duminică, 17 februarie 2013

Regizorii vor bani? Hai să nu!

Mare aglomerație pe canalele de știri tot week-end-ul ăsta despre filmul „Poziția Copilului” regizat de Peter Netzer, un regizor de a cărui muncă sunt într-o destul de mare măsură străin. Mai pe românește, n-am văzut niciun lungmetraj de-al lui - deci clar nu pot exprima o părere.
Ei, ultimul său lungmetraj a fost premiat masiv la Festivalul de la Berlin primind atât premiul criticii cât și Ursul de Aur - adică miezul din dodoașcă, trofeul pentru care au venit toți din toată Europa la Berlin.
Ei, ce să zic - bravo lui! E reușita lui și a echipei sale - atât! Aștept filmul în cinematografe la noi și poate o să-i scriu o recenzie, așa cum am făcut și cu „După Dealuri”, cel mai recent film românesc care îndeplinește cele două condiții esențiale ca să merite menționat: E bun și e de succes.

Bun și-atunci de ce scriu despre filmul ăsta dacă n-am văzut filmul? Păi din cauza știrii ăsteia. Să citim de-acolo:
Regizorul Tudor Giurgiu a declarat, pentru MEDIAFAX, că poate după ce filmul "Poziţia copilului" a primit trofeul Ursul de Aur la Berlinală autorităţile din România se vor trezi şi vor înţelege că în cazul cinematografiei este necesară o altă abordare. (...) Din păcate, aşa cum a remarcat şi Ada Solomon (producătorul filmului, n.r.) în discursul său (de pe scena de la Berlinală, n.r.), nu ştiu ce ar mai trebui să demonstreze filmul românesc ca să determine şi o reacţie din partea autorităţilor, care să se trezească la realitate şi să-şi dea seama că filmul românesc este subfinanţat, că cinematografele se desfiinţează şi că CNC-ul este o organizaţie rămasă undeva în secolul trecut (...) Poate fi acum ceasul al 12-lea în care să ne trezim. Ar putea fi un început nou, dar cred că noi sutem experţi în a pierde şanse (...) Poate acum cineva se va trezi şi îşi va da seama că e nevoie de o altă abordare", a mai spus Tudor Giurgiu.
Cine e Tudor Giurgiu? E ăla de-a regizat unul dintre cele mai proaste filme românești făcute vreodată de la Poker (Sergiu Nicolaescu) încoace. E vorba de „Despre oameni și melci”. Un dezastru de film despre nimic, în care nu se-ntâmplă nimic, plictisitor de lung și cu interpretări modeste. Însă interpretările sunt modeste nu neapărat că actorii au fost/sunt slabi - ci pentru că scenariul și modul de abordare a subiectului e defectuos din fașă. Altfel spus, Tudor Giurgiu e slab.
Cine-s eu să zic că-i slab? Păi sunt un individ care dă bani la cinematograf și merge la filme - adică îs din publicul țintă.
Eh... acum că-i Tudor Giurgiu slab e una, dar că cerșește bani din buzunarele plătitorilor de taxe ca să poată să arate și mai mult cât e el de slab, atunci deja intrăm într-o zonă și mai gravă de dezacord.
În aceeași știre, vedem că Cristi Puiu, un regizor care a făcut cel puțin un film bun și de succes (adică exact ce n-a făcut Giurgiu) are o abordare tranșantă:
Regizorul Cristi Puiu, câştigător al unui Urs de Aur pentru scurtmetraj, la ediţia din 2004 a Berlinalei, a declarat, pentru MEDIAFAX, că trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun lungmetraj primit, sâmbătă seară, de "Poziţia copilului" ţine filmul românesc în lumina reflectoarelor. Cristi Puiu a spus că nu a văzut filmul "Poziţia copilului", precizând însă că premiul Ursul de Aur este foarte important pentru regizorul peliculei, Călin Netzer. "Este nevoie de câte o confirmare din asta din când în când pentru a merge mai departe. În plus, cred că finanţarea pentru următoarele lui proiecte este asigurată", a spus Cristi Puiu.
Și iată că vedem și în lumea filmului diferența de abordare între cei cu adevărat puternici și de succes și lepre. Cristi Puiu are abordarea unui om puternic: „Da tati, bravo lui - e meritul lui. Acum să confirme că finanțare o să tot aibă odată cu premiul”.
În schimb, domnul Giurgiu, are abordarea unui om slab, a unui sub-mediocru: „Vai, miau, nu ne dă și nouă cineva niște bani - că jur c-aș putea aduce și eu premii dacă s-ar turna bani cu cisterna în noi, miau, miau, miau”.

L-ați văzut vreodată pe Cristian Mungiu, de departe cel mai de succes regizor român, mieunând de lipsă de fonduri? Eu nu. El a produs, a dat din coate, s-a orientat în piață, a obținut premii și a făcut bani - folosindu-și inteligența. Filmele lui Mungiu sunt filmele lui Mungiu - nu ale „țării”!
Și, fiind pe banii lui și pe picioarele lui - poate să zică ce vrea mușchiul lui în filme, chiar dacă se supără unii (Vezi la „După Dealuri” ce-au mai mieunat ortodocșii). Da, dar Mungiu n-a stat pe gânduri - a investit în promovare, filmul lui a fost proiectat aproape pe toată planeta și, foarte important, a intrat în piața americană!
Pentru formațiile de metal (aproape orice fel de metal) e esențial să intri pe piața asiatică, iar pentru formațiile de folk metal și alte chestii cu influență tradițională, e esențial să intri atât pe piața asiatică precum și pe cea americană. De ce? Pentru că alea-s piețe unde oamenii cumpără!
De ce exemplul din muzică? Păi e simplu - că aproape la fel stau lucrurile și-n film. Dacă faci un film în care arăți că e de porc în România (sau a fost de porc în România - cum e cazul 4,3,2 la Mungiu) - atunci baza de public nu e-n România sau în Estul Europei - ci în America de Nord.
Raționamentul e foarte simplu: Cu cât mesajul tău e mai nou pentru public, cu-atât prinde mai bine. Toată lumea din Europa de Est știe că era de porc pe vremea lui Ceaușescu dacă vroiai să faci avort. Nu spui nimic nou. La fel cum toți românii știu că mori cu zile în sistemul de stat românesc care consumă un munte de bani și ne taxează pe toți de ne rupe și ne dă muie în loc. Nu spui nimic nou. Însă la canadieni, care au impresia că e culeanu să-ți dicteze statul la ce spital ai voie să te duci și că sistemul „gratuit” de sănătate e culeanu - un film ca „Moartea domnului Lăzărescu” e binevenit.

De ce nu-i bine să primească banii plătitorilor de taxe - modelul suedez

Suedia este probabil țara care subvenționează cel mai masiv industria filmului din întreaga lume. Din Europa cu siguranță!
Care-s performanțele filmului suedez? Păi cam zero. Filmul românesc, per ansamblu, urinează cu boltă pe filmul suedez.
Și nu, nu-mi veniți cu exemplul Män som hatar kvinnor (tradus eronat „The girl with the dragon tattoo”). Filmul „Män som hatar kvinnor” nu este un film suedez. Acel film este o coproducție suedezo-danezo-germano-norvegiană. Practic, succesul acelui film demonstrează o dată-n plus ceea ce voi spune în rândurile următoare.
În Suedia, dacă vrei să faci un film, ai următoarele 3 opțiuni:
1. Te duci în Norvegia sau Danemarca (țări similare cultural dar o țâră mai capitaliste) și faci banul și lansezi filmul drept co-producție.
2. Pleci cu totul din lumea scandinavă și-l faci în altă parte și-ți bagi picioarele-n ea Suedie și-n comunismul scandinav.
3. Te faci mielușel corect politic și dai cu săru-mâna pe la Stat - aștepți între 6 luni și un an până când Comisia de Cenzură îți evaluează scenariul și face corecturile de rigoare (exact cum era la noi pe vremea lui Ceaușescu) și apoi începi să primești bani. După ce l-ai terminat, mai stai încă 4 luni minim (de regulă 6) ca să-l vadă comisia și să decidă dacă-i bun sau nu. Iar la final, filmul e al țării - nu al tău!

Evident, prima variantă e cea mai uzitată căci a doua înseamnă să nu ai identitate scandinavă în film și-atunci ai pierdut elementul inedit.
De altfel, dacă vă uitați cu atenție, n-o să găsiți prea multe filme făcute în Suedia. Aproape toate-s coproducții.

Până și filmul de pe urma căruia Suedia a beneficiat masiv de capital de imagine, „Låt den rätte komma in” (Let the right one come in) este tot o coproducție Suedia-Spania.
Eu sunt un consumator avid de filme scandinave și singurul film suedez pur pe care-l știu este Lilya-4-Ever, un film de propagandă al organizațiilor care mănâncă mulți bani publici de pomană și se fac că luptă împotriva traficului de ființe umane. Și nici ăla nu e chiar în totalitate suedez, vorbindu-se mult în rusă și având multă implicație rusească în realizarea filmului.
Ce vreau să spun este că a turna bani publici în făcutul de filme este contraproductiv și nociv chiar pentru calitatea filmelor. În momentul în care statul își bagă coada - automat apar reglementări stupide, întârzieri de plăți (căci statul e cel mai neserios partener de afaceri) și tu, creatorul, ești de multe ori la mâna unor fosile sau a unor șoareci de birou care habar n-au cu ce se mănâncă filmul dar vin și-ți spun ție, regizor, ce și cum trebuie făcut.
Așa se-ntâmplă de fiecare dată când statul își bagă coada. De ce mă rog ar fi diferit în România? Păi n-ar fi!

Să luăm chiar filmul recent premiat, „Poziția copilului”. Conform Cinemagia.ro, e vorba de copii de bani gata din părinți îmbogățiți peste noapte din jaful din bani publici și despre corupție mică și mare din instituții de bază ale societății. Păi credeți că statul ar fi finanțat vreodată așa ceva?! Adică statul să dea bani ca să se facă un film de anvergură internațională în care taman statul să fie făcut de căcat?! Nu cred.

Mai apoi, faptul că nu-s cinematografe în multe orașe are tot legătură cu faptul că nu se duc prea mulți oameni - iar când erau deschise, multe din ele erau vai morții lor și la prețuri uriașe.
Mi-aduc aminte că-n urmă cu 10 ani am vrut să merg c-o fată la cinematograful Victoria din Bârlad - încă mai funcționa. Am renunțat. De ce? Pentru că făceai țurțuri la nas de frig în sală și costa 30 de mii de lei vechi de persoană biletul - în condițiile în care un pachet de țigări era cam 14 mii. Transformând în banii de azi, biletul costa cam 25 de lei. Păi un film normal costă în Cluj, acum, maxim 16 lei, însă îl poți vedea și cu 10 și chiar cu 5 în anumite situații.
Păi cred și eu că cinematografele cu prețuri prohibitive s-au dus dracu și alea cu prețuri umane au rămas. Era și firesc să se-ntâmple asta!
De ce au supraviețuit cinematografele de stat în unele orașe (ba încă au apărut și multe private pe lângă)? Pentru că aveau prețuri mici, de-aia!
În plus, la noi nu există în multe orașe cultura mersului la cinema. Sau mă rog, nu mai există. Păi la „După dealuri”, la a doua proiectare, sala de la Cinematograful „Florin Piersic” a fost arhiplină. Și e o sală imensă, cu 729 de locuri - dar cred că erau lejer 850 de oameni în sală că s-a stat în picioare și pe scări la greu. Da, dar prețul era de bun simț - stabilit de piață după model capitalist.
Același film, proiectat în Cinema Victoria, probabil ar fi costat dublu.
Unde vreau s-ajung? La aceeași chestie - umblă la promovare, adu publicul în cinema. Așa se face banul din film. Nu cerși de la stat! Așa vor pierde și regizorii talentați și publicul!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

4 comentarii:

  1. No comment asa e. Eventual daca tot ar vrea sa castige ceva de la stat ar fi combaterea pirateriei, daca furi sa fii "futut" bine de tot.
    Romania e tara torentelor, ei daca tot ar vrea ajutor din partea statului ar trebui sa ceara ca legea pt drepturi de autor si fie mai aspra si mai bine aplicata, dar cam atat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Giurgiu a facut "Legaturi bolnaicioase", un film plicticos cu lesbiene, si "Despre Oameni si Melci" slabut dar usor amuzant (plus ca e cu Monica Barladeanu) dar pare o imitatia a "Senatorului melcilor" a lui Daneliuc.

    Nu am vazut "Eu cand vreau sa fluier.." stiu doar ca nu e de Giurgiu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt interesante două aspecte:
      1. Că ai dreptate - Giurgiu n-a făcut „Eu când vreau să fluier, fluier” și e clar vina mea că n-am fost atent.
      și 2. Că totuși raționamentul meu se potrivește perfect și dacă mă refer la „Despre oameni și melci” - un film pe care de asemenea l-am văzut și despre care am aceeași impresie ca și despre „Eu când vreau să fluier, fluier”. Recunosc că „Legături bolnăvicioase” nu l-am văzut pentru că prietenii care l-au văzut mi-au recomandat să-mi păstrez hârtia de 10 lei în buzunar și să n-o arunc pe-un film prost. Bănuiesc c-am făcut bine.

      Oricum, merci de corectură.

      Ștergere
  3. Nu am stiut ca "Låt den rätte komma in" e coproductie. Oricum nu ma asteptam ca statul suedez sa subventioneze un film cu asemenea tematica.
    Totusi cred ca daca regizorul si-ar fi stors putina corectitudine politica, ar fi reusit sa stoarca ceva de la social-feminismul suedez. Cu un vampir cu sex incert, la care daca se adauga un flashback cu o scena de abuz plus o justificare a actiunilor sale in stil Bellas Vänner, poate ar fi mers. Dar a quoi bon?

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails