vineri, 1 februarie 2013

MAT - Carta Libertății Fiscale

MAT este Mișcarea AntiTaxe.

Nu există buzunarul statului.
Există doar buzunarele noastre.

Oamenii se nasc liberi, nu egali unii cu alții. Libertatea este starea noastră naturală; egalitatea este artificială si impusă de politicieni si guverne.
De aceea, bunăstarea pe care orice om o creează in timpul vieții sale, este a lui si numai a lui. Nu a Statului, nu a poporului, sau a altcuiva. Orice transfer de bunăstare de la un om la altul, fără voia lui, este un simplu furt si trebuie denunțat ca atare.

O țară devastată.

Ignorarea acestor lucruri simple a dus in ultimii 60 de ani la suferințe cumplite, crime si nenumărate abuzuri. Pe măsură ce Statul comunist devenea mai puternic, oamenii deveneau mai slabi.
Dar tocmai prin slăbirea acestui popor, Statul si-a dat singur lovitura de moarte: pentru ca prin prigonirea întreprinzătorilor curajoși, afacerile au dispărut si banii s-au împuținat. Iar Statul a ajuns acum in pragul falimentului – din propria lui vină si orbire.
Pentru ca nu exista țară puternică, făcută din oameni slabi.

“Mămăliga nu explodează”.

Vedem azi peste tot o resemnare generala, încurajată de mafia partidelor. Ni se spune intenționat ca nu exista șanse de reformă, ca poporul indură orice, ca nici măcar foametea care se arată la orizont nu va clinti nimic.
Mișcarea Antitaxe nu crede aceste lucruri. Credem ca ne aflam in pragul unor răsturnări globale si ca întreaga clasa politică, vinovată de subminarea economiei naționale, si-a pierdut sprijinul si este pe cale sa plătească pentru faptele ei.
Pe scurt, noi credem ca “se mai nasc la România oameni”.

Investițiile străine.

Mișcarea Antitaxe afirmă ca România nu-si va reveni niciodată fără investiții străine. Iar in ultimii 5 ani, investițiile au scăzut de 9 ori! Practic, astăzi nu se mai poate vorbi de investiții in România.
Ce vor investitorii străini ca sa vina intr-o țară? Ce vrea orice patron: tribunale necorupte, sindicalism slab si taxe mici.

Corupția.

In ultimii ani, tot mai mulți bani au intrat la bugetul Statului, dar țara a devenit tot mai săracă. Cheltuielile au crescut, taxele la fel, dar salariile au scăzut – si la fel si nivelul de trai.
Cu cât Statul primește mai mult, cu atât corupția devine mai mare. România are printre cele mai mari taxe din Europa si in același timp e cea mai coruptă țară din Europa: pentru ca cele doua sunt legate. Toate partidele care au fost la putere de 22 de ani, au crescut taxele: pentru ca bugetul statului a devenit proprietatea lor. Si cu cat se încasa mai mult la buget, cu atât luxul lor devenea mai țipător.
Vor românii stârpirea corupției? Sigur ca da! Toate sondajele arată asta.
Atunci nu e decât o singură soluție logica: sa dea cât mai putini bani la Stat.

Taxele.

De-a lungul vremii, românii au blestemat “zeciuiala” si lăcomia fanarioților. Iată ca acum, in secolul 21, sub așa-zisa democrație, Statul ia firmelor nu 10: ci 75% din cat câștigă! (Și asta în cazul fericit!) Acest jaf trebuie sa înceteze.
Dispariția completă a taxelor o fi o utopie: dar scăderea lor nu. Socialiștii ne zic ca Statul cheltuiește taxele noastre pe apărarea țării si pe garantarea proprietății. E o minciună! In realitate, armata nu mai are bani sa scoată tancurile din garaje, iar România ajuns sa fie apărată de aviația ungară. Cât despre proprietate, tribunalele îi eliberează pe bandă rulantă, pe hoții care-ti calcă casa; in schimb te condamnă pe tine, victima, dacă îndrăznești sa te aperi si să-l lovești pe sărmanul hoț. Deci ce apărare si ce garantare?
Uitați-vă la bugetul pe 2013: 90% din bani nu sunt cheltuiți pe serviciile de bază ale statului. Ci pe protecție sociala, contracte guvernamentale oneroase, plata împrumuturilor vechi si pe salariile unui aparat birocratic greoi, arogant si umflat peste orice necesitate.
Deci putem foarte bine sa tăiem bugetul statului cu 90%, iar serviciile lui de bază nu vor suferi, ba chiar din contra. Socialiștii urlă că și reducerea taxelor cu 90% e la fel de utopică, și că Statul nu-si poate tăia cheltuielile așa de mult: dar din păcate pentru ei, cifrele arată invers.
Dați-ne zeciuiala înapoi!

Sindicatele.

Sindicatele, împreuna cu clasa politică si justiția coruptă, sunt principalele piedici in calea revenirii economice a României.
Sindicatele nici măcar nu mai reprezintă pe nimeni: liderii sindicali au ajuns niște bogătani, dar nu din afaceri proprii, ci tot din parazitarea bugetului de stat. Autoritatea lor in rândul angajaților e zero: dovada ca de 22 de ani, sindicatele au încercat de mai multe ori sa organizeze o greva generala in toată țara: dar n-au reușit nici măcar o dată! Nu numai angajații din sectorul privat îi ignoră, ci si angajații din sectorul de stat.
De aceea Mișcarea Antitaxe vrea interzicerea grevelor si eliminarea sindicatelor din firme. Dacă angajații vor să se asocieze, sunt liberi s-o facă acasă, pe proprietatea lor: nu pe proprietatea patronului care-i plătește.

Biserica.

In România, Biserica este parte a Statului, pentru că ia bani din bugetul Statului. Dar mai rău: Biserica este scutită de taxe pentru toate afacerile pe care le face. Si sunt nenumărate: are firme de turism, joagăre, firme de obiecte religioase, hoteluri si multe altele.
Statul îi ia unui medic privat si pielea de pe el: in schimb unui preot nu-i ia absolut nimic, ba chiar îi da o felie din banii medicului. Mișcarea Antitaxe luptă pentru taxe mici: dar acele taxe sa fie plătite de toata lumea.
Daca cineva nu plătește, altcineva o sa plătească dublu in locul lui.

Parlamentul.

Dintre toate instituțiile statului, Parlamentul are cea mai scăzută popularitate. De fapt in cazul lui nici nu mai poate fi vorba de popularitate, ci de ură. Pentru ca a ajuns un cuib de infractori, cu dosare penale in curs, care s-au pus la adăpostul imunității.
Mișcarea Antitaxe nu vrea doar reducerea masiva a numărului de parlamentari: asta e oricum inevitabil.
Dar vrem ca un parlamentar sa poată fi concediat oricând, daca alegatorii lui consideră ca nu face treabă. Pentru ca parlamentarul este de fapt un simplu angajat, nimic altceva.
Iar dacă un angajat te fură, nu aștepți 4 ani: ci îl zbori de nu se vede, imediat cum l-ai prins!

Pedeapsa cu moartea.

Pedepsele legilor românești nu îi sperie pe hoți: din contră. Un partid a ajuns sa fure cam 7 miliarde de euro pe an, cât este la putere: adică 28 de miliarde pe mandat. Iar dacă fac închisoare (deși de regulă nu îi prinde nimeni) nu fac decât maximum 2 ani si nici aceia întregi.
Deci de-o parte avem 28 de miliarde de euro, iar de alta avem 2 ani de închisoare: atunci nu e de mirare ca in România corupția a explodat. Furtul este pur si simplu încurajat de lege!
Mișcarea Antitaxe vrea echilibrarea balanței. Daca un hoț vrea sa ne mai fure, măcar să știe ca își pune viața la bătaie!

Fără plasa de protecție socială!

Aproape o treime din banii statului se duc pe pomeni. Nu e doar anti-economic: e pur si simplu o prostie. A devenit mai rentabil să zaci acasă pe banii statului (sau pe banii părinților, care iau pensie tot de la stat), decât sa muncești.
Aici soluția e simplă: protecția socială trebuie sa dispară. In întregime.

Externalizare totală.

Aproape toate serviciile statului, in afară celor de bază (ca apărarea), pot fi imediat externalizate pentru reducerea costurilor si creșterea calității.
Externalizarea înseamnă desființarea monopolului statului: in loc sa înghițim cu forța niște servicii mizerabile, putem sa plătim unde ne place nouă. Așa se creează competiția intre furnizorii de servicii. Iar noi devenim din clienți captivi, clienți reali.
  • Sănătatea: nimeni nu are dreptul sa ne oblige, pe banii noștri, sa mergem la spitalele de stat, daca noi nu vrem.
  • Învățământul: acum statul ne ia banii si îi dă el școlilor, după cum i se pare lui. E o aberație. Elevul știe mai bine ce-i trebuie, decât un ministru. Deci banii sa meargă direct la elevi, sub forma de vouchere, cu care se pot duce la ce școală vor ei. Iar profesorii se pot asocia in școli private, unde cei mai buni vor fi ceruți de toată lumea si vor câștiga imens, față de cât câștigă azi.
  • ANAF: in loc sa combată evaziunea fiscala, a ajuns sa fie centrul evaziunii si corupției. Soluția nu e decât una: desființarea completă. La ANAF, cancerul a pătruns deja peste tot si reforma este imposibilă. Instituția trebuie reclădita de la zero, cu alți oameni, care sa fie inspectori privați si nu funcționari publici.
  • Politia Română: am văzut cu toții cum polițiștii sunt direct implicați in traficul de droguri, cămătărie, proxenetism. Iar rețelele de infractori din Politie ajung până la ministru, indiferent cine este ministru. Daca vrem o viața normală si siguranță autentică, Poliția trebuie descentralizată. Fiecare comunitate să aibă polițiștii ei, pe care sa-i cunoască si sa-i voteze in fiecare an. Iar daca nu fac treabă, sa știe ca în anul următor ajung șomeri. Altul la rând!
Un om, un cuvânt!

Ne-am saturat cu toții de partidele care promit si după ce ajung la putere, fac exact pe dos. In România nici nu există partide de dreapta: pentru ca absolut toate sunt disperate sa cheltuiască banii noștri.
De aceea am scris si semnăm aceasta Cartă, spre obligarea noastră si știința publică. Aceia dintre noi care o vor încălca si vor trece in tabăra dușmanului comunist, să știe ca se exclud singuri din rândurile noastre.
Noi credem in respectarea contractului și a cuvântului dat. Noi credem in adevărul spus pe față, chiar daca nu este pe placul poporului.
Credem ca lăcomia e bună, iar pomana e rea.
Credem ca si cel mai sărac om are dreptul să-și caute bogăția: dar trebuie oprit, dacă si-o găsește în buzunarul altuia.


Mai devreme sau mai târziu, actualul stat se va prăbuși sub povara grevei fiscale. Numai că noi, la dreapta eșicherului politic, nu aderăm la Teoria Critică și nu criticăm doar de dragul de a critica așa cum e la modă în Noua Stângă. Noi chiar și construim.

5 comentarii:

  1. Nu pot fi de acord cu o solutie extrema, chiar daca in esenta este buna. Inainte de a ajunge sa tai in carne vie, ai la dispozitie soriciul si grasimea acumulata de organismul asta numit stat. Toata massa inutila de lenesi si profitori care primesc bani desi pot sa munceasca, toata pleava care traieste din furat, smecherie ("ii prostesc pe prosti"), specula de orice fel sau alte fapte parazitare de-o parte si de alta a legii, dar care beneficiaza de ajutoare sociale, de crescut plozi si altele. Statul asta nu este capabil sa faca un control fiscal pe la toate palatele cu turnulete sau la firmele de smecheri. Toti hotii, odata ce au acumulat primul million de dolari pe care nu-l pot justifica, pot intra in afaceri legale si pot deveni stalpi ai societatii astea libere de taxe pe care o visezi. Si vor fi patroni peste o multime de oameni muncitori (adica nu lenesi) care vor avea doar dreptul sa treaca strada pe verde, daca nu trece patronul cu bemveul pe strada in acelasi timp.
    Nu sunt de acord sa dam drepturi depline unor indivizi veniti de oriunde de a ne trata ca pe negrii de pe plantatii si sa vina aici sa faca lucrurile pe care in propriile lor tari "civilizate" nu ar avea curajul macar sa le spuna.
    As vrea sa te rog sa ne dai exemple de tari care au adoptat sau intentioneaza sa adopte acest sistem propus de tine sau macar ceva asemanator. Eu pot sa-ti dau doua exemple de tari unde nu exista taxe, cel putin pentru persoane fizice: Arabia Saudita si Siria. Ultima nici macar nu este o tara bogata. Niciuna nu este insa o democratie dupa standardele occidentale. Dincoace, in lumea "civilizata", cea mai capitalista tara din lume, a carei bani sunt emisi de o banca privata, are taxe. Cum iti explici asta?
    Doctorul, cand opereaza, trebuie uneori sa scoata o multime de grasime pana ajuge la organul pe care trebuie sa-l opereze. Esti sigur ca in acest caz este vorba de o boala a unui organ sau pur si simplu statul asta ar trebui sa mai scada din greutate?

    RăspundețiȘtergere
  2. ANAF PRIVAT? este o mica eroare acolo adica inspectorii vor fi privati, eu insepctor ANAF privat sunt platit de patronul X ca sa ce? sa ii inspectez firma lui sa nu faca evaziune.....nu cred, sa o inspectez pe a concurentului, daca imi da destul il scot pe ala de pe piata un doi, il tin 29 de zile la racoare si nevinovat.
    ANAF din zilele noatre e corupt si hot. Intr-un sistem de relaxare fiscala va fi desfiintat dar tot va fi ceva de stat in locul lui deoarece la bugetul de stat tot va trebui sa se adune o anumita suma chiar daca va fi de 20 de ori mai mica ca si astazi. Sa zicem ca bugetul va fi 30 de mil de euro... cum se vor plati 30 de mil de euro aia? asa de buna voie? Fara un soi ANAF va fi careva prost sa ii plateasca asa din civism, ma indoiesc...

    Si cu justita cum facem daca dreptul la un proces se va plati eu il voi omori pe unu intr-un accident rutier, familia lui ca sa ma dea in judecata pe mine va trebui sa plateasca procesul.... pai daca aia nu au 1000 de eur salariu pe luna nici nu au cum sa intre la tribunal nu sa ma mai dea in judecata.

    Politia privata, daca ma omoara cineva si nu am asigurare la politie....va veni cineva sa ancheteze ceva.....nope, a disparut un copil, asa si "era inregistrat la noi"...nu sa fie sanatos atunci


    Sunt multe chestii acolo care ii vor face pe oamenii de rand, multi dintre ei sunt aia care lucreaza pe 700 de lei pe luna, SCLAVI pe plantatie, ii va lipsi de orice drept fundamental, vrei dreptate, mars de aici ca nu ai bani.Ai fost furat de tigani..........nu ma intereseaza, tiganii au platit taxa de 10 ori cat poti plati tu.

    Trebuie sa ne gandim bine la ce model de societate vrem sa ajungem... multe din lucrurile pe care le-am zis eu se vor rezolva de la sine intr-o anumita perioada de timp dupa o asemenea oranduire propusa insa pana atunci multi dintre noi vom plati un pret mai mare decat cel pe care l-am platit(in bani) din 89 pana acum.

    Si sa nu zica lumea ca is negativist acum partile bune
    1 bani mai putini la buget -->coruptie foarte mica
    2 taxe mici locuri de munca mai multe -->atentie nu si mai bine platite salariile nu vor creste daca vor scadea taxele
    3 asistati sociali 0-->cine va munci va trai, mai bine sau mai rau, cine nu va muri de foame
    4 pe banii lui fiecare va decide ce va vrea
    5 responsabilizarea oamenilor va fi mult mai mare
    6 un sistem de invatamant mult mai bun si mai performant pentru cei care isi vor permite
    7 LIBERTATE

    De gandit la o asemenea initiativa.......

    RăspundețiȘtergere
  3. TESTELE DE PATERNITATE INTERZISE IN FRANTA

    http://www.ibdna.com/regions/UK/EN/?page=paternity-testing-ban-upheld-in-france

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu se poate-așa ceva!
      Acum 4 ani râdeam când cineva a zis (din necunoștință și din prostie) „Soviet France” la un curs de limbă engleză. Acel individ încerca să zică altceva și nu vroia să facă o ironie.
      Însă, în prezent, „Soviet France” este cea mai bună descriere, jur.

      Ștergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails