joi, 28 martie 2013

Marxism cultural pentru momâi (Guest Post)

Pentru leftiști, tot ce le expune ipocrizia, e o „conspirație”.

De-a lungul timpului am făcut trei filmulețe care adresează direct subiectul marxismului cultural (video1, video2, video3) și v-ar putea fi de folos să le vedeți întâi pe acelea înainte să citiți acest articol. Am decis să fac acest al patrulea articol deoarece este necesar să fie explicat în cei mai simpli termeni cu putință ce înseamnă marxismul cultural. De multe ori este sugerat că marxismul cultural este o „teorie a conspirației”. Am numit acest articol „Marxism cultural pentru momâi” pentru că chiar trebuie să fii o momâie ca să crezi la finalul acestui articol că marxismul cultural e o „teorie a conspirației”. Desigur, vor apărea mereu leftiști care să tulbure discuția și să ignore argumentele care le expun ipocrizia sau care le demonstrează că greșesc - și chiar dacă am scrie o bibliotecă întreagă tot vor exista astfel de oameni care vor face orice ca să evite să le fie expusă disonanța cognitivă. Însă nu facem treaba asta ca să-i convingem pe cei săriți de mult din limitele rațiunii. În schimb o facem pentru a crește gradul conștientizare în rândurile celor cu mintea deschisă și care caută soluții la colectivism.

O privire rapidă prin pagina de Wikipedia despre Marxismul cultural ne arată imediat că acest termen este contestat puternic de leftiști și, spre disperarea lor, este totuși un termen pe care non-leftiștii preferă să-i eticheteze. Unii consideră chiar că termenul „marxism cultural” este un peiorativ, adică un termen insultător. Este un sâmbure de adevăr în acest considerent deoarece leftiștii sunt cunoscuți ca indivizi adepți ai redenumirii poziției lor atunci când publicul devine conștient de ceea ce poziția lor reprezintă de fapt. Acest lucru poate fi demonstrat de faptul că din ce în ce mai des leftiștii nici măcar nu mai folosesc cuvântul „socialism” ca să se descrie în arena publică a dezbaterilor. În ziua de azi, leftiștii preferă să folosească termenul „progresiv”. Dar asta este doar o altă încercare de-a portretiza to ce vine de la Stânga ca fiind pozitive și tot ce nu se identifică cu „valorile” lor e de fapt „regresiv” și deci intolerant și oprimator. Unii chiar spun că există oameni care se auto-etichetează ca marxiști culturali (și chiar există!), dar asta nu e atât de important. Ce-i important este să înțelegem ce este marxismul cultural după ce depășim argumentele privind semantica și acceptabilitatea termenului.

Marxismul se trage din teoria Materialismului Istoric. Ceea ce Karl Marx încerca să explice în această teorie era că clasei muncitoare i-a fost mereu blocat accesul la mijloacele de producție și la proprietate de către clasa conducătoare ce folosește puterea statului pentru a oprima și exploata acest grup. Acest aspect pe care Marx îl considera real duce la alienarea clasei muncitoare față de proprietate și mijloacele de producție și astfel crează o luptă de clasă pe care Marx credea că poate fi depășită prin socialism. Această explicație este cea pe care unii o numesc Marxism clasic, explicație pe care Karl Marx însuși, alături de Friedrich Engels au promovat-o. Marxismul cultural este la rândul său fondat de asemenea pe o teorie similară de luptă, însă merge mai adânc în așa-numitele „motive culturale ce cauzează oprimarea”.

Fundația timpurie a marxismului cultural a apărut după dezamăgirea simțită de marxiști ca urmare a faptului că Primul Război Mondial nu a dus la predicția potrivit căreia clasa muncitoare din toată Europa se va fi ridicat și va fi arunca clasa conducătoare. Numai în Rusia s-a adeverit predicția. Această dezamăgire i-a făcut pe un grup de marxiști să fondeze Școala de la Frankfurt unde au dezvoltat o metodă marxistă alternativă de critică culturală denumită - Teoria Critică. În acea perioadă mulți marxiști au început să devieze de la focusul primar ce cădea pe alienarea economică și au început să se concentreze mai mult pe critica culturală și probleme legate de identitățile sociale. Marxismul cultural diferă de marxismul clasic prin faptul că nu se concentrează doar pe alienarea clasei muncitoare, dar și pe alte identități precum rasa, sexualitatea și sexul, însă păstrează argumentația din marxismul clasic în favoarea luptei de clasă.
Această formă de critică a fost mai târziu numită Materialism cultural de către Raymond Williams, ca parte din segmentul Teoriei Critice numit „brațul teoriei literare” și care a apărut în anii '80 - și de-aici motivul pentru care mulți numesc acum această poziție marxism cultural. Dacă această explicație nu clarifică o dată pentru totdeauna că marxismul cultural este o ideologie validă și existentă, atunci nu pot concluziona decât că cei care regfuză să accepte asta sunt fie vicleni, fie ignoranți.

Este important de notat că ideologia marxist-culturală nu este doar legată de Școala de la Frankfurt și trebuie să vedem și unde în altă parte își mai are rădăcinile această ideologie, iar pentru asta trebuie să mergem din nou în prima jumătate a secolului al XX-lea. Pe măsură ce pregătirile pentru cel de-al Doilea Război Mondial creșteau în intensitate în țări precum Spania și Italia, acestea au devenit câmpuri de bătaie pentru cele două fețe ale monedei socialiste - național-socialiștii (sau fasciștii) pe de-o parte, care vroiau să-și prezerve și să-și răspândească propria rasă și internațional-socialiștii pe de altă parte care aderau la interpretarea marxistă a luptei de clasă. În acea perioadă Antonio Gramsci a dezvoltat multe din teoriile și ideile sale care se concentrau pe critica culturală a Italiei național-socialiste. Exact ca și Școala de la Frankfurt, Gramsci a extins marxismul clasic pentru a include și oprimarea culturală sau, în cuvintele lui Grmasci, Hegemonia Culturală.

După cel de-al Doilea Război Mondial, național-socialismul era la pământ și învins de-a binelea cu ajutorul Sovieticilor, ceea ce-nsemna că internațional-socialiștii erau acum liberi să se infiltreze în Vest cu propaganda lor, iar un exemplu de astfel de propagandă fiind revizuirea Pactului de Non-Agresiune Nazist-Sovietic din 1939. Printre altele, acel pact punea la punct un aranjment în care Sovieticii (adică internațional-socialișii) și Naziștii (adică național-socialiștii) aveau să-și împartă Estul Europei între ei. Izvoarele istorice arată că niciuna dintre părți n-avea de gând să se țină de pact pe termen lung, însă Sovieticii au fost cei care-au ieșit mai bine din înțelegere prin faptul că i-a convins pe Aliați să meargă la război împotriva nazișitlor. Acest aspect i-a permis lui Stalin și sovieticilor să-și extindă teritoriile în Estul Europei, creând Blocul Sovietic, bloc care în sine arată că Stalin își calculase la modul cel mai diabolic fiecare mișcare în efortul său de a-i folosi nu doar pe naziști, dar și pe Aliați, pentru a-și atinge planurile.

Cu Stalin distrugând credibilitatea comunismului prin regimul său tiranic din URSS, internațional-socialiștii au început să caute alte căi pentru a-și promova scopurile. În timp ce unii încă mai credeau în revoluția violentă după modelul marxist clasic, alții au fost de părere că o  abordare graduală va fi mult mai de succes. Abia în această perioadă marxismul cultural a început să crească în popularitate datorită concentrării sale pe subminarea valorilor vestice și printre pseudo-intelectualii care au fost vârful de lance ale acestor schimbări s-a aflat și unul dintre fondatorii Școlii de la Frankfurt, Herbert Marcuse.

Ideile lui Marcuse aveau să devină centrul mișcării pentru drepturi civile din anii 60 iar cărțile sale „Erosul și civilizația” precum și „Omul unidimensional” au fost mijlocul prin care el a devenit cunoscut. Herbert Marcuse este considerat de mulți ca fiind tătucul Noii Stângi care a apărut după mișcarea pentru drepturi civile și era în special simpatic cu feminismul. El credea cu tărie că femeile erau cheia unei revoluții culturale și de asemenea credea că feminismul era esențial pentru succesul unui astfel de deziderat. Într-un interviu, pe care-l puteți vedea aici, îl puteți auzi pe Marcuse însuși vorbind despre teoriile și ideile sale și confirmând argumentele pe care le aduc aici și totodată dând de pământ cu idea aberantă cum că marxismul cultural ar fi o „teorie a conspirației”. Ideile lui Marcuse au devenit din nou influente în ortodoxia corect politică ce a apărut în anii 80 și eseul lui Marxuse, „Toleranța represivă” a fost cel care a pornit intoleranța față de cei ce erau percepuți ca fiind, printre altele, șovin, dar care-i includea și pe cei care doar se opuneau extinderii până la cer a sectorului public. Așa cum se poate observa, această atitudine e tipică intoleranței socialiste, intoleranță ce a dus la distrugerea libertății individuale în favoarea tiraniei colective și a tacticilor corecte politic de reducere la tăcere, tactici ce previn orice discuție rațională încă de dinainte ca aceasta să aibă loc.

Astăzi, Marxismul cultural este peste tot în jurul nostru. Nu se pune problema să dovedim unde putem găsi marxism cultural, ci mai degrabă unde NU putem găsi, așadar este o interpretare greșită a faptelor să spui că marxismul cultural e o teorie a conspirației sau să spui că nu există. Departamentele umanistice ale universităților sunt acum dominate de Teorie Critică și care nu fac altceva decât să demonizeze tot ceea ce este vestic și/sau capitalist. Puteam vedea foarte clar cum politica identitară nu este doar o parte majoră din Stânga modernă, ci însăși esența mesajului stângii moderne către public. Folosirea meme-urilor precum „Război împotriva femeilor” (War on Women) este cel mai bun exemplu.
Dar deși există variații între marxismul clasic și cel cultural, ambele țintesc exact în aceeași direcție - colectivismul.

Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

Autor: RockingMrE (canal youtube aici)
Forma originală: Video
Traducerea și adaptarea: Lucian Vâlsan

Un comentariu:

  1. As tinde sa cred ca Hitler si Stalin au dat-o'n paranoia vazand ca inamicul nu e la porti, ci in interiorul lor. Cam asa s'ar putea defini fondul care azi a luat forma marxismului cultural: Calul Troian.

    Daca Hitler le servea intereselor lor, am fi avut astazi zvastica pe steagul cu 12 stele al Europareichului. La fel, daca Stalin era pe placul lor, astazi mUE avea steagul rosu.

    Marxismul cultural sau orice alta forma a acestui fond s'ar putea defini si asa: sa ne imaginam la scara microscopica o scoala pentru generatia tanara a micro-particulelor alea cunoscute ca virusul Ebola, unde fac cursuri intensive la o materie numita: "Modalitati de parazitare a organismelor gazda, astfel incat acestea sa ajunga sa creada ca fara noi ar muri in cateva zile."

    Aici au nimerit-o autorii lui Matrix, prin cuvintele agentului Smith: doar virusii se comporta astfel. Iar virusii sunt, prin definitie, PARAZITI. Sprayul dezinfectant pentru acesti paraziti va fi sau deja este interzis in anumite forme, din motive de corectitudine politica.

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails