfel exacerba preferința copilului pentru gusturile dulce, sărat, gras. În timpul copilăriei, unele E-uri, în special coloranții de sinteza, pot declanșa sindromul de hiperactivitate și deficiența de concentrare a atenției .
În al șaselea rând nu ar trebui să fim indiferenți ,sau să lăsăm toată treaba pe umerii părinților,statisticile scot la iveală cifre crescătoare și îngrijorătoare atunci când ne refrim la rata obezității. Conform datelor furnizate de Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate din România (CNEPSS), prevalenţa obezităţii la copiii 3-16 ani a crescut din 2004 -în 2010 de la 0,7% în mediul rural şi 1,6% în mediul urban la 1,5%, respectiv 3,1%(1).O fi ăsta doar impactul așa numitei publicități ce vehiculă ca urmare a proceselor de socializare?Nu cred,publicitatea are cel mai mare rol în furnizarea unor informații eronate privind cum ar trebui să arate și ce gust ar trebui să aibă o mâncare sănătoasă.
În al șaptelea rând,copiii sunt și așa înfluențați de reclamele care poate nu îi au pe ei în vizor,dar îi tentează .Ca exemplu aduc aici băuturile alcoolice.(2)La ora actuală: publicitatea pentru produsele alcoolice este interzisă: pe prima şi pe ultima copertă sau pagină din materialele tipărite în presa scrisă; pe biletele de călătorie pentru transportul public și cam atât.
Nu mi se pare relevantă grija purtată de N1 pentru durerile de cap ale televiziunilor.Până la urmă nu asta ne interesează,ci sănătatea fizică și intelectuală a copiilor și valorificarea unor concepte adevărate,fără a fi eronate,cu referință la mâncara,,bună’’din fast-food-uri ,a vitaminelor ce te fac energic.Până când sunt bune toate astea?Și de ce nu ar veni televiziunea în ajutor?Poate o să survină aici întrebarea că atunci când cresc acești copii oricum vor consuma  și chiar dacă nu văd un spot publicitar oricum vor consuma,dar putem face minimul necesar-de a reduce numărul acestora.

Citez sursa pentru studiul realizat în Quebec:  http://parenting.blogs.nytimes.com/2012/07/13/ban-on-advertising-to-children-linked-to-lower-obesity-rates/
(1)http://www.umfcv.ro/files/o/b/Obezitatea%20primara%20la%20copil,%20aspecte%20etiopatogenice,%20clinice%20si%20profilactice.pdf
(2) http://cna.ro/

N2 (Andrei Chiper-Leferman) 

În primul rând, considerăm că echipa afirmatoare nu reușește să interpreteze corect moțiunea curentă, nereușind să facă diferența între noțiunile de ”adolescent” și ”copil”. Considerăm evident faptul că discernământul, interesele și motivațiile unui adolescent diferă radical față de cele ale unui copil. Mai mult, din punct de vedere legal, adolescenții pot întreține relații sexuale, se pot căsători, pot plăti taxe și munci, așa cum bine punctează N1, având venituri proprii și o libertate mai mare de consum.
Reclamele destinate celor două categorii nu pot fi compuse și judecate după aceleași criterii; În esență rolul tuturor reclamelor este de a ”influența”, sau mai degrabă a convinge consumatorul de a cumpăra un produs.
În al doilea rând, moțiunea de față pune în discuție interzicerea, și nu limitarea reclamelor, iar echipa afirmatoare nu precizează ce ar presupune aceasta și prin ce mecanisme ar fi posibilă.
În al treilea rând, copiii vor fi mereu dependenți de un adult, părinte, sau tutore legal pentru a avea acces la diversele produse etalate în reclame. A2 deviază de la tema dezbaterii și comite o eroare de logică printr-un apel la consecințe :dacă ar crede toată lumea la fel cum rămâne cu viitorul nostru?[1]
În al patrulea rând, nu sunt aduse argumente clare menite să susțină ideea conform căreia ”impactul reclamelor de la televizor este mai mare decât publicitatea care se face prin viu-grai”. Considerăm că în viața de zi cu zi intervin o multitudine de alți factori, precum instictul gregar, nevoia de a aparține la un grup, nevoia de a fi remarcat, etc.
De exemplu : toți copiii prieteni cu Gigel au o jucărie roz cu luminițe. Prin urmare, Gigel își va dori și el respectiva jucărie pentru a-și afirma apartenența la grup.
Rolul părinților nu intervine în a-și păzi polițienește copiii de orice ”influență” străină, ci de a le refuza capriciile atunci când consideră că este justificat.
În al cincilea rând, toate produsele vândute în farmacii au indicația ”A nu se lăsa la îndemâna copiilor”. Administrarea corectă a acestora rămâne din nou o datorie a familiei și nu a firmelor producătoare de reclame.
În al șaselea rând, echipa afirmatoare nu a reușit să stabilească o relație de cauzalitate clară între rata obezității și reclame. Sedentarismul este considerat principala cauză a obezității la copil [2], indiferent dacă individul este expus constant sau nu la publicitate.
De asemenea, considerăm că nu revine agențiilor de publicitate obligația de a ne aleage mâncarea, a ne învăță modul corect de a mesteca, sau de a ne spăla pe dinți.
În al șaptelea rând, reamintim echipei afirmatoare că moțiunea dezbaterii se referă strict la publicitatea adresată copiilor, iar a discuta despre problema publicității produselor alcoolice ar însemna să deviem de la subiect. Toate reclamele la alcool au mențiunea ”pentru cei peste 18 ani”.
În concluzie, considerăm că publicitatea care se adresează copiilor nu ar trebui interzisă, deoarece responsabilitatea ultimă revine părinților sau tutorilor legali în privința modului în care își cresc copiii și ce produse vor consuma aceștia, studiile citate de echipa afirmatoare nu sunt concludente, o corelație clară între reclamele de la televizor și obezitate nu a fost stabilită, iar dorințele de consum ale copiilor sunt motivate puternic și de alți factori.
----------------------------------------------------------------------------------------------
[1] http://www.scientia.ro/homo-humanus/60-erori-de-logica/214-erori-de-logica-apelul-la-consecinte.html
 [2] http://www.medicalnewstoday.com/releases/7140.php


Decizia:

Mihaela Gherghe 

A1:
In primul rand tin sa iti atrag atentia asupra modului cum ti-ai structurat discursul. Desi este, categoric, necesar sa definim termenii cheie ai motiunii, esential pentru a sustine pozitia pe care o argumentam este sa oferim argumente in sprijinul acestei pozitii. Or, in cadrul discursului tau, aproximativ 50% din discurs este rezervat definitiilor, si doar jumatate este rezervat argumentelor propriu-zise. Raportul ar trebui sa fie cam 20%-80%, in functie de cat de dificil de definit sunt termenii motiunii.
De asemenea, pe viitor, cand prezinti un studiu (cum ar fi cel efectuat in Quebec la care faci referire) este necesar sa oferi si sursa la care ai gasit acel studiu, pentru ca echipa adversa si arbitrul sa poata sa-l studieze la randul lor (si sa-l contraatace).
Cat priveste argumentele propriu-zise, din cauza faptului ca au fost expuse foarte sumar, ele nu au nici impactul pe care ar fi putut sa il aiba asupra motiunii.
Punctaj:
Continut: 9
Strategie: 7
Stil: 4
Total: 20
N1:
Au fost utile precizarile cu privire la diferenta copil/minor si la modul cum este apreciat discernamantul unui minor in functie de varsta sa de catre legislatia civila. Este clar ca motiunea nu are in vedere adolescentii de 16-18 ani, ci mai degraba copiii carora le lipseste, realmente, discernamantul.
De asemenea, aveai dreptate cand ai cerut o sursa pentru sondajul invocat de afirmatori, insa incearca pe viitor sa contraargumentezi ideea din spatele acelui sondaj, fara sa te rezumi doar la sondajul propriu-zis - asa cum ai facut-o in cazul celui de-al doilea sondaj, in care l-ai identificat singur si ai demonstrat, cu succes, ca nu poate fi clar identificata legatura de cauzalitate la care fac referire afirmatorii. 
Punctaj:
Continut: 11
Strategie: 8
Stil: 5
Total: 24
A2:
Desi este perfect adevarata, nu am identificat impactul precizarii pe care o faci referitor la copiii care nu se afla in grija parintilor. Si in aceste cazul, fondurile de care dispune copilul pentru a-si satisface nevoile/poftele nu sunt administrate tot de alta persoana? Totodata, nu oferi niciun rationament logic care sa sustina ca publicitatea de la televizor are o influenta mai mare decat recomandarile prietenilor sau decat banner-ele luminoase. 
Nu reiese clar nici impactul argumentelor oferite cu privire la companiile farmaceutice/rata obezitatii - in primul rand, din nou nu oferi o sursa pentru studiul realizat de Prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi, si chiar in absenta acestui detaliu, nu argumentezi esenta, si anume daca reclamele realmente influenteaza copiii sa consume medicamente care nu le sunt necesare.
Punctaj:
Continut: 11
Strategie: 7
Stil: 4
Total: 22


N2:
Sunt de acord cu delimitarea pe care o faci intre cele doua categorii, de copil si adolescent. De asemenea, am retinut si faptul ca ideea ineficientei publicitatii prin "viu-grai" nu a fost sustinuta de afirmatori. 
Cu privire la rolul parintilor/tutorelui, problema nu este la fel de simpla pe cat pare. Aici, dezbaterea care ar fi meritat a fi purtata era daca, in societatea secolului XXI, in care parintii sunt mult mai putin prezenti in viata si in educatia copiilor lor, este sau nu nevoie ca statul sa intervina pentru a cenzura influentele negative la care acestia sunt expusi, in conditiile in care o astfel de cenzura ar intra in conflict cu o serie de drepturi ale companiilor care comercializeaza produse/servicii.
Punctaj:
Continut: 12
Strategie: 8
Stil: 4
Total: 24




Decizia mea merge catre echipa negatoare. 
In cadrul dezbaterii nu putem vorbi despre arii de conflict clar conturate, ci mai degraba despre arii de discutie pe care echipele s-au concentrat mai mult. 
Astfel, cu privire la diferenta copil/adolescent, avand in vedere ca ambele echipe discutau in cadrul argumentelor lor despre problemele care rezulta din lipsa de discernamant a publicului-tinta, putem fi de acord ca precizarile echipei negatoare cu privire la cum ar trebui sa fie interpretata notiunea de "copil" au stabilit cadrul dezbaterii.
Alta discutie a fost cu privire la o corelatie intre expunerea la reclame si obezitate/consumul de E-uri etc, insa, in lipsa unor dovezi solide ale afirmatorilor care sa demonstreze legatura de cauzalitate, atacurile negatoare au ramas "in picioare".
Dupa cum spuneam si negatorului nr. 2 in feedback-ul individual, discutia care merita a fi purtata era referitoare la raspundere - daca, in continuare, ea ar trebui sa apartina exclusiv familiei sau daca, fiind clar ca familia nu mai face fata, ea ar trebui sa fie preluata si de stat intr-o anumita masura. Insa discutia nu s-a conturat sub forma aceasta pe parcursul dezbaterii, pierzandu-si astfel relevanta.
Va felicit pentru o dezbatere de calitate, si imi reiterez sugestiile cu privire la importanta citarii unei surse pentru afirmatiile pe care le facem si cu privire la o buna economie a discursului si la cat de important este sa demonstram care este impactul ideilor noastre in contextul motiunii. 
A1 - 20 puncte
N1 - 24 puncte
A2 - 22 puncte
N2 - 24 puncte
Castiga echipa:

Andrei si Lucian (negatoare)


Nicio secundă nu ne-am închipuit eu sau Andrei că nu vom obține a 3-a victorie din 4 participări în acest concurs. Însă, după cum se poate vedea în firul meciului, dezbaterea a arătat ca o discuție pe net cu câte-un etatist care are senzația că doar coerciția statului e sfântă și că libertatea economică e mai mult o comoditate decât o necesitate fundamentală a unei societăți funcționale și sănătoase la cap.
Înainte să aflăm pe ce poziție vom juca, eu și Andrei discutaserăm și eventualitatea în care vom pica din nou pe poziția contrară valorilor noastre individuale și chiar schițaserăm un caz destul de decent pentru eventualitatea nefericită în care am fi picat pe poziția afirmatoare.
Ce vreau eu însă să evidențiez este că, deși fără îndoială echipa noastră a fost mult mai bună, adversarul s-a prezentat atât de slab încât practic ne-a fost imposibil să ridicăm din nou ștacheta peste bariera de 50 de puncte și să obținem din nou o clasare bună.
Meciul ăsta ar fi fost ca și cum ai pune Manchester United să joace cu FC Zalău. Sigur, în 100% din cazuri bate Manchester United însă United nu va impresiona pentru că nivelul jocului arătat de învingători depinde foarte mult și de opoziția arătată de învinși și de ritmul acestora.

Să ne-nțelegem: Nu vreau să scuz clasarea slabă - până la urmă o victorie e o victorie și echipa noastră fără-ndoială și-a făcut treaba excelent.
Însă vreau să subliniez că, în ultimul an, calitatea adversarilor în dezbaterile organizate sau neoficiale este într-o vertiginoasă scădere iar asta este foarte trist.
Nu ai cum să performezi și să faci o dezbatere de calitate atâta timp cât adversarul povestește despre studii semi-imaginare, inventează corelații pe care nu le demonstrează și, într-un final, vine și mănâncă din piesele de șah de pe tablă și apoi încearcă să proclame șah-mat.

Iar în această dezbatere, această problemă s-a văzut din plin.

În fine, contează mai puțin acum. Important e c-am câștigat și am un moral bun pentru ce-o să se întâmple la Amsterdam în curând, iar pentru asta trebuie să-i mulțumesc în primul rând coechipierului Andrei Kiper.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails