vineri, 22 februarie 2013

Uite de-asta ținem cu Steaua!

În urmă cu vreo 5 ani, când Steaua se zbătea pe locurile 7-8 în Liga I și încheia greoi pe poziția a 6-a (poziție care ducea în cupele europene tot datorită Stelei - și an în care totuși Steaua juca în Liga Campionilor) am fost întrebat „de ce mai țin cu Steaua, că oricum nu mai face nimic?” - interlocutorul meu presupunând fals că subsemnatul e vreun suporter de rezultat. Urmare a acelei întrebări am scris un articol. Un articol modest care între timp s-a scufundat în negura Internetului și a cărui singură copie s-a dus odată cu un șoc de curent marca E-ON Moldova care mi-a prăjit hard disk-ul pe care-mi țineam gânduri așternute în vremurile când a avea Internet acasă era un lux.
În acel articol, pe scurt, am enumerat o serie de motive, mai mult sau mai puțin raționale (ca și cum pasiunea pentru un club poate fi justificată în termeni seci vreodată!) printre care acela că aș dori să mai trăiesc în timpul vieții măcar o dată o seară precum 25 februarie 2005 și mai ales a doua zi când toți suporterii de fotbal vorbeau laudativ despre faptul că Steaua trimetea la plimbare eroic campioana en-titre a Spaniei (cel mai bun campionat al Europei și-atunci și acum) și deținătoarea Cupei UEFA.
Și s-a-ntâmplat! Pe 21 februarie 2013, la 8 ani fără 4 zile distanță, în aproape același stil, Steaua a trimis la plimbare campioana en-titre a Olandei, Ajax Amsterdam - o formație care n-a stat la discuții cu unul dintre cele mai bogate cluburi al momentului, Manchester City.

Dar acum a fost și mai și!

În 2005 returul eroic s-a jucat în mocirlă iar atunci Steaua și Valencia au părut relativ echilibrate și meciul s-a câștigat cu inima căci în cifre seci, meciul a fost chiar prost, sărac în faze de poarte dar cu multe dueluri fizice și cu multă dăruire în tabăra roș-albastră, genul de dăruire care rămâne în mintea suporterilor și peste zeci de ani.
Acum însă, deși s-a jucat pe-o suprafață de joc proastă, suprafața n-a fost sub cea din partida tur. Puțină lume a remarcat că nici suprafața de pe Amsterdam ArenA n-a fost vreo lumină. În plus, să nu uităm că atunci când aduci argumentul gazonului, trebuie să ții cont că ambele echipe joacă pe-același gazon!
Mai mult, de data asta, spre deosebire de 2005, suporterii Stelei au fost împărțiți. Au fost cei ca mine, minoritatea, care în săptămâna precursoare returului îndemnau la răbdare căci în fotbal se pot întâmpla multe și că Steaua are forța să zdrobească Ajax, în ciuda unui 0-2 nemeritat încasat în tur - și restul, care spuneau că Steaua de-acum trebuie să se gândească la titlul din Liga I căci Europa League e o afacere încheiată. Ăsta a fost și motivul pentru care mulți suporteri care stau în București au decis să-și vândă biletele achiziționate anterior. Știți ce? Foarte bine au făcut! De suporteri de-ăștia de conjunctură nu e nevoie! De suporteri care îndură 3 ore pe stadion încurajând echipa și fiind al 12-lea jucător în încercarea de-a zdrobi adversarul - de-ăia e nevoie!

Și-n condițiile astea a început nebunia

După eșecul lamentabil al lui KVSC, (0-3 cu un Inter venit în vacanță pe-aici pe la Cluj) m-am așezat confortabil și am ales să urmăresc meciul pe Dolce Sport, știind că-l vor comenta exact aceiași oameni care-au comentat în 2005 bătălia cu Valencia. Și-am ales bine - având în vedere că la concurența DigiSport, comentatorii povesteau despre ce-o să se-ntâmple pe postul lor în pauză și după meci în timp ce Iasmin Latovlevici cutremura Arena Națională și minim jumătate de Românie cu lobul său. Dar să-ncepem cu începutul.
Meciul începe rău, cu Gardoș luând galben când nici nu se așezaseră toți suporterii pe scaune și cu o lovitură liberă a lui Eriksen care dă palpitații. Ba mai mult, în minutul 10 Ajax face o fază de hochei în careul nostru și campionii Olandei trag la poartă din toate pozițiile iar Chiricheș salvează eroic. Un gol primit înseamnă game-over pentru noi și olandezii știau prea bine asta.
Însă, ca și-n alte mari meciuri făcute de Steaua, aceea a fost faza care a trezit eroismul. Din acel moment și până mult după minutul 80, Ajax n-a mai existat pe teren. A început apoi să plouă cu cornere, e drept încheiate fără prea mare pericol pentru poarta lui Vermeer, un portar care nu cred c-a-nțeles nimic din meciul ăsta.
Încă din minutul 20 era clar că Ajax va pleca bătută de pe Arena Națională, problema era că un 1-0 sau un 3-1 nu ne era de ajuns. Teama de-a nu primi gol era mare. Însă la Ajax deja se vedea frustrarea. Pur și simplu Ajax nu putea juca nimic - iar pressing-ul ucigător al Stelei dădea roade și mingea era din ce în ce mai des în posesia militarilor. Iar Ajax e genul de echipă căreia îi place să aibă mingea.
Antrenorul lui Witese Arnhem (singura formație care a bătut Ajax în ultima vreme, ba încă de două ori) îi sfătuia pe steliști să dea gol repede căci Ajax se panichează și intră în degringoladă dacă ia gol. În tur nu l-a ascultat nimeni, dar în retur Steaua a fost decisă să pună în practică.
Pe la jumătatea primei reprize Sightorsson face un pic de handbal prin propriul careu dar intransigentul Tagliavento (arbitrul italian al partidei) nu dă nimic - și bine face, am zis și-atunci și zic și-acum.
După minutul 30 terenul s-a înclinat grav înspre poarta lui Vermeer și Ajax începea să arate ca o echipă mică. Și în minutul 32 vedem că Ajax chiar se poate și comporta ca o echipă mică făcând o greșeală de Liga a III-a avându-l în prim plan pe Vermeer care prinde o minge pasată de un coechipier. Lovitură liberă indirectă de la 6 metri de poartă. Toată echipa lui Ajax stă pe linia porții!
Faptul că gigantul Ajax era masat nu doar în propriul careu, ci literlamente cu fundul în poartă, a fost imaginea care cred că a convins toți suporterii Stelei că se poate și că o victorie cu 2-0 nu e imposibilă!
Eriksen își asumă rolul de portar și respinge mingea în corner la șutul lui Rusescu. Atunci, am zis că arbitrul a avut dreptate. Acum, 40 de reluări mai târziu, numai sunt convins, cu-atât mai mult cu cât Tagliavento era la 3 metri de fază. Poate că nu mai discutam de prelungiri dacă se dicta penalty și cartonaș roșu atunci. Dar fotbalul e un sport al oamenilor condus și arbitrat de oameni - și-asta înseamnă și greșeli.
Ratarea uriașă însă nu i-a descurajat pe steliști (cum să recunoaștem se-ntâmplă des cu echipele românești, inclusiv cu Steaua în alte ocazii). Ba dimpotrivă, s-au urcat și mai tare pe adversar iar Ajax părea din ce în ce mai mică sub presiunea a ceva peste 40 de mii de fani care creau o atmosferă în urma căreia de fiecare dată când mingea era-n jumătatea olandeză, poarta lor părea mai mare și era o chestiune de timp până ca Vermeer să fie învins. Și-a fost.
Etern criticatul Chiricheș inventează o diagonală de 60 de metri cum doar Dorinel Munteanu mai dădea și Iasmin Latovlevici ne arată că golul cu Molde și golurile din campionat nu au fost o întâmplare. Bai mai mult, ne arată că știe și tehnică de mare rafinament nu doar șuturi de la distanță preluând impecabil din alergare pe poziție viitoare și apoi lobându-l cu mult calm pe Vermeer.
1-0 și Arena Națională se clatină rezervat. Rezervat pentru că golul lui „Lato” e bun, dar nu suficient cât să conteze în ecuația finală. Însă suficient ca din acel moment „Luptă Steaua!” să aibă un răsunet și mai mare. La 3 minute după golul lui „Lato”, deși aveam geamurile închise și sonorul dat tare, se-auzea din blocul vecin: „Haidem că se poate!” - asta arată cât de intens s-a trăit meciul.
Până la pauză, Prepeliță, epuizat, faultează cinic și ia „galben” însă jocul este dominat cu din ce în ce mai multă autoritate de Steaua.
La pauză, „neamțul” Laurențiu Reghecampf știe că Prepeliță e prea expus, mai ales că are și galben, și înlocuiește cu Lucian Filip, un fotbalist pe care și eu l-am criticat în repetate rânduri și care ne-a dat tuturor peste nas aseară evoluând ireproșabil. Recunosc și îmi asum greșeala de-a fi oftat când am văzut că intră Filip.

Repriza a doua și prelungirile sunt de povestit nepoților

În repriza a doua s-a-ntâmplat ceva ce eu n-am mai văzut de când mă uit la fotbal (și mănânc fotbal pe pâine!) - Steaua a surclasat net campioana Olandei. Ultima dată când Steaua a făcut așa ceva c-un nume mare în Europa s-a-ntâmplat înainte de-a mă naște eu, în sezonul 1987-1988, când după un 1-2 în deplasare cu Glasgow Rangers, Steaua a băgat cu fundul în poartă din primul până în ultimul minut pe campioana Scoției, surclasându-i cu 2-0 pe „albaștri” care n-au înțeles nimic din ce li s-a-ntâmplat.
Ei,... cam așa a fost repriza a doua.
Din minutul 45 și până în minutul 60 Ajax cred c-a atins mingea de maxim 5 ori, între două cornere și-un aut de poartă. În rest, Ajax cu fundul în poartă rugându-se la ceruri să nu ia gol și Steaua entuziasmant atacând în valuri și lăsând impresia că e doar o chestiune de timp până va fi 2-0.
În minutul 60 Adi Popa (cel mai ghinionist jucător în ambele manșe) lovește stâlpul din dreapta portarului (după ce în tur a lovit transversala) și părea că norocul nesimțit al lui Ajax este infinit.
Și, ca să-și desăvârșească impresia de echipă mică, Ajax începe să tragă de timp într-un mod foarte evident, arătând o dată-n plus că tragerile de timp nu sunt „o meteahnă a românilor” așa cum zic unii „specialiști” - ci sunt o meteahnă a echipelor care simt că-s prea mici pentru un meci așa de mare. În plus, nu de puține ori tragerile de timp s-au dovedit eficiente. În fond, am văzut Manchester United trăgând de timp cu Oțelul Galați. Dar să revenim la oile noastre (no pun intended).
Urmează o nouă schimbare, puternicul Nikolici înlocuindu-l pe neinspiratul Tănase. Nikolici nu e vreun Antonio Cassano sau vreun Messi - dar cu Tase, Steaua a părut în 10 oameni de multe ori. Cristi „Dodel” Tănase e genul de jucător care ori îți trântește un meci mare (vezi returul cu Maccabi Haifa), ori e aproape invizibil. Ajax a tremurat o dată la un șut de-al său dar per ansamblu a fost modest în atac, fiind însă util la cărat pianul. E și asta esențial, mai ales că Bourceanu și Pintilii au privit din tribună!
Și s-a văzut imediat! Steaua a câștigat forță iar Ajax s-a ales cu mai multă panică în propriul careu iar cornerele la poarta lui Ajax au început să nu mai fie o jucărie iar Nikolici ne-a arătat că știe și cu driblingul și cu trecerile spectaculoase. Fără-ndoială Nikolici e unul din jucătorii care și-au depășit condiția cu mult.
Terenul deja era înclinat complet înspre poarta lui Ajax iar șuturile bombă ale lui Chiricheș încep să fie din ce în ce mai cadrate.
Și, după cum era firesc, în minutul 76, rolurile se schimbă - Iasmin Latovlevici bate un aut lung, un fudaș al olandezilor respinge la disperare (cum de altfel o făcuse și în nenumărate alte rânduri) iar Chiricheș vine și trimite un șut „din parcarea stadionului” direct în vinclul porții lui Vermeer. 2-0 și Arena Națională se cutremură cu adevărat cum nu s-a mai cutremurat de la inaugurare.
Încă 6-7 minute după golul de 2-0 Steaua a continuat să atace, încercând să dea lovitura pentru un 3-0 izbăvitor. N-a fost să fie.
Ba mai mult, în finalul partidei, Ajax și-a amintit că totuși e Ajax și nu FC Scuipă-n Dunăre și lovește o dată stâlpul din stânga lui Tătărușanu iar un minut mai târziu ne amintim că „Apără Tătărușanu!” este un slogan care Stelei i-a adus un trofeu, a dus-o de două ori în primăvara europeană și fără-ndoială îi va aduce și un titlu anul acesta.
Și-aici este de notat că deși Ajax a avut două ocazii mari în finalul partidei, Steaua n-a intrat în panică și nu s-a apucat de tras de timp. Dimpotrivă, bătea loviturile libere repede și a impus un ritm pe contre cu un Chipciu care a cărat din greu pianul pe tot parcursul meciului și care a dat impresia că nu mai obosește.
Latovlevici ne-a dat emoții la modul grav în minutul 90 când ne pregăteam de prelungiri iar Steaua făcuse toate schimbările (între timp intrase Pârvulescu în locul lui Tatu - o mutare nu tocmai inspirată). Dar Lato a fost de neoprit! Iar publicul l-am împins atât pe el cât și pe ceilalți de la spate. Adi Popa chiar a admis după meci că atunci când simțeau că nu mai puteau, își luau energia direct din public. ASTA înseamnă să ai suporteri și nu spectatori la meci.
În prelungiri, printre greșelile lui Pârvulescu, Steaua a continuat să preseze și n-a tras nicio secundă de timp dând constant impresia că vrea golul de 3-0 și să evite penalty-urile și astfel în minutul 94 Vermeer tremură din nou la șutul lui Latovlevici iar în minutul 101 același portar bâlbâie cu greu mingea prin careu după un corner înșelător bătut de același Latovlevici care era literalmente pe tot terenul.
Pe parcursul prelungirilor s-a jucat ca și cum epuizanta repriză a doua n-a existat. Steaua a continuat să accelereze și meciul a pierdut din ritm doar pentru că Ajax nu putea ține pasul.
În a doua repriză de prelungire a ieșit mai mult în evidență maniera modernă de arbitraj a lui Tagliavento care a abordat modelul laissez-faire alegând să nu dea fault la portar când Tătărușanu a fost lovit încercând să boxeze o minge și alegând să nu-i pese câ Adi Popa a fost busculat serios în careul olandez 40 de secunde mai târziu. Aici e de discutat. Eu zic c-a făcut bine.
Două ocazii mari mai târziu, câte una de fiecare parte, arbitrul fluieră finalul celor 120 de minute.
De-aici încolo, cuvintele sunt de prisos. E imposibil de explicat ce se simte și ce se întâmplă pe teren și în tribune. Se fac listele cu executanți, cu Ajax tremurând serios pentru că ei nu exersaseră loviturile de la 11m. Nici nu-și închipuiau că meciul va ține mai mult de 90 de minute. Steaua în schimb jucase și se antrenase exact pentru momentul ăsta.
Vermeer apărase 4 penalty-uri din 4 sezonul ăsta - deci Ajax putea sta aparent liniștită. Totuși Steaua e neînvinsă la capitolul lovituri de departajare în Europa. E un capitol la care Steaua e suverană.
Și începe. Eriksen ne arată că deși e junior, e totuși cel mai bun junior din lume și nu stă la discuții cu Tătărușanu. De partea cealaltă, Rusescu, deși șters în această partidă, arată și el că e totuși golgheterul Ligii I și că e totuși specialistul penalty-urilor de la Steaua și-l trimite după țigări pe Vermeer. Prima dată în acest sezon când Vermeer ia gol din penalty. 1-1
Și vine Schöne - un jucător arogant, fițos, care a tratat dubla cu Steaua ca și cum ar fi jucat cu vicecampioana Maltei, nu cu o fostă campioană a Europei. Și sictirul se pedepsește în fotbal. Tătărușanu îl citește și respinge fără probleme șutul lui Schöne - care după meci acuza, alături de alți colegi de-ai săi, „bulanul lui Chiricheș” pentru înfrângere, nu impotența și lipsa sa de angajament. Rămâne 1-1.
Și vine Stefan Nikolic (Ștefan Nicolici, căci e mai român decât mulți!) și îi explică lui Vermeer scurt că nu există penalty apărat. 2-1.
Siem de Jong, care mie mi s-a părut a fi cel mai bun jucător al lui Ajax în acest meci, confirmă și la penalty-uri și face 2-2. Era 2-2 însă Steaua avea un penalty mai puțin executat, penalty pe care-avea să-l bată impecabil Filip închizând definitiv gura celor care s-au îndoit de el (inclusiv eu).
Ce-a urmat de-aici încolo e deja legendă. Stadionul simțea că trebuie să mai vină o ratare, de preferință una monumentală, cam ca cea a lui Marco di Vaio din 2005 - o ratare izbăvitoare. Și-a venit. E drept, nu de la un colos precum di Vaio, ci de la Moislander, un finlandez pe care sincer mă întreb de ce și-a irosit Ajax banii. Moislander trimite cu sete în fața cuiva din tribună și deja se vedea Chelsea!
Și, ca să fie totul ca-n povești, Iasmin Latovlevici vine și transformă pentru 4-2 și pentru o explozie de bucurie pe Național Arena, identică sau chiar mai puternică decât cea generată de ratarea lui Marco di Vaio în 2005.
6-2 rezultat final și pe 7 martie așteptăm Chelsea. Sigur, cu Chelsea o să fie altă poveste. Însă nimănui nu-i va părea neapărat rău căci până una alta nu e o rușine să te elimine Chelsea din cupele europene. În plus, „albaștrii” nu vor juca de-a futu-i lelea - căci totuși vor da piept cu echipa care a călcat în picioare campioana Olandei.
Și nu, „a călcat în picioare” nu e o vorbă aruncată de-un suporter pătimaș ci e o constatare a faptelor, urmare a unui meci în care Ajax a tras de timp, a stat cu fundul în poartă, a fost ușor ajutată de arbitru și un meci care dacă se termina 4-0 în timpul regulamentar n-ar fi supărat pe nimeni.
Înțelegem că adevăru-i doare pe olandezi, dar faptele sunt fapte.

Epilog?

Poate că pe 15 martie o să mai scriu ceva similar, poate nu. Nu depinde doar de rezultatul dublei cu Chelsea, ci depinde de timpul meu. În fiecare an zic că scriu mai mult despre fotbal și nu reușesc.
Ce rămâne însă după acest meci? Rămâne bucuria de-a vedea suporteri care înțeleg fotbalul ai rivalelor bucurându-se sincer pentru performanță alături de fanii steliști. Desigur, mai rămâne și tristețea de-a vedea suporterii cretini, atât ai Stelei cât și ai rivalelor, care fie își scot la iveală tot arsenalul de înjurături pentru rivale, fie se pregătesc din nou să spună c-a fost blat, că a cumpărat Reghecampf Ajax-ul sau vreo casă de pariuri sau cine-știe-ce fantasmagorii va mai inventa presa care a supus Steaua unui linșaj mediatic în ultimele 10 zile, un linșaj care a luat pauză 24 de ore, dar care fără-ndoială va continua. De ce? Pentru că invidia e mare și-i macină mărunt pe mulți.
Și-asta mi-aduce aminte de anul 2006 când Steaua și Rapid au făcut curat prin cupa UEFA. În timp ce majoritatea fanilor steliști și rapidiști se bucurau de victoriile celeilalte în Europa, fanii de sub Podul Grant salutau victoriile cu Hamburger SV sau Shaktar Donetsk cu „muie Steaua” - în timp ce fanii de pe Ghencea salutau victoriile cu Betis Sevilla sau Heernveen cu scandări în favoarea Stelei.

Asta spune multe despre invidie, despre caracterul infect al multor suporteri, despre cultura de ciudă și invidie din multe cluburi, precum și despre climatul general din societatea românescă, dincolo de fenomenul fotbalistic, un climat bazat pe invidie și pe prezumția că întotdeauna e ceva necurat când cineva se ridică mai sus decât media și scrie istorie.
De-asta oamenii sănătoși la cap care-nțeleg fenomenul evită să vorbească despre fotbal. Nu pentru că nu le-ar păsa sau pentru că n-au simpatiile lor. Ci pentru că pacienții conduc acum azilul!
Dar lasă, noi să fim sănătoși și Steaua să mai scrie pagini de aur în istorie. Invidioșii din țară vor continua să-și ducă existența visând la o victorie amărâtă din etapă pentru 3 puncte în fața Stelei. Între timp, Steaua va continua să-și ducă existența visând să (mai) bată Valencia, Lyon, Ajax, Real Madrid, Chelsea sau Barcelona.

Cam despre asta-i vorba. Și de asta ținem cu Steaua!

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

8 comentarii:

  1. Frumos articol ... tranșant! Chelsea va fi periculoasă ... tocmai pentru că doar atât mai are de obținut ... restul a pierdut tot ... Forța Steaua!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sincer sa fiu imi era frica. Am spus ca in ciuda angajamentului lor, ,,olandezii'' vor marca si se va termina totul desi victoria noastra era ca sigura.
    Dupa faza la care ai facut referire, cand efectiv toti erau cu fundul in poarta, mi-am dat seama ca mi-e frica sa nu aiba ei bulan incat sa dea un gol si sa le dam doar trei.
    Uite de asta mai exista fotbalul romanesc prin Europa.
    Si apropo de un articol de prin presa sportiva de zilele astea cum ca ,, minunile nu mai vand bilete'', angajamentul nu mai vinde bilete. Un suporter ca noi nu e alaturi de echipa crezand ca an de an Steaua va lua Liga Campionilor, Supercupa, Titlul, Cupa, Supercupa si orice alt trofeu pus in joc. Nu. Noi vedem ca fotbalul romanesc are parte de o echipa de traditie care este capabila de mai multa teama provocata echipelor din Europa decat se vede. Noi suntem alaturi de ei stiind ca si daca sunt pe locul 10 trei-patru ani, ar putea oricand in urmatorul sa castige Liga Campionilor.
    Are acest ,,ar putea'' identificat cu un ,,savoir faire'' pe care doar fanii adevarati il vad ca si concretizat. Doar ei simt trofeele viitoare. Simt viitoare nopti cu astfel de calificari la penaltyuri in faze superioare precum semifinalele sau de ce nu chiar in finala. Si de ce nu, vedem si victorii la 3-0 sau 4-0. Fotbalul e fotbal. O seara de magie este doar o seara in care talentul si determinarea sunt la loc de cinste. Insa niciodata o intamplare. Niciodata doar noroc. De fapt, presa de la noi spera ca Steaua sa aiba ghinion si sa marcheze Ajax iar noi sa marcam doar 3. Cu totii stiau ca vom invinge. Cu totii ii vedeau pe Ajax depasiti de aceasta determinare a echipelor mari. Steaua in fazele superioare nu e o intamplare.
    E o certitudine de care din pacate de multe ori nu am avut parte. Am avut ghinion sa nu ajungem in cel putin optimi. N-am avut noroc pentru ca doar am intrat in grupe.

    RăspundețiȘtergere
  3. Un meci de poveste :D desi Chelsea e Chelsea sper ca Stelistii sa faca un meci frumos, indiferent daca pierde sau castiga cat timp Steaua are ocazii si joaca ar trebui sa fim multumiti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Național Arena?! Pe bune?! Acolo s-a jucat meciul?
    Ai băut cumva rece bere la meci? Ai mâncat sărate alune? Sau nesărate semințe?
    Ce căcat e aia "Național Arena"? E un fel de "Română Opera"?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Ce căcat e aia "Național Arena"? E un fel de "Română Opera"?” - Sunt de acord cu tine că numele e cretin - dar nu pe mine trebuie să mă înjuri, ci pe cei din Primăria Municipiului București.
      Ăsta e numele arenei, uite, are și site oficial: http://nab.ro/

      Dacă e să mă-ntrebi pe mine era mai bine să se fi păstrat numele vechi - Stadionul Național „Lia Manoliu” - dar asta-i deja altă poveste.

      Ștergere
    2. Niște cretini. Dar, știindu-i cretini, hai să nu le cântăm în strună și să zicem cum e normal în română!
      Dacă țipă vreun bou de la primărie, îl șutăm în față cu mingi pe care scrie " Național Arena + Română Opera = retard mintal".

      Ștergere
  5. A fost intradevar un meci reusit cu Ajax, ramane de vazut daca se va repeta si cu Chelsea. Eu zic ca sunt mai mari sanse sa treaca de Chelsea, cu conditia ca Chelsea sa nu fie interesata de calificare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ești nebun? E singurul obiectiv încă realizabil pentru Chelsea! Singurul trofeu la care încă mai au șanse reale de-a-l câștiga!

      Chelsea va trage tare, fără-ndoială.
      Însă, și cu Sparta Praga au tras tare, însă doar norocul a făcut să se califice - Sparta jucând mai bine per ansamblu. Iar Sparta e o echipă sub Steaua ca valoare la ora actuală.

      Oricum, dacă nu se va califica Steaua nu-i o tragedie. O eliminare după un 1-1 acasă și 1-3 în deplasare, de exemplu, nu m-ar deranja. Să jucăm fotbal! Mingea e rotundă și Steaua are forța de-a se bate cu Chelsea. Cu puțin noroc și multă atenție, chiar se poate. Că valoare, de bine de rău, acum chiar este.

      Ștergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails