marți, 13 august 2013

Reforma mea în învățământul superior

ANOSR, adicătelea Asociația Națională a Organizațiilor Studențești din România, a publicat zilele trecute o „analiză imparțială” despre situația învățământului superior din România și au tras concluzia că învățământul superior din România este „la coada vacii”. Concluzia este corectă. Însă se poate ajunge la concluzia corectă și folosind raționamente greșite și minciuni sfruntate.
N-am să stau acum să disec raportul lor (poate c-am să-mi fac timp și pentru asta). O să spun doar că creșterea la 6% din PIB pentru educație (principala lor cerință) este pur și simplu inutilă și chiar cretină. De ce? Păi e simplu: PIB-ul României oricum e în scădere iar procentul din PIB alocat pentru educație nu corelează cu un sistem educațional bun. Republica Moldova are 8,5% din PIB alocat pentru educație și totuși vin moldovenii cu miile în România și mănâncă din taxele mele în timp ce vorbesc rusește pe stradă dar se cred „frații” mei. Și chiar dacă ar corela procentul din PIB cu calitatea, tot n-ar fi un argument bun căci corelația nu implcă sine qua non și o cauzalitate. Problemele sunt în altă parte.
În fine, e mult de spus aici însă o lăsăm pe altă dată.

Așa cum am făcut în cazul învățământului pre-universitar, o să fac și în cazul învățământului superior - adică chiar o să propun soluții. Că de criticat e mai ușor - de construit e un pic mai greu.
Personal aș vrea să nu mai existe universități de Stat pentru că educația superioară este un privilegiu, nu un drept. Acceptând însă că Statul nu va renunța prea curând la universitățile de Stat, o să încercăm măcar să le eficientizăm și să devină măcar utile, dacă tot există.
Așadar,...

1. Calitate și nu cantitate

ANOSR-ul plânge c-a scăzut numărul de studenți (probabil din cauză că astfel le-a scăzut și numărul de cotizanți și de susținători pentru leftiști ca „Tinerii Mânioși” și alte mizerii). Eu zic că-i foarte bine. Ba încă zic că sunt în continuare mult prea mulți studenți în universitățile de Stat. De alea private nu mă leg - e treaba lor ce fac pe banii lor.
Numărul de locuri bugetate trebuie să scadă. Cât? Mult!
În urmă cu trei ani, Facultatea de Studii Economocie și Gestiunea Afacerilor(FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj Napoca avea la unele secții 200 de locuri bugetate și aproape 1000 de locuri cu taxă. În 2013, aceeași FSEGA are în medie cam 45 de locuri bugetate și circa 200 cu taxă - asta la specializările mai căutate - și circa 15 bugetate și 30 cu taxă la cele mai puțin populare (vezi PDF) și, în cazul unora dintre specializări, cum ar fi de pildă „Economia Firmei - cu predare în limba germană” nici măcar cele 30 de locuri nu s-au ocupat.
Eu aș zice că FSEGA este pe drumul cel bun dar mai are mult până departe.
45 de locuri bugetate încă e foarte mult. 15 ar fi arhisuficient.
Nu înveți să gestionezi o firmă în facultate. Ci înveți în lumea reală - deschizându-ți o firmă și riscând banii tăi în piață. De dat din gură toți profesorii Keynesianiști îs buni. Dar niciunul, sau foarte puțini dintre ei în orice caz, n-a condus măcar o alimentară.

2. Mai puține centre

În linie cu primul argument, multe dintre Universitățile de Stat din România au centre sau subsidiare și prin alte orașe. Alea trebuie să dispară. Urgent.
Este binecunoscut cazul Universității București care cheltuie un munte de bani din taxele noastre ca să construiască un nou campus și un centru universitar la... Târgoviște. Analog, UBB Cluj are subsidiare la Satu Mare, Oradea (care la rându-i oricum mai are și o Universitate de Stat separată) și chiar Sfântu Gheorghe.
Păi stai puțin... ce tradiție universitară are orașul Sfântu Gheorghe? De ce e nevoie de o facultate de gestiune a afacerilor în Sfântu Gheorghe, capitala celui mai sărac județ al țării, mai jos chiar și decât ceilalți „candidați” la acest „titlu” - Vaslui, Mehedinți, Harghita, Botoșani și Teleorman?
Zona Covasna n-are nevoie de oameni școliți să gestioneze bani - ci are nevoie de oameni care să facă bani. Iar după ce i-au făcut, o să vedeți ce repede învață și să-i gestioneze!

3. Salarii mai mici - mult mai mici

Mediul academic românesc e foarte toxic din punctul ăsta de vedere.
În crunta majoritate a cazurilor, munca pe bune o fac asistenții, care-s plătiți cu maxim 3000 de lei pe lună iar profesorul ridică 10000 (sau chiar mai mult) doar din salariu deși nu ajută cu nimic cam pe nimeni, în afara faptului că-și pune semnătura pe lucrări pe care de multe ori nici nu le citește.
Nu mă credeți? Întrebați 100 de oameni care și-au dat licența în ultimii 5 ani. O să rămâneți surprinși cât de mulți vă vor mărturisi că profesorul coordonator nici măcar nu le-a citit licența.
Profesorii universitari cu-adevărat valoroși trăiesc din granturi (private de regulă) - nu din leafă. Atunci când trebuie să alergi după granturi de cercetare, motivația chiar să faci ceva e mult mai mare decât atunci când știi că și dacă stai degeaba tot câștigi măcar 2500 de euro lunar, un câștig foarte mare pentru piața din România și pentru un job de bugetar.
Salariile profesorilor universitari trebuie să scadă cu măcar 35%, dacă nu chiar 40%, iar în paralel trebuie lăsați să acceseze granturi și chiar să facă cercetare pe domeniul lor. În fond, asta era odinioară finalitatea unei catedre - să producă lucrări de cercetare. Astfel, profesorii cu-adevărat buni ar ajunge să câștige mult mai mult decât salariile tăiate iar tăietorii de frunze la câini vor dispărea ușor-ușor.
Ne place când găsim pe la americani statistici despre absolut orice rahat și analize profunde despre chestii de care habar n-aveam că există. Unde-s studiile alea pe România? Păi nu-s. Pentru că profesorii noștri universitari nu se ocupă cu asta ci se ocupă cu... orice altceva mai puțin cercetarea.

4. Universitatea trebuie condusă ca o firmă

Sau mai precis, ca o corporație.
La UBB Cluj, Facultatea de Studii Europene are alocați 10000 de euro anual pentru PR.
În paralel, în Facultatea de Litere, examenele audio la terțe limbi străine se dau în niște laboratoare ultima dată modernizate în urmă cu peste 40 de ani. Nu e deloc ieșit din comun ca rahatul ăla de casetă să se întrerupă, să nu meargă căștile sau ca întreaga instalație să nu pornească (sar condensatorii ăia de pe placa aia de textolit învechit de nici nu mai știi ce să repari). Dacă ai ghinionul ca student să se întâmple asta în timpul unui examen - nasol. Și s-a-ntâmplat! Nu numai o dată. De vreo 15 ori știu eu. Toată grupa a picat examenul pentru că nu a putut auzi cerințele pentru a putea răspunde la ele.
Așa că toată grupa a mai venit o dată, pe timpul și pe banii lor - după ce profesorul s-a sinchisit să-i anunțe că au picat (chiar dacă nu din vina lor).
Dacă o corporație și-ar trata în așa hal clienții, fie clienții și-ar băga picioarele-n serviciile lor, fie chiar i-ar acționa în instanță. Vouă v-ar conveni să cereți la magazin un CD cu muzica preferată și să vă dea un CD gol? Mie nu.
Așadar, Universitățile trebuie întâi de toate să priceapă că există acolo pentru studenții lor, nu invers.
Am mai zis-o mai demult și o repet: Un profesor fără elevii/studenții săi e doar un nene care știe chestii. Calitatea de profesor vine o dată cu studenții.
Eu nu zic că neapărat UBB ar trebui să ia de la Studii Europene și să dea la Litere - ci zic că UBB ar trebui condusă ca o firmă. Iar o firmă are respect pentru clienții săi - căci dacă n-are,... și-i pierde și dă faliment! E-atât de simplu!
Fiind vorba de bani publici, cei ce administrează universitățile trebuie să poată fi trași la răspundere, inclusiv (și mai ales) financiar. Nu se poate ca atunci când nu-ți permiți să pui un rahat de casetofon funcțional într-o facultate să dai 10000 de euro pe PR. E ca și cum ai sta în colibă în Pata Rât (Cluj) sau în garsonieră în Ferentari și ți-ai lua Lamborghini și ți-ai face vacanța în Bahamas. Nu merge-așa!

5. Burse mai puține și mai mari

ANOSR se plânge că bursele sunt mici. Ceea ce e destul de corect. E complet anormal să ai burse de merit care depășesc scremut 100 de euro pe lună pentru un student de 10 la Politehnică ce aduce și prestigiu și bani pentru Universitate prin competițiile la care participă și le câștigă.
ANOSR însă cere ca toate bursele să fie mărite - neînțelegând că nu sunt bani și că oricum multe din bursele studențești sunt pur și simplu plătit degeaba.
Statul plătește tot felul de burse inutile. Bursă că ești orfan, bursă că n-ai pământ, bursă că ai vagin, bursă că ai pașaport moldovenesc sau ucrainesc (asta de multe ori fiind mai mare decât o bursă de merit!), bursă că n-ai bursă și tot așa.
Astea toate pot fi tăiate fără nicio problemă iar din banii economisiți se pot tripla (cel puțin) bursele de merit și de studiu (acordate de regulă primilor 3 ca performanțe din grupă).
E o prostie să plătim studenți să vină la școală doar pentru că au pașaportul corect, studenți ai căror familie n-au contribuit un cent la buget. Studenții moldoveni sunt liberi să vină să studieze la noi - prin programul dedicat studenților străini, la tarifele aferente. În momentul de față, Statul român dă prioritate cetățenilor ucrainieni și moldoveni în fața studentului român. Iar asta trebuie să înceteze.
La fel trebuie să înceteze plata tuturor celorlalte burse cretine. Ce-i aia bursă că ai vagin? Ce-i aia bursă că n-ai pământ? Ce treabă au criteriile astea cu performanța academică? Absolut niciuna!
În momentul în care universitățile vor furniza motivație pentru performanță și nu motivație pentru lene și statut de „victimă” - instant va crește și calitatea studențimii. Argumentul ăsta e valabil și pentru Stat în general.
Dacă bursa de merit ar fi 300 de euro sau mai mult, altfel e motivația să încerci să faci performanță.

6. Privatizați căminele studențești

Câte? Toate!
Absolut fiecare cămin studențesc privat, chiar și cele foarte modeste, sunt net superioare la capitolul condiții prin comparație cu absolut oricare cămin deținut de Stat și de multe ori vin la prețuri apropiate sau, uneori, la prețuri mai mici decât prețul subvenționat din căminele de Stat.
Asta e încă o dovadă că Statul face lucrurile prost chiar și când are monopol. Căminele private sunt o apariție nouă - în vreme ce căminele de Stat au avut monopol absolut mai bine de 40 de ani. Și chiar și-așa, căminele private câștigă la orice capitol, inclusiv prețul.
Nu vă lăsați înșelați: căminele de Stat înghit subvenții uriașe. Dacă tăiem subvențiile, aproape toate căminele private ar fi cu mult mai ieftine decât alea de Stat.
Dar chiar și cu tot cu subvenții, raportul calitate/preț e net superior în favoarea celor private.
Exemplu concret: Căminul XVI (supranumit „Butoiul cu spermă”) din Cluj cere studenților 100 de lei pe lună pentru beneficiul de a locui cu alți 4 oameni în cameră într-o cămăruță cât jumătate din cele mai mici garsoniere pe care le știu eu. Camerele vin fără frigider, cu o conexiune la Internet absolut execrabilă, cenzurată, limitată și cu perioade lungi de cădere completeă, fără televizor, fără mașină de spălat, fără budă și fără loc de parcare. Bucătăria o împarți cu alți 49 de oameni și e „dotată” cu un rahat de reșou vai morții lui iar buda o împarți tot așa cu alți 49 de oameni iar dușurile arată mai rău decât în cazărmile din timpul Războiului din Corea. Dușurile arată un pic mai bine în căminele de fete (unde și camerele sunt ceva mai mari) însă în rest la fel de dezastru e și-n celelalte cămine deținute de UBB în care regia costă 100 de lei. Și atenție! 100 de lei e prețul subvenționat! Prețul fără subvenție e pe la 300 și un pic, dacă e să cred administratorii de cămine.
În contrapartidă, un cămin privat îți cere între 400 și 450 de lei (în funcție de sezon) pe lună pentru beneficiul de-a sta într-o cameră mult mai mare, cu alți 2 oameni (deci 3 în cameră, nu 5!) și unde nu împarți decât bucătăria (și cu doar alți 29 de oameni - nu 49!), bucătărie care e net superioară în dotări față de absolut orice „bucătărie” din căminele studențești ale Statului. Ba mai mult, de banii ăștia poți face duș și merge la budă în condiții civilizate, ai mașină de spălat, televizor cu cablu, internet nelimitat și necenzurat, loc de parcare și frigider.
Deci nu mai ai grijă să-ți cari frigider de-acasă (cum fac studenții din XVI), să te duci să dai bani suplimentari ca să-ți speli hainele (cum fac studenții din XVI), să te duci să dai bani suplimentari la un Internet Cafe pentru a-ți descărca sau trimite un documentar pe care l-ai făcut pentru școală (cum fac studenții din XVI ca să nu le ia 3 zile minimum pentru a trimite un fișier de 100 MB) sau să mănânci doar semi-preparate căci alea sunt singurele pe care le poți „găti” pe rahatul ăla de reșou.
Bonus: căminele private nu dau doi bani pe ce faci tu în cameră, pe cine vine la tine în vizită, la ce oră vii (cum e cazul într-un alt cămin din Cluj care încuie ușile la ora 23:00) sau alte nimicuri de-astea.
Căminele studențești de Stat din prezent sunt o mizerie - iar Statul a demonstrat deja că nu e-n stare de mai mult.

7. Tăiați privilegiile (din cămine)

Dacă nu vă place cu privatizatul căminelor, uite și o variantă prin care se pot rezolva cele mai multe din probleme (deși alea cele mai dureroase vor rămâne).
Pentru început, eliminați reducerile/gratuitățile pentru progeniturile profesorilor. E o prostie! Nu-i destul că le plătim părinții? Să le mai plătim și copiii? Dar de ce?!
Mai apoi, eliminați privilegiile oferite bursierilor. Bursa e în sine un privilegiu - nu mai e nevoie de altele.
Pe lângă măsura numărul 5, trebuie abolite reducerile/gratuitățile acordate bursierilor în cămine. Ba încă aș zice ca studenților bursieri care stau în cămine să le fie livrate bursele după ce li se reține regia de cămin. În felul ăsta ar scuti și studentul de-o muncă și Universitatea își ia banul mai repede.
De asemenea, gratuitățile pentru studenții moldoveni/ucrainieni trebuie să dispară - la fel ca și bursele despre care am vorbit mai sus.
Peste toate astea, regulile imbecile din căminele de Stat trebuie să dispară. Căminele studențești găzduiesc adulți responsabili, mulți dintre ei plătitori de taxe. Ar fi frumos din partea universităților să nu-i mai trateze ca pe niște copii de clasa a IV-a.

8. Glisare semestrială

Unele facultăți (în Iași, mai ales) aplică deja cu succes acest principiu însă el ar trebui extins la nivelul tuturor universităților de Stat din România.
Glisarea semestrială înseamnă, practic, că un student poate trece de la regim cu taxă la regim bugetat - și viceversa - în fiecare semestru, și nu o dată la fiecare an, cum e cazul în cele mai multe locuri.
Acest principiu e de foarte mult bun simț și ar rezolva o serie întreagă de probleme care există în prezent.
De pildă, în prezent, un student de la regim cu taxă nu poate accesa o bursă de merit, chiar dacă se dovedește cel mai bun din grupă în semestrul I. De ce? Pentru că studenții cu taxă nu pot accesa burse de merit sau de studiu. Unele facultăți au renunțat la această prevedere, dar cele mai multe încă aplică acest cretinism. Soluția pentru studentul ipotetic amintit mai sus este să se claseze pe primul loc în semestrul II și astfel să treacă la buget și să ceară bursă abia anul următor.
În tot acest timp, Universitatea plătește locul bugetat al unuia care e de mult pe locul 35 (de exemplu), și deci loc cu taxă, dar o să-i încaseze taxa abia anul următor căci poziția sa de bugetat e garantată în anul respectiv. Acest principiu e cretin.
Introducerea glisării semestriale ar motiva atât studenții de la taxă să muncească mai mult cât și studenții de la buget să muncească pentru a se menține. Această măsură este însă nepopulară - ca de altfel orice măsură care stimulează munca - dar e foarte utilă atât financiar pentru Universitate cât și pentru menținerea și creșterea calității intelectuale a corpului studențesc.

9. Răspundere mai mare pentru profesori

Finanțarea de la Stat ar trebui să conteze și în funcție de câți studenți și-au găsit de lucru în primul an după ce au ieșit din respectiva universitate.
Asta ar motiva universitățile să fie mai ancorate în lumea reală.
Am povestit eu aici pe blog acum doi ani despre niște studenți care cereau ca finanțarea pentru universități să fie distribuită în funcție de „nevoile studenților” și nu în funcție de necesitățile pieței. Însă asta e complet aberant. Dacă tot păstrăm universitățile de stat, măcar să fie utile pentru economie! N-au decât studenții să facă ce vor, dar nu pe banii noștri.
Tot în subiectul responsabilității crescute pentru profesori, scandalurile de plagiat sau mită dovedite trebuie să atragă după sine concedierea profesorului respectiv fără dreptul de angajare într-o altă instituție de Stat și cu pierderea pensiei.
Și sunt destui profesori care apar în filmulețe pe Internet luând bani de la studenți. Acei profesori trebuiesc numaidecât concediați iar pensia lor redusă la pensia minimă pentru partea din stagiul de cotizare cât au lucrat în universitate. Pentru asta trebuie reformat sistemul de pensii de stat. E lungă discuția cu sistemul de pensii dar puteți citi aici de ce pensia de stat e de porc.
Faptul că ai o pensie sigură e un privilegiu al bugetarului și, ca orice privilegiu, trebuie prețuit și trebuie să poată fi pierdut în momentul în care calci pe bec.
Acest principiu ar putea fi extins și pentru procurori, judecători, polițiști și alții asemenea.

10. Examen de admitere ca unic criteriu

Toate facultățile finanțate din bani publici trebuie să aibă examen de admitere și acela să fie singurul criteriu. Nu Bacalaureatul, nu media pe nu-ș ce ani și alte mizerii.
În felul ăsta Universitățile sunt din start scăpate de studenții „de 10” de la licee no-name cu note cumpărate iar sistemul pre-universitar pierde șpaga pentru note forțându-l astfel să fie mai competitiv.
Mai apoi, e complet aberant ca un student să intre la Litere pe baza Bacului dat la matematică și fizică (deci prin definiție mai serios decât gluma aia de bac pentru filologie) sau ca un student absolvent de filologie să nu poată deloc intra la Fizică pentru că n-a făcut fizică la școală - chiar dacă fizică știe (știu eu vreo 3 cazuri).
Examenul de admitere ar rezolva majoritatea problemelor de acest tip. Intră cine vrea la examen, trece cine poate și cei mai buni sunt admiși.

11. Comasarea facultăților similare

UBB Cluj, de pildă, are pe lângă FSEGA și o facultate „de business” care face cam același lucru cu un bonus de tăiat frunze la câini suplimentar pentru Facultatea de Business.
Asta înseamnă încă o clădire, încă niște facturi în plus, încă un decan, încă 3-4 prodecani și alți bani cheltuiți fix degeaba. Iar acest caz nu e singular în țară.
Comasarea lor n-ar aduce niciun prejudiciu actului academic însă ar economisi niște sume importante de bani care se pot folosi în scopuri mai eficiente.

12. Tăierea balastului inutil din program și creșterea alegerii

În aboslut fiecare facultate de Stat din România există minimum un obiect complet inutil dar obligatoriu și care există de multe ori pentru că profesorul X avea „nevoie” de catedră. Astdel de porcării trebuie să înceteze. Sunt bani irosiți și timp ars complet aiurea.
Trebuie neapărat să fie X obiecte? Perfect! Pune studentul să-și caute opțional - ori la altă specializare ori chiar la altă facultate din aceeași Universitate - pentru a completa orarul. În felul ăsta piața liberă a alegerilor studenților va determina ce obiecte trebuie să rămână și ce nu. Exact cum într-o firmă clienții determină ce produse trebuiesc fabricate în continuare și ce produse pot fi oprite de la fabricare pentru că oricum nu le cumpără nimeni.
Sigur, e o discuție întreagă despre programa din multe facultăți care e complet aiurea (de multe ori rămasă mult în urmă față de lumea reală - în special la Informatică, Fizică aplicată, inginerie, ș.a.m.d) însă acest pas ar fi primul în direcția bună.

13. Responsabilizarea programului

Multe facultăți aplică măsuri disciplinare pentru studenții care absentează (scăderea notei, perceperea unei taxe, etc.). Asta nu e rău.
Ce e rău însă e că nimeni nu aplică măsuri disciplinare pentru profesorii care absentează - cum ar fi scăderea din leafă, perceperea unei taxe, etc.
Nu sunt deloc puține cazurile când studenții aleargă după profesor ca să dea un amărât de examen sau să-și afle o notă ca să știe dacă o contestă sau nu și în general să-și facă propriile calcule. Și mai dese sunt cazurile în care profesorii penalizează drastic studenții pentru o absență în vreme ce profesorul trage chiulul săptămâni întregi fără nicio explicație - dar leafa și-o ia întreagă.
Acest lucru trebuie să înceteze. Da, e bine că studenții sunt responsabilizați pentru absențe și de multe ori e chiar imperativ necesar. Dar, până una alta, cei mai mulți dintre studenți sunt plătitori de taxe în vreme ce profesorul este angajat iar angajatul trebuie să fie el însuși în primul rând responsabil.
Nu zice nimeni - sunt situații urgente, sunt situații în care profesorul e implicat într-o cercetare mai amplă de care va beneficia mai multă lume, etc. Însă, în astfel de situații de-aia ai asistenți și în secolul XXI se poate comunica ușor studenților că ai o treabă și nu poți ajunge.
E foarte bine că studenții sunt responsabilizați să nu se joace cu timpul profesorului - însă este timpul ca și reciproca să se aplice. Timpul costă bani - pentru toată lumea!

14. Responsabilizarea față de public

Aproape toate instituțiile pe bani publici din România trebuie, cel puțin teoretic, să dea socoteală pentru ce fac și să publice tot ce fac.
Universitățile însă sunt un fel de SRI și în multe cazuri nici angajații din interior nu știu tot ce se-ntâmplă. Asta trebuie să se schimbe rapid.
În Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, de pildă, sunt câte trei profesori și un student de la fiecare facultate. Păi și publicul plătitor de taxe? Păi ăla nu-i! Păi de ce nu-i? Să fie!
În structura actuală, practic, angajații fac legea și acționarii n-au niciun cuvânt de spus. Așa ceva nu numai că este anormal dar e și contraproductiv.
Soluții sunt! De pildă ar putea veni 9-10 membri ai Consiliului Local (vezi punctul următor). În cazul Iașului, de pildă, sunt 15 facultăți dacă ne uităm cu atenție în acel link. Ar putea fi redus cu unul numărul profesorilor care să reprezinte fiecare facultate și în locul aceluia să fie câte un reprezentant al publicului - consilier local, trezorierul primăriei, etc.
Multă lume spune că studenții n-au o voce suficient de mare în Senat. Eu însă zic că au. 25-33% din Senat, la care se adaugă puterea în calitate de clienți (că pot pleca și-și iau și banii dacă nu le place cum merg lucrurile) e arhisuficient.
Problema e însă că acei studenți care ajung acolo sunt de regulă pupincuriștii - și asta pentru că modul de alegere a studenților din Senat ține de Dosarele X. Asta e ușor de rezolvat. Se poate implementa un sistem asemănător cu alegerea procurorului districtual din SUA.
Adică, campanie electorală tati! Vrei să reprezinți facultatea în Senat? Perfect! Iei matale și te duci și vorbești cu cât mai mulți dintre studenți și-i rogi frumos să te voteze! Și organizezi alegeri - ca la prezidențiale!
Ba, ca să fie și mai frumos, cel care adună cele mai multe voturi câștigă, dar alegerile se repetă dacă nu votează minimum 50% din studenții acelei facultăți. Să vezi dup-aia ce repede se vor grăbi studenții cancelari sau studenții care vor să fie în Senat (poziție care vine și cu niște beneficii financiare) să vorbească cu studentul de rând și să-l convingă măcar să vină la vot.

15. Autonomie locală

În continuarea punctului 14, Universitățile ar trebui să fie responsabile financiar în fața Primăriei. În felul ăsta birocrația e mult redusă (nemaifiind necesare drumurile la București la Minister și telefoanele la București - o problemă imensă pentru Cluj) iar conexiunea Universității cu societatea (un deziderat cu care până și leftiștii sunt de acord) ar crește. De-aia am și cerut la punctul 14 reprezentanți ai publicului în Senat.
Acest punct, dacă ar fi aplicat, ar impune o motivație suplimentară pentru universități să fie responsabile din punct de vedere financiar în general - căci primăriile nu vor fi prea grăbite să toarne roabe de bani ca să-și facă Facultatea de Studii Europene buget de PR de 10 mii de euro. De asemenea, facultățile de Stat din Sfântu Gheorghe sau din Sighetu Marmației (și da, pe bune, este facultate de Stat în Sighetu Marmației!) ar dispărea instant. Ceea ce-i foarte bine.

16. Birocrația

Nu sunt deloc puține cazurile în care studenții stau cu orele la coadă sau vin de mai multe ori într-o săptămână pentru un rahat de ștampilă de la „doamna” (secretară) care după ce că are program de gravidă împușcată cu sindrom Down (de la 10 la 12, două, maxim 3 zile pe săptămână), nici nu-l respectă.
Birocrația trebuie redusă pe cât posibil iar programul de lucru al secretarelor și al birourilor de informații trebuie mărit la minimum 8 ore pe zi (preferabil 10).
Salariul unei secretare de facultate se duce binișor peste 3500 de lei lunar (vezi grila aici). Păi de banii ăia e obscen să nu muncească minimum 40 de ore pe săptămână.
Și dacă nu le convine la secretare? Ei, dacă nu le convine, le arăți ușa și împarți funcția aia în 5-6 mini-job-uri și angajezi din rândul studenților. Studenții serioși ar omorî pentru un job part-time în facultate unde să-și adune și-un pic de experiență! Soluții sunt. Voință să fie!
Cea mai mare parte din munca unei secretare de facultate poate fi făcută de orice om cu 12 clase care nu e retardat. Permiteți-mi să cred că astfel de oameni sunt din belșug în rândul studențimii.

Deocamdată atât.
Eu zic că cu aceste 16 puncte aplicate, Statul și-ar putea permite chiar să mai reducă din fondurile alocate universităților fără ca actul academic sau satisfacția studenților să fie afectate în vreun fel.
Rețineți: Mai multe procente din PIB nu înseamnă un act academic mai bun (cum insinuează ANOSR) - ci mai multă responsabilitate (mai ales financiară) e ceea ce lipsește.
Repet: Republica Moldova alocă 8,5% din PIB pentru educație, dar totuși majoritatea elevilor de liceu moldoveni visează să vină la studii măcar în România.

E momentul ca buba cu puroi din mediul academic românesc să se spargă!

Și acestea fiind spuse,
Vă salut cu respect.

4 comentarii:

  1. Bun articolul. Solutiile tale sunt interesante dar nu cred ca o sa vedem asa ceva in Romania , cel putin nu in viitorul apropiat. Ca progenitura de profesor ce sunt, astept momentul cand o sa dispara gratuitatile astea tampite. N-am nevoie de nimic gratis.

    RăspundețiȘtergere
  2. Yes! Yes! Yes!
    10. Examen de admitere!

    Sugerez:
    Examene de admitere!
    Adica, 2-3 examene din aceeasi materie intr-o luna pe care sa se faca media.
    Examene platite de concurent, la un pret decent.

    De ce?
    Un examen poate fi picat prin lipsa de concentrare in ziua aceea.
    Dar daca pici pe media celor 3 examinari inseamna ca nu esti la locul potrivit.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte multe idei corecte. Dar de unde ati scos salariile pentru profesorii din universitati. Ok, profesorii universitari au niste salarii exorbiatente. Dar ceilalti? Lucrez la UBB, la Litere, si am un salariu net de 1100 ron, in ciuda unor rezultate foarte bune. De progresat nu pot, pentru ca catedra e pe "pierdere". In schimb, sefii si profesorii universitari de la facultate au salarii intre 4000 si 13000 de ron.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cifrele le-am scos din grila aia de salarizare. Acum nu știu ce lucrați dv. la Litere - dar n-am contestat în articol (ba dimpotrivă chiar) că asistenții fac de-obicei toată treaba și sunt plătiți prost.
      În plus, Facultatea de Litere a UBB mereu a fost oaia neagră a UBB-ului (sau măcar printre oile negre) - în special în privința finanțării. Probabil că de-acolo vi se trage plata și mai mică decât media. Eu când am dat exemplele am avut în minte oameni pe care-i cunosc de la Studii Europene, FSEGA și FSPAC. Nu sunt însă surprins deloc că la Litere e mai rău.

      Motivele pentru care situația e mai rea la litere sunt diverse - de la management-ul cel puțin discutabil al facultății, la dotările semi-inexistente ale facultății (ceea ce determină mulți studenți să-și bage picioarele - și deci mai multe pierderi) și continuând, de ce să n-o spunem, și cu multe catedre care nu-și mai au de mult rostul.

      În plus, la Litere cheltuielile sunt mult mai mari cu salariile decât în toate celelalte facultăți pentru că la Litere fiecare e cu-a mă-sii. Norvegiana e cu-a mă-sii, rusa e cu-a mă-sii, engleza e cu-a mă-sii, japoneza la fel și tot așa. Eh... având atâta birouașe (cu șefii de rigoare) - schema de salarizare se aglomerează.

      Cine suferă? Asistenții și lectorii în primă fază și studenții în cea de-a doua.

      De asemenea, Facultatea de Litere ratează oportunități însemnate de-a face bani - și asta pentru că fiind atât de multe catedre cu program diferit, e foarte greu să-i pui pe toți să fie de acord c-o chestie. N-am să explic în detalii aici - dar sunt dispus să explic, contra cost, cum se poate rezolva problema. Știu foarte bine situația c-am studiat acolo și voi mai studia :)

      Peste toate astea, se mai adaugă Statul care ne taxează grav - iar Facultatea de Litere nu poate proceda ca firmele mici.
      Dv. aveți 1100 de ron în mână. Dar Facultatea de Litere cheltuie 2000 ca să vă dea banii ăștia. Dacă taxele n-ar mai fi draconice și comuniste, salariul dv. ar putea crește fără să producă cheltuieli suplimentare.
      Dar na, România e un stat comunist. Iar în comunism aproape toată lumea e săracă în mod egal :)

      Ștergere

Ai reflectat în plus la cele de mai sus? Spune-ne şi nouă!

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails