duminică, 10 martie 2013

„Poziția copilului” - un film de nota 9!

Am fost ieri și-am văzut filmul „Poziția copilului” în regia lui Călin Netzer, recent premiat, după cum bine știm. Am zis atunci, după anunțarea premiului că o să merg să văd filmul și dacă-mi place o să scriu câteva rânduri.
Cea mai tare chestie la filmul ăsta e că nu m-a plictisit! Nu mă-nțelegeți greșit, însă oricât de bun ar fi un film, dacă acel film e despre nasoale din România, acel film are tendința de-a mă plictisi. De ce? Pentru că nu spune nimic nou! Mi-a plăcut fimlul „După Dealuri” - dar în multe momente m-am plictisit pentru că știam exact despre ce-i vorba având în vedere că știu zona la care se face referire mai ceva decât propriul buzunar.
M-am dus foarte sceptic la cinematograf pentru că sinposisurile de le-am citit erau cam așa: „Film emoționant despre o relație dintre o mamă și fiul său adult și în același timp o radiografie a „high-class”-ului românesc, cu traficul de influență de rigoare și alte mizerii din sistemul socio-economic românesc”. Mai mult sau mai puțin cam asta spun toate sinopsisurile de pe toate site-urile.
Cum eu nu sunt nici pe departe un fan al filmelor emoționante și cum mizeriile de la noi le știu foarte bine pentru că le trăiesc zilnic - de-aici și scepticismul.

Atenție! Acest articol poate conține flapsuri spoilere.

Ei bine, m-am înșelat. Filmul ăsta e mai bun cu mult decât „După dealuri” sau „Moartea domnului Lăzărescu”. Îmi permit să îl compar cu astea două pentru că și acestea își propuneau o radiografie a sistemului socio-economic românesc și a mentalităților cretine. Ei bine, la acest capitol, filmul „Poziția copilului” e mult-mult peste!
Filmul are ritm, nu plictisește și chiar reușește să-ți dea senzația că ești o muscă ce observă viața personajelor. Cum reușește asta? Găsind echilibrul aproape perfect între exagerarea tipică și necesară oricărei forme de artă și lumea reală. Practic, sunt puține momentele în care îți vine să zici „ei, totuși e film - nu documentar” - o calitate pe care eu o apreciez enorm la un film artistic. Cu cât e mai realist, cu-atât îmi place mai mult.
Și tocmai pentru că este foarte realist, povestea progresează cu o cadență relativ constantă, aproape matematică. Zic „aproape” tocmai pentru că nici în realitate o situație nu progresează chiar matematic și apar micile răsturnări de situație care te țin, ca spectator, în priză pe parcursul celor 110 minute de film.
Filmul este în mare parte despre o mamă dementă, suferindă de un complex Oedipian, care încearcă din răsputeri să controleze viața fiului său adult până în cele mai mici detalii. Aș zice că ORICINE vede acest film cunoaște minim două cazuri de mame de băieți care se comportă exact precum Cornelia Făgărășanu, un personaj interpretat impecabil de Luminița Gheorghiu.
Fiul Corneliei, Barbu, gonind cu Audi-ul său către Tulcea, nervos fiind după naiba-mai-știe a câta dispută cu maică-sa, intră într-o depășire ciudată în afara localității și face afiș pe asfalt un copil de 14 ani. Prima reacție a memei protectoare? Mai mult control, mai multă presiune, mai multă tiranie maternală.
După șocuri repetate, începe introspecțiunea Corneliei și astfel vedem și cealaltă față a doamnei de fier din acest film. Practic, 80% din valoarea artistică a filmului ăsta i se datorează interpretării ireproșabile a Luminiței Gheorghiu.
Filmul ăsta are de toate: înjurături (care însă sunt impecabil puse în context și deci nu deranjează decât eventual pe câțiva sfertodocți ipocriți și snobi), emoții puternice transmise bine (asta e o caracteristică din ce în ce mai rară), telefoane date la „inspectorat” și „consiliul județean” ca să se „rezolve” una-alta, personaje cu replici acide care-i dau peste bot Corneliei (chiar dacă de multe ori nu se prinde), furia omului obișnuit (scena cu cumnatul o să vă placă!) și moment de substrat incestuos implicit (care după legea de-o vrea UE marți are putea fi categorisite ca porno - chiar dacă nu-i pic de nuditate în sensul tradițional în acest film).
În multe momente, tehnica de filmare folosită dă senzația spectatorului că este un om invizibil la aceeași masă de discuții și spectatorul se tot întoarce cu fața când către un participant, când către altul urmărind cu atenție firul discuției. E o tehnică simplă însă o tehnică ce poate produce multe prostii. Aceeași tehnică, de pildă, a fost încercată și-n penibilitatea aia de „Eu când vreau să fluier, fluier” - însă diferența e că lui Netzer chiar i-a și ieșit!

Două aspecte m-au făcut să nu acord 10 pentru acest film: Primul este faptul că sunt lăsate multe lucruri neclare. Cel mai important aspect lăsat neclar este dacă Barbu scapă de pârnaie sau nu. Desigur, un român care înțelege cocina asta de-i zicem noi „societate” mințindu-ne că chiar suntem una, va deduce ușor rezultatul. Însă, un străin, să zicem un jurat de la Oscar, s-ar putea să nu deducă. Aici eu zic că Netzer a greșit căci de-a lungul filmului Netzer presupune că privitorul știe exact cum stau lucrurile în România - ceea ce nu-i valabil nici pentru mulți români, darămite pentru străini.
Al doilea aspect este titlul. Serios! Titlul este o alegere cum nu se poate mai proastă. Am citit c-ar fi nu-știu-ce referire la meditații yoga care de fapt au fost scoase din film la montaj pentru că potato. Habar n-am. Așa o fi. Dar având în vedere că scenele care-ți explică titlul filmului au fost scoase la montaj - zic că mai bine schimbi titlul, nu? Mulți potențiali spectatori s-ar putea să renunțe la a mai veni la cinema căci titlul duce omul cu gândul mai degrabă la obstetrică decât la copii cu personalitate suprimată de o tiranie maternală. Iar acest lucru e valabil în special în cazul celor care nu verifică în detaliu pe internet cât mai multe fețe ale filmului și nu citesc mai multe recenzii înainte să meargă la cinema.

Însă, în afară de aceste două minusuri majore, în rest, filmul este foarte bun și îl recomand cu încredere!

Filmul rulează încă de vineri la Cinema „Florin Piersic” din Cluj Napoca și, de astăzi, și în Odeon Cineplex și Cinema City. La Cinema „Florin Piersic” filmul rulează în fiecare zi până joi, 14 martie, de la orele 14:00 și 20:00. La Odeon Cineplex tot până joi de la orele 16:30, 19:15 și 21:30; iar la Cinema City va rula astăzi de la 11:50, 14:20, 16:50, 19:10 și 21:30 și de mâine până joi la aceleași ore fără proiecția de la 11:50.
Filmul mai rulează în 11 cinematografe din București, precum și la Brașov, două cinematografe din Constanța, Iași, Târgu Mureș, Timișoara, Oradea, două din Ploiești, Craiova, Pitești, Râmnicu Vâlcea, două din Arad, Călărași, Satu Mare, Brăila, Bacău, Târgu Jiu și Tulcea. În toate aceste orașe filmul va rula cel puțin până joi, 14 martie inclusiv însă, în multe dintre ele, doar o dată pe zi. Puteți verifica programul din fiecare oraș aici.

Dacă tot nu sunteți convinși, urmăriți și trailer-ul, poate-ajută :) .


Acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

Un comentariu:

  1. Excelent film, as zice ca e un film de nota peste 9. Am gasit si explicatia titlului ca fiind un joc de cuvinte la expresia "pozitia victimei", folosita in anchetele politiei.

    Victima era si copilul, dar si "copilul" celalalt, cu toate ca fata de altii din "pozitia lui", reusise totusi cat de cat sa-si croiasca propriul destin, dar vizibil marcat de atitudinea posesiva a mamei.

    Dupa un inceput in care ni se prezinta cercul de prieteni si prieteni ai prietenilor in care se invarte familia, am fost surprins sa constat ca nu au apelat deloc la un avocat. Din cazuistica din viata reala sunt absolut sigur ca primea ceva cu suspendare, oricat ar fi tipat rudele victimei, c'asa-i in Romania, vezi cazul huidu. Ca o parere personala, s'au implicat prea mult personal in toate detaliile. Avocatul + relatiile ar fi fost suficiente, dar asa filmul ar fi fost american, ca doar si acolo sunt oameni.

    De nota 10 mi s'a parut si rolul martorului, dupa parerea mea o lectie pe care ar trebui s'o invete toti pustanii care se vad la volanul bemveului luat de babaci.

    Excelenta mi s'a parut prietena "copilului" si chiar o inteleg pe mama de ce o dispretuia: genul ala de domnisoara/doamna care vrea sa se dea mai rotunda decat e strecurand in conversatie cate un cuvant in engleza.

    Filmul puncteaza foarte bine relatia intre mama si fiu. Restul sunt detalii. Acum depinde si de "pozitia spectatorului".

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails