marți, 23 aprilie 2013

Androneasca capitulează. Nu mai recunoaștem nimic!

Cacofonia din titlu este intenționată. Nu cred că e nevoie să reamintesc cât dispreț îi port acestui gunoi socialist pe numele său Ecaterina Andronescu, pe care nici s-o jignesc nu pot pentru că oricum i-aș spune, ar fi o jignire pentru categoria cu care-aș compara-o.
Katy Andronescu propune nici mai mult nici mai puțin decât ca diplomele de licență sau masterat să nu mai aibă sigla Ministerului Anti-Educației Naționale. Ce-nseamnă asta mai pe românește? Păi e simplu: Că Statul nu mai recunoaște nicio diplomă.
Mai direct spus, valoarea unei diplome de licență va fi mai mică decât hârtia pe care este tipărită.
Scuza este că vrea să responsabilizeze universitățile mai mult și că doar universitățile vor fi responsabile pentru absolvenți. Ei, și pentru că-s un porc oprimator nesimțit, vin și eu și pun întrebarea logică: Și-atunci de ce mai existați?!
Nu, pe bune vorbesc! Dacă Ministerul nu mai recunoaște diplomele, nu mai verifică studenții, lucrările lor și totul e pe umerii universităților, atunci ca ce chestie mai plătesc universitățile (alea private cel puțin) taxe pentru autorizație?! În ce bază emite Ministerul o autorizație de funcționare, dacă fix același minister nu recunoaște produsul finit?

Vorba lui Mihai Giurgea:
  • Când statul nu-ti da mare lucru, dar nici nu te jupoaie cu taxele, e un stat liber.
  • Când statul te jupoaie cu taxele, dar zice ca are grija de tine, e un stat comunist.
  • Dar când te jupoaie cu taxele si după aia zice sa te descurci singur, nu mai e nimic. E un stat…escroc.
Fix despre asta-i vorba! Statul vine și le zice universităților „descurcați-vă singuri!” însă continuă să le și să ne jupoaie cu taxele.

România nu mai are învățământ superior

În ultima vreme constatăm că nici învățământ liceal nu prea mai avem, dar să lăsăm asta pe altă dată.
Numai cine nu trăiește în România, în lumea reală, nu dă peste, sau măcar nu aude despre, câte-un masterand analfabet. Pe bune! Și nu-s deloc puțini! Ba dimpotrivă - sunt înspăimântător de mulți!
Problema însă nu e că-s analfabeți. La urma urmei nu toți oamenii sunt la fel și nici nu trebuie să fie. Problema e că acești analfabeți sunt masteranzi „la buget” - termenul „la buget” fiind eufemismul pentru „frec menta prin facultate pe banii altora”. Există excepții? Sigur că da. Dar puține - din ce în ce mai puține.
Realitatea e că dacă stau bine și mă gândesc, 90% dintre oamenii inteligenți, productivi și capabili pe care-i cunosc au maximum 12 clase și cel puțin 80% dintre oamenii retardați pe care-i cunosc au minimum o licență, însă unii încă sunt, la 30 de ani, pe la studii post-doctorale, dar ei încă nu știu exact câte urechi au în cap.
Partea și mai proastă e că și Vestul se prăbușește. Mediul academic occidental se prăbușește însă dintr-un alt fel de corupție morală. La noi se prăbușește din cauza corupției morale adusă de șpagă, la ei se prăbușete din cauza corupției morale adusă de ideologiile filo-marxiste care au infectat crunta majoritaate a universităților. Și nici universitățile românești nu-s străine de-așa ceva.

S-o luăm metodic. Anul școlar are în medie 35 de săptămâni (cu maxime de 38 pe la liceu și cu minime de 33 pe la ciclul primar). Dar să zicem 35 de săptămâni făcute pe bune. Hai 34 - mai tăiem una în care se freacă menta cu încheiatul mediilor.
Într-o săptmână elevii vin cam 25 de ore la școală. Punem o medie de 5 ore pe zi - deși eu am avut ani în care aveam zile cu 8 ore.
Și-avem așa: 5 (ore) x 5 (zile de școală) x 34 (de săptămâni) x 12 (ani de școală pre-universitară) = 10200 de ore.
La facultate (la nivelul licență) se merge cam 20 de ore pe săptămână la școală - cu minime de 12-14 pe la sociologie și studii europene și cu maxime de 26-28 pe la matematică-informatică. Dar să zicem 20. Anul universitar are 28 de săptămâni plus 8 săptămâni sesiunile. Tăiem sesiunile și luăm doar săptămânile efective.
Și-avem așa: 20 (ore) x (28 săptămâni) x 3 (ani de studiu) = 1680 de ore.
În total avem 10200+1680 = 11880 de ore de școală pentru un licențiat în studii europene, management, business, finanțe bănci, sociologie, bullshit studies și ce mai vreți voi și e popular în ziua de azi. Asta înseamnă 495 de zile (cam un an și o treime) de învățat continuu.
Și, ce știu absolvenții noștri după atâta amar de timp pierdut? Păi o spun cifrele: Nimic.
Crunta majoritate dintre ei, nu sunt în stare după 10200 de ore (un an și 60 de zile de învățat continuu), adică după terminarea liceului, să ia un amărât de 5 la un rahat de examen denumit din ce în ce mai eufemistic „examen de maturitate”. Care examen? Care maturitate? Și, mai ales, a cui maturitate?

Realitatea e că singura maturitate observabilă acum este maturitatea neo-comunismului, a nepotismului, a corupției generalizate și a șpăgii. Semințele acestor probleme au fost plantate demult - în unele locuri încă de pe vremea lui Ceaușescu - iar acum, au ajuns la maturitate! Iar roadele le culegem și pare-se că nu prea ne plac!

Soluții?

Cea mai rapidă soluție este, evident, să fugiți. Cât mai repede. De preferință după primele 10 clase.
Altă soluție este să nu mai faceți facultatea deloc - cel puțin nu în România. N-are rost. Vă consumați timpul, nervii și banii absolut de pomană.
Astea-s soluțiile individuale necesare acum celor prinși în acest mehlem.

Soluțiile pentru repararea problemei generale nu-s chiar atât de complicate, dar necesită timp și, mai ales, voință. Or de voință se cam duce lipsă pe la noi.
Acest cancer nu mai poate fi tratat - el trebuie extirpat. Ce-nseamnă asta? Păi e simplu - toți din Minister trebuie să plece. Toți! Și femeia de servici dacă se poate.
Păi bine, și cu ministerul ce facem?
Nmic! Îl desființăm.
Și școlile cine le mai administrează?
Se administrează singure! Sunt unii proponenți ai sistemului de vouchere, care, ce-i drept, sună atractiv. Eu unul aș reduce educația gratuită la doar 8 clase, pentru care aș emite vouchere. Cine vrea mai mult, să facă pe banii lui.
Însă chiar și dacă se păstrează formatul actual, salariile, administrarea școlii, curicula și toate celelalte trebuiesc administrate strict la nivel local - nu de către guvernul central. Trebuie să apară concurența - și asta urgent.
Mai mult, școlile trebuiesc lăsate să dea faliment și să se închidă! Ce-i aia liceu cu 0 promovați la Bacalaureat încă mai funcționează? NU!

Pe lângă toate astea, trebuie legalizat home-schooling-ul în România. Acum se pot lua cursuri și de pe Internet - la orice materie, pentru orice clasă - și la o calitate net superioară oricărei școli sau liceu din România. Ba încă unele sunt gratuite, predate de plăcere de niște profesori entuziaști și idealiști.
Atâta vreme cât e-n stare să ia bacul sau examenul de capacitate (sau cum dracu s-o mai numni acum), pe Stat n-ar trebui să-l intereseze de unde-a învățat elevul.
Ei și-abia atunci putem spera să reparăm răul făcut.

Până atunci? Fugiți care puteți sau admirați-vă diploma de șomeri de lux!

Vă salut cu respect,
Lucian Vâlsan.

5 comentarii:

  1. Faza cu invatamant gratuit pana la adanci batraneti e o mica prostie. Dupa cum ai zis pana in clasa a 8-a este timp suficient pentru orice copil sa invete sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca binisor pentru a fi pregatit de viata. Cine vrea carte si cultura, ar trebui sa plateasca pentru ele.
    Problema cea mai mare a scolilor din Romania este ca nu mai scot meseriasi sau oamneni care sa fie invatati sa munceasca si sa se descurce singuri. Antreprenoriatul incepe de la meserie, o economie de piata se bazeaza pe antreprenori, iar in tara noastra guvernul da la glezne din doua parti, o data cu scoala, o data cu taxele, si inca o data cu coruptia si lipsa de infrastructura.
    Pana la urma se vor reforma lucrurile de la sine deoarece orice elastic se poate intinde numai pana la un punct apoi se rupe, in momentul de fata ne apropriem de ruptura...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai uitat de IT, unde sunt multi si sunt si multe locuri de munca in domeniu. Sti ce poate face un licentiat in informatica in viata reala? Nimic! Am cunoscut persoana care nu stiau nici macar sa vorbeasca limba engleza...

    Dupa ce iasa din facultate toti vor salarii mari "ca doar se castiga bine in IT" dar nu sunt in stare sa scrie 2 lini de cod. Urmeaza luni de zile de training.... Pentru ce dracu mai fac facultatea aia?

    RăspundețiȘtergere
  3. Din pacate, trebuie sa recunoastem ca Cati Androneasca are dreptate. Statul nu trebuie sa mai garanteze pentru diplome, dar nici sa mai perceapa taxe pentru autorizarea unitatilor care le emit.
    Din '90 pana acum, invatamantul a fost condus de incompetenti sau de rau-voitori. Si sa incepem cu primul dintre ei, Mihai Sora, autorul moral al invatamantului in limba materna pe banii statului roman, a carei limba oficiala este unica.
    Din moment ce este just ca unitatile de invatamant care produc analfabeti si zero promovati la bacalaureat sa fie inchise, de ce noi, majoritatea platitorilor de taxe si vorbitori de limba ROMANA, sa tinem in spate niste indivizi care aduna 1 si cu 1 pe alta limba si nu-s in stare sa se exprime in limba oficiala a statului de la care cer ajutoare, burse si transport mokka?
    A quoi bon sa suportam universitatea "Babes-Boi-Oi", cu a sa jumatate straina, din fondurile statului roman? N'am nimic cu numele universitatii, dar mi-e sila ca ne stalcim limba pronuntandu-le numele, cand ei ii spun Verne Gyula lui Jules Verne.

    Si din moment ce la liceu se intra prin calculator si nu prin selectie individuala sau departajare la examene dure (pentru liceele "bune"), cum sa pretinzi promovabilitate de la o majoritate de elevi ajunsi acolo mai mult sau mai putin la intamplare?
    Iar concurenta pe ce baza sa fie, daca peste tot salariul de profesor e acelasi de mizerie?

    Unii nu au vrut, iar altii nu au fost capabili sa reformeze invatamantul din Romania. Ce au realizat? Semestre din trimestre, calificative in loc de note, manuale alternative cu Andreea Esca mai importanta ca Decebal si alte bazaconii. "We don't need no education... hey, you teacher, leave those kids alone" sau "Hey you teacher, go and leave the show, we don't need the things you know". Ma indoiesc ca ar conta prea tare sa stii pe de rost in ce an s'a nascut Stefan cel Mare, dar sa stii doar ca Stefan cel Mare e o statie de metrou e strigator la cer. Fara educatie, generatia de maine moare, devine o massa amorfa, sclava a noii ordini mondiale. Din moment ce in ministerul de resort au fost numai incompetenti, e clar ca asta se doreste. Atunci pentru ce mai trebuie diplome universitare? In schimb taxe trebuie, pentru ca este o alta forma de exploatare a omului de catre stat.

    Fenomenul decaderii invatamantului de stat si orientarea catre home-schooling este raspandit si in alte tari, unde exista insa si posibilitatea asta. In Romania exista doar posibilitatea de a trece prin scoala, de a lua meditatii si de a folosi timpul de pierdut in scoala pentru a invata ceva util si/sau de a lucra. Cladirea scolii este mai mult un facebook real, un loc de socializare si de unde mai ramai cu cate ceva cultura generala, asta daca n'ai stat cu iPadul la ureche in timpul orelor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. „Din pacate, trebuie sa recunoastem ca Cati Androneasca are dreptate. Statul nu trebuie sa mai garanteze pentru diplome, dar nici sa mai perceapa taxe pentru autorizarea unitatilor care le emit.” - Păi aici e baiul. Mă lași să mă descurc singur? Perfect! Păi lasă-mă să mă descurc singur - nu mă spolia de bani și pe-urmă mă lași „să mă descurc singur” după ce tocmai m-ai lăsat în curul gol.

      La noi home-schooling-ul e ilegal. Se poate ajunge și până la pârnaie (deși din 90 încoace nu cred că s-a mai întâmplat), legal vorbind, pentru părinții care insistă prea mult.

      „Unii nu au vrut, iar altii nu au fost capabili sa reformeze invatamantul din Romania.” - Singurul ministru care a vrut și a arătat că e măcar parțial capabil a fost Funeriu. Dar l-au trimis repede la plimbare, inclusiv ăia din partidul lui.
      În altă ordine de idei, din 23 de ani, cred că cei mai mulți i-a petrecut Androneasca la conducerea acestui minister. Deci fără îndoială e principalul vinovat, sau măcar în top 3 principali vinovați pentru decăderea sistemului educațional.

      „Cladirea scolii este mai mult un facebook real, un loc de socializare si de unde mai ramai cu cate ceva cultura generala” - Asta era valabil în urmă cu 8-10 ani. Poate chiar și în urmă cu 5-6 ani. În prezent însă, nu mai e nici măcar atât. Căci dacă în jur ai numai dobitoci (inclusiv, și mai ales, profesori) - nici nu mai ai cu cine schimba o vorbă sau de la cine să mai dobândești un pic de cultură generală.

      Ștergere
  4. Foarte bun articolul.
    Totusi, la partea cu exodul, cum ar putea un simplu absolvent de liceu, provenient dintr-o familie medie, sa plateasca traiul intr-o tara vestica?

    RăspundețiȘtergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails