luni, 21 ianuarie 2013

Proporțiile dezastrului - gândește tu pozitiv! Eu nu pot

În urmă cu vreo lună, o bugetară de 40 și ceva de ani îmi zicea mie că am dreptate în majoritatea lucrurilor pe care le spun și că-mi respectă inteligența însă mă sfătuia să gândesc mai pozitiv.
Răspunsul meu - și anume că gândirea pozitivă este pentru naivi și neinformați, iar eu nu-s nici naiv și nici neinformat - nu prea i-a plăcut. Însă a trecut peste. Sau mă rog... așa a dat impresia. Recunosc că-mi pasă puțin spre deloc până la urmă.
Discuția avea în loc în contextul cheltuielilor uriașe generate de sistemul educațional de pe la noi - cheltuieli care nu mai sunt de mult justificate prin rezultatele în lumea reală ale elevilor.
Practic, crunta majoritate a absolvenților de liceu de astăzi sunt, ca nivel de pregătire pentru lumea reală, mult sub nivelul unui absolvent de 10 clase din 1985. Nu mai vorbim de proaspeții pensionați - care-s de 1000000 de ori mai bine pregătiți decât or să fie majoritatea generației '88-'95 în 10 vieți.
În instituțiile statului, alea care încă mai merg, indiferent de activitate, steagul mai este anemic ținut sus de cei câțiva oameni bine pregătiți care cumva au reușit să evite epurările politice din ultimii ani, epurări care au loc la absolut fiecare schimbare de guvern.
La privat, literalmente ORICE angajator îți poate spune că pur și simplu nu găsește forță de muncă. Mai nou și forța de muncă necalificată e din ce în ce mai greu de găsit. Sigur, o parte din problemă o reprezintă statul asistențial și mentalitatea de asistat social perpetuată de acesta, mentalitate tradusă în eterna replică: „Decât să lucrez pe 450 de lei/lună 4 ore pe zi, mai bine stau acasă pe legea venitului minim garantat și mai dau zăpada ocazional câteva zile pe an și iau 350-400 de lei/lună”.
Însă statul asistențial nu e singura problemă. O altă problemă o reprezintă simplul fapt că școala e pur și simplu degeaba. Și e pe cale să devină și mai degeaba.
În urmă cu câteva zile, tovarășa ministresă Ecaterina Andronescu a anunțat că liceele care au produs hoarde analfabeți nu vor păți nimic. Și sunt SUTE de astfel de licee. Verificați link-ul că vă oferă o listă uriașă cu licee care au avut o promovabilitate sub 15%. Asta înseamnă că aproximativ un elev din 7 a trecut bacul. Și asta în cazul fericit. Spre capătul listei sunt câteva zeci de licee unde promovabilitatea este între 0,43% și 1,03% sau pur și simplu 0,00% - adică ZERO ABSOLUT.
Cu-alte cuvinte, există sute de mii de elevi în care noi cu toții am băgat literalmente tone de bani și care nu pot identifica România pe hartă, nu pot construi un enunț în care să utilizeze cuvântul „glas” (asta a fost în subiectul de la limba română din 2012), nu sunt în stare să facă un calcul elementar (nu mai vorbim de integrale, limite de funcții și alte „aberații” de-astea pentru „fraieri”) și ai toate șansele să primești ca răspuns „Ăsta la ce echipă juca?” dacă-i întrebi cine-a fost Ștefan cel Mare, Victor Babeș, Cuza sau Burebista.
Vi se pare că exagerez? Vă recomand o raită pe TPU.ro! Și nu glumesc! Site-ul ăla are peste jumătate de milion de utilizatori (552676, mai exact) din care minim 400 de mii sunt din generația 88-2000 - adică au între 13 și 25 de ani. Având un număr atât de mare de utilizatori, este foarte reprezentativ pentru societatea românească actuală. Cele mai populare categorii sunt „Adolescenți”, „Jocuri PC/online”, „Dragoste și sex”, „Conversații” și „Beauty and Fashion”.
Văicărelile de tipul „Ce jegoși sunt mami și tati că nu vor să-mi ia telefon de 25 de milioane!” sunt mai mult decât des întâlnite pe-acolo. Iar dacă le spui „păi ia-ți un job pe vară, strânge banul și pe-urmă cumpărăți-l tu - să vedem dacă mai ești dispus să-ți arunci munca pe două-trei-patru luni pe-un gadget inutil care-ți poate fi furat peste trei zile” - vin și miaună că ești al dracu'! De fapt, când am citat din văicărelile lor am greșit - pentru c-am scris corect. De regulă văicărelile apar în formatul „taik-miu e bulanghiu k mia zis k numi ia un telefon asha de skump k numi trb iar maikmea a zis kas lucruri mai importante de rezolvat dekt telefonul meu. ai mei is nebuni sh nu intzeleg k mie kiar imi trb sh eu zik k merit k doar am numa 9 sh 10 la shkoala”.
Ăștia-s genul de tupeiști cărora-ți vine să le arzi una după cap de câte ori deschid gura!

Marea problemă e că acești indivizi nu sunt lăsați să se descurce și lăsați să moară de foame la propriu atunci când nu se descurcă. Nu! Acești indivizi devin dup-aia șomeri cu acte!
Poate nu știați - dar orice absolvent de liceu e eligibil pentru ajutor de șomaj. La fel și orice absolvent de facultate d-asta inutilă (SNSPA, Studii Europene, Studii Americane, FSEGA, FEEAA, PR, Relații Internaționale, Administrație Publică, etc. etc. etc.). E cea mai mare cretinitate! Le dai ajutor de șomaj celor care n-au lucrat o secundă în economia reală.
Pe vremuri, șomajul însemna un ajutor modest pe care-l primeai din banii pe care i-ai plătit în CAS și alte taxe cât ai fost angajat pentru ca tu să supraviețuiești până îți găsești din nou de lucru. În prezent însă, ajutorul de șomaj e pentru toată lumea.
Tot pe vremuri, „concediul de creștere a copilului” însemna în principiu niște bani pe care îi primeai din banii pe care i-ai plătit în taxe cât ai fost angajat(ă) pentru a-ți putea permite să stai acasă și să-ți crești copilul până la o vârstă la care putea fi lăsat cu altcineva (bunici, bone, etc.). Căci de-aia se și cheamă „concediu”. Concediul este intervalul de timp determinat în care salariații sunt scutiți legal de a veni la muncă primind însă compensația bănească cuvenită. Așa scrie-n Dex.
În prezent însă, „concediul” de creștere a copilului e pentru toată lumea care toarnă plozi - indiferent dacă au lucrat vreodată în viața lor sau nu. Păi stai așa prietene, dar de când și până când suntem obligați noi toți să-ți creștem plozii pe care i-ai turnat în mod iresponsabil?
Altfel spus, am ajuns să le plătim analfabeților și „concediu” la stat degeaba.

Cititorii de pe-aici cunosc foarte bine lucrurile astea. Nu vă spun lucruri noi și nici n-am descoperit eu apa caldă.
Ce e trist însă e tocmai faptul că unii încă mai sunt atât de naivi și vin și-ți spun c-o privire din aia de bovină că „stai calm, că lucrurile se vor rezolva, nu mai fi așa negativist”.

În urmă cu 4 ani și ceva scriam așa:
Pe la colţuri toţi sunt nemulţumiţi şi au câte ceva de comentat dar când îi pui să semneze o hârtie într-un demers în acest sens totul se rupe. "Vai, dar să mă pun rău cu Părintele" (aceeaşi problemă şi dacă este vorba despre primar,profesor, director, şef... etc).
Și o lună mai târziu mai adăugam:
Cu cât timp rămânem mai mult ancoraţi în trecut, acu atât avem mai multe şanse să ajungem o ţară de cretinoizi conduşi de nişte unii "cu burţile mari". [...]
Se tot vorbeşte despre mărirea salariilor profesorilor. Foarte bine! Să le mărească! Cu 100%, de ce nu? Dar nu se pune, din păcate, problema şi câţi dintre ei merită această mărire?
Bun, am înţeles, dacă-i dă afară rămân elevii fără profesori. Probabil că dacă s-ar renunţa la nepotisme (ce pretenţii mai am şi eu !) şi s-a înnăspri condiţiile de admitere în învăţământ, situaţia s-ar reglementa, dar din păcate nu în 4 ani... ci în minim 7 !
Guvernele vin şi pleacă dar problemele par să rămână veşnic aceleaşi, ba chiar mai apăsătoare de la un an la altul.[...]
Au dreptate profesorii care pregătesc olimpici şi de pe mâna cărora au ieşit oameni de mare valoare să ceară salarii mai mari. Dar e corect ca această mărire să se aplice şi profesorilor care îşi desfăşoară orele pe sistemul "las-o bă că merge-aşa" ?
Interesul pentru şcoală al tinerilor a scăzut. E drept. Dar o dată cu el a scăzut şi interesul multor profesori. Societatea competitivă în care ne-a aruncat "alipirea" de Statele Unite ale Europei ne-a făcut să realizăm că nu toate ne sunt necesare. Acum, pentru că tot a venit o criză, oamenii crescuţi cu mentalitatea că "orice lucru în plus pe care-l poţi învăţa e bine de ştiut" au ajuns să facă diferenţa.
Astfel de oameni erau crescuţi odinioară.[...] Viitorul NU sună bine.
Şi atenţie! Ăstea-s rânduri pe care le-am scris când nivelul meu de înțelegere a lucrurilor era mai scăzut decât este în prezent. De unde cheful de citat din articole pe care le-am scris acum 4 ani? Păi e simplu - acum 4 ani încă mai gândeam pozitiv și cele mai pesimiste predicții ale mele s-au dovedit a fi muuult prea optimiste în comparație cu ce s-a-ntâmplat în realitate.
Uite, de pildă în urmă cu 4 ani fără 4 zile eram încă optimist că scrisul complet agramat n-o să ajungă un fenomen generalizat și după ce mă oripilam că ajunsesem să nu înțeleg nimic din ce era scris pe unele forumuri (deși era în limba română!) încheiam cu „Eu încă mai sper că nu se va ajunge acolo însă exemplele din ce în ce mai multe din juru-mi par să mă facă să nu mai fiu aşa sigur. Dar să mai sperăm totuşi.”.

Însă mi-a trecut!

Gata! No more Mr. Nice Guy, acum ar zice americanul.
N-am cum să gândesc pozitiv când sunt obligat sub amenințarea răpirii și sechestrării (redenumite generic „arestare” atunci când le comite Statul) să plătesc pentru niște lepre. N-am cum să gândesc pozitiv când văd că oamenii de care-mi pasă, adică cei productivi, pleacă acasă fără 42% din ceea ce produc, iar acel procent se duce direct în întreținerea oamenilor de care nu-mi pasă.
N-am cum să gândesc pozitiv când văd cum sunt creați pe banii mei sute de mii de analfabeți și cei vinovați de asta nu primesc nici măcar un șut în cur și o concediere - ba încă mai sunt și mângâiați pe cap, în loc să fie călcați pe același cap.
Chiar nu pot să gândesc pozitiv când văd cât de mulți pun botul la toate minciunile sfruntate și-i văd cum refuză in corpore să se documenteze - dar se dau mari raționali.
Ar fi chiar o dovadă de cretinism cras din partea mea să gândesc pozitiv când simpla scriere corectă în limba maternă a ajuns să fie o raritate.

Da, sunt un porc insensibil! Însă, spre deosebire de alți porci insensibili, eu măcar nu-s ipocrit. Eu chiar recunosc că nu dau doi bani pe o mare parte din populație pentru că pur și simplu nu merită!
De ce să-mi pese de toți cretinii care au senzația că lumea se-nvârte-n jurul lor și în momentul în care îi pui la muncă îți zic că ești fascist?
De ce să-mi pese de niște oameni care refuză sistematic să se ajute pe ei înșiși și de niște oameni care chiar se mândresc că ei nu iau viața prea în serios? De ce?

Firmele private străine au ajuns să dea teste de limbă română. Pe bune! Nu-i o glumă! Străinii au ajuns să testeze românii la limba română. Și românii pică testele! Păi și voi vreți locuri de muncă bine plătite? Păi pe ce? Am citit și corectat cu mânuța mea câteva zeci de articole care erau scrise de-o profesoară de română! Și voi îmi spuneți că trebuie să crească lefurile profesorilor? Nici gând! Dimpotrivă! Sunt prea mari cum sunt acum! Muuuult prea mari!
Cel puțin o dată la două zile dau, într-o formă sau alta, de oameni care vin și-mi vorbesc mie despre domeniul meu de activitate deși ei n-au lucrat nici măcar o zi în niciun domeniu, nu știu câte urechi au în cap și sunt într-o formă sau alta dependenți de banii plătitorilor de taxe - dar se ofensează când îi trimit în paștele mamii lor și le recomand întâi să lucreze măcar jumătate cât am lucrat eu și pe-urmă să-și dea cu părerea.

Insist foarte mult pe generația 88-2000 din simplul motiv că asta e generația cea mai importantă. Celelalte generații, în special cele de dinainte de 1950, vor muri curând. Nici generația anilor 60 n-o s-o mai ducă foarte mult. Însă ce vine din urmă e un dezastru total.
Economia are nevoie de disciplină și competență - or ăstora le lipsesc într-o mare măsură ambele calități.

Așadar, gândiți voi pozitiv, dacă mai puteți. Oricum peste 5 ani nivelul de trai prin toată Europa va scădea drastic căci crizele economice au darul de-a-i readuce ușor-ușor cu picioarele pe pământ pe toți. Și oricât de mult ar vrea leftiștii sau statele socialiste din Europa, nu poți păcăli realitatea economică prin inflație la nesfârșit. Mai devreme sau mai târziu te-ajunge din urmă! Oh... și Europa va fi la modul grav ajunsă din urmă de tâmpeniile pe care le-a făcut de la crearea monedei Euro încoace!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect!

17 comentarii:

  1. Chestia cu elevii care pica BAC-ul nu mi se pare atat de grava in sine. Nu stiu exact care este un procent "normal" de promovabilitate dar nu cred ca trebuie sa plangem daca nu avem 80%.
    In cazul unor procente foarte mici putem vorbi de timp pierdut (al elevilor si profesorilor). Ai statistici din perioada "de trista amintire"? Cat din cei cu varsta de 20 ani aveau BAC-ul?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Ai statistici din perioada "de trista amintire"?” - N-am, dar am să caut.
      Cert este însă că în perioada de tristă amintire sistemul educațional era organizat mai... capitalist - ceea ce-i paradoxal dar totuși adevărat. Și spun asta bazându-mă pe faptul că erau două examene mari înainte de BAC - capacitatea și examenul de treaptă. Astfel că la BAC ajungeau numai cei cu-adevărat pregătiți. Restul, se-apucau de o școală de ucenici sau de o școală profesională și învățau o meserie - iar la 20 de ani deja aveau minim un an de când erau deja „băgați în producție” (după cum se exprimau oamenii din Partid).

      Acum însă, tot cretinul ajunge să dea BACul - deși crunta lor majoritate nu sunt pregătiți. Aici în mare parte vina o are tovarășa Andronescu, cea care i-a vrut pe toți absolvenți de licee și de facultăți deși nu știau nici câte urechi au în cap.

      Ștergere
  2. Credeam că am terminat de învățat regulile de citire în limba română cel mult la terminarea clasei a-II-a și că de atunci voi fi capabil să citesc orice frază scrisă în românește, fără bătaie de cap. Ei bine mi-a dat Dumnezeu să ajung la 26 de ani și să realizez că stau ca boul un minut în fața unei propoziții așa zis scrisă în limba română și nu reușesc să descifrez ce scrie. Asta legat de noua caligrafie pe net a noii generații. Trebuie efectiv să reînvăț reguli de citire în limba română. K cică se citește uneori ca, alteori că, dc se citește dacă, d c se citește de ce, sunetul ș nu se mai scrie prin litera s cu sedilă ci prin grupul de litere sh și altele. Recunosc cu modestie că la vârsta asta mi-e mai greu ca în școală să reînvăț limba română. Dacă continuăm așa nu știu care va fi viitorul țării noastre, dar cred că celebra sintagmă ,,Frumoasă țară România, păcat că-i locuită de români!” începe să devină chiar o laudă la adresa noastră.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cam multa generalizare. Mi se pare gresit sa spui ca se dau prea multi bani pentru invatamant. E de bun simt ca nu sunt folositi corespunzator si ca nu ajung acolo unde trebuie sau ca e nevoie de o reforma. Referitor la "lumea reala", avem nenumarati olimpici si elevi ce au performante interantionale, ceea ce justifica atat banii cat si munca depusa.

    Un elev care nu se simte ami prost decat antecesorii sai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Olimpicii sunt excepția, nu regula. În plus, de cele mai multe ori, rezultatele olimpicilor sunt exclusiv meritul individual al acelor olimpici și foarte rar munca unui singur profesor - și cam niciodată munca sistemului ca întreg.
      Mie orice sumă mai mare de zero lei pe an dată pentru un liceu din care n-a trecut NIMENI Bacalaureatul mi se pare o sumă foarte mare - pentru că pur și simplu sunt risipiți.

      Ștergere
    2. Oameni stralucitori s-ar gasi si fara a avea scoli, nu putem avea pretentia sa nu se generalizezi atat timp cat exista foarte multe scoli in care nu si-au luat nici 10% din elevi BAC-ul. Problema e ca intotdeauna se simt oamenii cu bun simt si care n-ar trebui sa se simta.

      Ștergere
  4. Ai foarte,foarte mare dreptate Lucian. Ce bine ar fi să gândească tot mai multa lumea ca dumneata, atunci poate am reuşi să mai înlaturăm o parte din bugetarii(leftiştii) incompetenţi şi semianalfabeţi care sunt plătiţi degeaba din munca noastră a celor din sectorul privat. Vezi aici am vrut să ajung când vorbeam de "gândirea colectivă" . Unul singur sau doar câte unul pe ici colo nu putem face nimic.

    RăspundețiȘtergere
  5. Exceptional articol! Felicitarile mele! Cuprinde multe aspecte care ma scot din minti in fiecare zi. Agramatismul, cretinismul si mediocritatea generalizata de care aminteai imi provoaca adeseori crize de nervi. Si asta pentru ca imi pasa. Inca imi pasa... de ce se intampla in tara asta in care vreau sa traiesc pana la capat. Si vreau sa traiesc frumos, linistit si inteligent.
    Dar poti? Cum poate omul sta calm atunci cand retarzi ce habar nu au unde sa puna cratima ii insulta inteligenta prin platitudini declamate cu cea mai pura seninatate a idioteniei, cu o exprimare desprinsa parca din Idiocracy ?
    Trist... e foarte trist ce se intampla. Fenomenul nu ia amploare doar la noi. E ...globalizat daca tot e sa privim in ansamblu.
    Cultura, disciplina? Ce-s alea? Cand sursele de informare sunt Facebook-ul, Can-Can, alte tabloide de scandal, de circ (fara paine), ne miram ca tinerii pensionari asistati social isi doresc cai verzi pe pereti, desprinsi total din realitatea crunta a vietii?
    Si da.... aminteste unuia de Diderot... si te va intreba ce masina conduce si unde-si face vacantele...
    Pentru tinerele generatii cultura e irelevanta atat vreme cat sistemul de valori e rasturnat si materialismul tine loc dezvoltarii personale interioare ca OM.
    Multe ar fi de spus....
    Inca o data, felicitarile mele pentru articol. Scrieri de genul asta imi aduc sentimentul ca nu sunt singurul care gandeste astfel.
    Toate cele bune iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  6. "La privat, literalmente ORICE angajator îți poate spune că pur și simplu nu găsește forță de muncă. Mai nou și forța de muncă necalificată e din ce în ce mai greu de găsit. "
    Asta inseamna ca oferta angajatorilor nu e suficient de atractiva. Chiar si fara venitul ala minim garantat nu cred ca ai mai gasii multi oameni dispusi sa isi piarda zilele pentru 450 de lei. E o vorba, decat sa muncesc degeaba mai bine stau degeaba. Si daca se duce la sapat porumbul castiga mai bine.

    Una peste alta articolul pare bine scris dar mie imi seamana tare mult cu discursul unui bunic care se plange ca "pe vremea lui lumea nu era asa". Cumva imi vine greu sa cred ca situatia e asa dezastruoasa si ca va fi si mai rea cand Romania a sarit de pe locul 53 in 2010 pe locul 48 in 2011 la nivelul de trai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Chiar si fara venitul ala minim garantat nu cred ca ai mai gasii multi oameni dispusi sa isi piarda zilele pentru 450 de lei.” - N-aș fi atât de sigur. Când alternativa e să crăpi de foame, să vezi ce vin!
      „Asta inseamna ca oferta angajatorilor nu e suficient de atractiva.” - Eu personal am avut nevoie de necalificați pentru munci brute prin curte. Ofeream 50 ron/zi plus mâncare. N-a vrut niciunul - îmi cereau minim 70. Asta în jud. Vaslui. În jud. Cluj vin și pe 30/zi și fără mâncare - și mai zic și „mulțumesc” că le dai de lucru. Asta pe undeva explică din diferența economică dintre jud. Cluj și jud. Vaslui - și în general dintre zonele țării.
      „E o vorba, decat sa muncesc degeaba mai bine stau degeaba.” - Da, dar vorba aia vine din vremuri când nu exista ajutor social și în genere din vremuri în care individul era responsabil pentru eșecurile sale - nu noi toți, ca acum.
      „Si daca se duce la sapat porumbul castiga mai bine.” - În 2012, firmele lui Porumboiu (în jud. Vaslui) plăteau cu 30 de lei/zi - 15-17 zile pe lună (deci maxim 510 lei). Știu ce vorbesc.

      „Cumva imi vine greu sa cred ca situatia e asa dezastruoasa si ca va fi si mai rea cand Romania a sarit de pe locul 53 in 2010 pe locul 48 in 2011 la nivelul de trai.” - Ah... aia se explică simplu - țările din fața noastră au scăzut în ritm mai alert decât noi. Lituania de pildă, înainte să se spargă bula creditelor iresponsabile (în care se ajunsese la situația în care unii stăteau în bloc comunist dar aveau un Jaguar parcat în față), era binișor în fața noastră. Acum e un pic în spate. Și mai sunt cazuri similare.

      Ștergere
    2. La săpat de porumb?! Phahahaha!!!
      Bă, tu ai văzut vreodată un lan de porumb?
      Tu ai săpat în viața ta vreun rând de porumb? (Mă rog, de fapt, se sapă câte două în paralel, că mergi cu sapa printre ele.)
      Nici tu nici vreunul dintre căcații analfabeți care au impresia că curul lor valorează mai mult stând pe loc decât să îl miște pentru 450 de lei nu ați fi în stare vreodată să dați la sapă la porumb fără să vă dați în picioare sau să reptezați porumbii.
      Păi tu ai idee, bă, ăsta cu aifon luat în rate, cum se sapă porumbii vara, în amiaza mare, cu soarele bătându-ți în cap?!

      Auzi, frate, cine a ajuns să vorbească despre porumb!
      "Mai bine sap la porumb..." Du-te și sapă, bă, că stă pământul pârloagă, de buni de gură ce sunteți voi, ăștia de nu munciți pe 450 de lei ci, mai bine, săpați la porumb.

      Hai sictir!

      Ștergere
    3. A gasi.
      Eu as gasi , Tu ai gasi , El ar gasi....
      Gaseste o modalitate , daca te duce mintea , sa-ti insusesti obiceiul de a scrie corect ceea ce vrei . Altfel , scriind gresit ceea ce gandesti , devii necredibil . Adica , vede lumea ca nu esti in stare sa faci lucruri elementare , d-apoi sa-ti dai cu parerea.
      Ti se pare bine scris articolul ? Ai inceput sa ai judecati de valoare ? Mars , la scoala !

      Ștergere
  7. "Gandesti pozitiv" daca-ti faci iluzia ca doar de la o bugetara de 40 ani poti auzi asta. Dar este un lucru pozitiv ca a spus ca iti respecta inteligenta si ca a trecut peste ce i-ai spus.. . sau asa a dat impresia.
    Te va surprinde sa vezi oameni cu masterate si cu o pregatire peste mult peste medie si mult peste nivelul generatiei lor, care "gandesc pozitiv" in felul asta si te vor sfatui sa faci la fel. Daca nu "gandim la fel" ca in reclama aia si daca peste asta te-au mai prins in ofsaid si cu un refuz de pupat icoane, "ai pus-o" cu ele. Mereu vor gasi un motiv sa-ti reproseze ca nu gandesti pozitiv. Asta daca relatia cu ele nu este doar de serviciu, sociala sau orice altceva decat personala. Asa, e dreptul lor constitutional sa gandeasca pozitiv.
    Nu este rau sa gandesti pozitiv, atat timp cat acest pozitiv iti aduce ceva mai bun si faci si ceva la fel de pozitiv in directia asta. Altfel e inca o forma de opium pentru popor, mai universala decat religia.
    Cu limba romana e dezastru pe toata linia. Daca si in televiziune scapa greseli grave de ortografie, dar e de-a dreptul scandalos sa vezi greseli de-a dreptul catastrofale in ministere si in alea de varf si asta o spun din proprie experienta.
    Si eu sunt de acord ca prea multi ies prea usor din scoli si concureaza din start la locurile de munca avand un atu extraordinar: varsta, proasta pregatire si necunoasterea. Calitatile ideale pentru posturi de negri pe plantatie si massa de manevra si de amenintare pentru cei cu o pregatire ceva mai buna, care indraznesc sa ceara mai mult.
    Nu-mi vorbi despre angajatori si nici despre angajati. Nu pretind ca sunt blindat de informatie, dar am vazut destule de ambele parti. La fel ca inainte, unii se fac ca muncesc, iar ceilalti se fac ca ii platesc. Vor performanta fara sa-ti ofere decat avertismentul ca la usa plantatiei stau niste d'aia la kre e babaku bulangiu k nu le ia telefon. Si asta nu e deloc un motiv de a gandi pozitiv. La fel ca si crizele economice care au fost, sunt si vor fi.
    Asta cu gandirea pozitiva e ca in bancul ala cu pesimistii si optimistii. Pesimistii spun ca mai rau de atat nu se poate. Optimistii spun ca se poate. Asta da gandire pozitiva.

    RăspundețiȘtergere
  8. Articol obiectiv, corect, bun de predat la școală. Mă rog... dacă am avea școală...

    RăspundețiȘtergere
  9. Salut!
    Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
    Un an nou fericit iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  10. Am renuntat la citit articoul de la "Nu mai vorbim de proaspeții pensionați - care-s de 1000000 de ori mai bine pregătiți decât or să fie majoritatea generației '88-'95 în 10 vieți."In opinia mea,nu ai totusi o privire de ansamblu,nu inteleg cu ce ne compari?cu ce tari dezvoltate?cu China?aia are peste un miliard populatie,care este cam de minim 60 de ori mai mare decat a noastre,unde e si normal sa se gaseasca oameni mai destepti,intre atatia idioti,acolo sunt multe legume.
    Asa este si la noi in Ro.Sunt din 95' si cunosc atatea persoane cu un intelect de apreciat atat de varsta mea,cat si mai mari,ce inseamna de la 95 in jos.Cat despre "Gandeste pozitiv"nu se refera sa te astepti la ceva bun cazut din cer,ci sa speri ca orice drum care-l urmezi va fi mai bun decat precedentul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci stai puțin,... tu nici măcar n-ai citit tot articolul (după cum chiar tu recunoști) dar îmi reproșezi mie că n-am o viziune de ansamblu?
      Mai mult, dacă ești născut în 1995 (și deci ai 18 ani), de ce scrii în halul ăsta? „sa speri ca orice drum care-l urmezi”?!?! Cazul acuzativ nu se mai predă în școală?
      Și nu înțeleg de ce-mi dai exemplul Chinei - o țară c-o populație de 69 de ori mai mare, de pe un alt continent, cu o altă cultură a muncii (pentru început ei chiar au o cultură a muncii) și care în prezent e-ntr-un cu totul și cu totul alt context economic.

      Nu compar cu țările dezvoltate - compar cu țările de nivelul României: Bulgaria, Polonia, Serbia, Ungaria, Slovacia sau Croația.
      Astea-s genul de țări cu care noi ar trebui să ne putem compara oricând. Au cultură asemănătoare cu noi, trecut socio-economic aproape identic (ba încă Croația a stat chiar mai rău!) și totuși sunt peste noi la orice oră din zi și din noapte. Nu te uita că-n nu știu ce studii făcute-n birou de Comisia Europeană Bulgaria iese sub noi - ei ultimii și noi penultimii. Bulgarii au o cultură a muncii, spre deosebire de noi, și chiar au forță de muncă tânără și bine calificată - spre deosebire de noi.

      Singurul motiv pentru care acest articol te-ar putea ofensa este dacă te simți vizat. Și sincer, citindu-ți cele 10 rânduri scrise aici, cam ai de ce să te simți vizat.

      Când eram în școala generală, eram 4 numai la mine în clasă care munceam pe bune și ne câștigam existența. Și asta în condițiile în care ciclul gimnazial l-am făcut tot acolo unde am făcut și liceul (liceu de elită - de top 20 național la vremea aia) și unde era mai greu decât media.

      În prezent, dacă le spui pulifricilor de 15 ani să meargă la muncă măcar 2 luni vara te scuipă-n ochi, zic că faci mișto de ei sau că-i înjuri. Și de-aici vine o mare parte din bai - generațiile noi nu mai au deloc o cultură a muncii.

      Ștergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails